Connect with us

ACTUALITATE

Peste 800 de milioane de euro pentru împădurirea României, acordate prin PNRR

Publicat

pe

Astăzi – 9 martie 2023, a venit în județul Dâmbovița, pentru a participa la lansarea Campaniei Naționale de Împăduriri 2022-2026, Porzsolt Levente – inspector general cu rang de secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. La întâlnire au fost prezenți, de asemenea, prefectul Claudia Gilia, președintele Consiliului Județean – Corneliu Ștefan și subprefecții Adrian Chițescu și Corneliu Sălișteanu. În sală, s-au aflat șefii unor instituții cu responsabilitate în domeniul mediului. Numim aici Direcția Silvică Dâmbovița, Garda Forestieră, Agenția de Mediu, Ocoale Silvice Private, Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură proiectanți, reprezentanții unor societăți interesate.

Campania de împădurire se va întinde pe o perioadă de 4 ani și este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pentru atingerea acestui deziderat deosebit de important, se vor aloca peste 800 de milioane de euro.

Oficiile de gazdă au fost făcute de prefectul Claudia Gilia,care a vorbit despre importanța acestei campanii pentru mediu și pentru creșterea calității vieții. A insistat Claudia Gilia pe necesitatea absolută a demarării campaniilor de împădurire, pentru informarea cetățenilor posesori de terenuri despre oportunitățile oferite de accesarea acestui program. A mai spus prefectul Claudia Gilia că împăduririle sunt indispensabile, dacă ne dorim să combatem schimbările climatice și alterarea mediului,fenomene care se produc pe fondul poluării.

Președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan a menționat că această campanie este binevenită și că toate instituțiile din Dâmbovița cu responsabilitate în acest domeniu trebuie să facă front comun, să depună toate eforturile pentru ca acest program să funcționeze. Președintele Consiliului Județean a cerut Direcţiei Silvice Dâmbovița și ocoalelor silvice private să manifeste deschidere și interes pentru reușita acestei campanii.

A urmat la cuvânt inspectorul general Porzsolt Levente, care a făcut o prezentare sintetică a acestei campanii de împădurire.

Înainte de sesiune de întrebări legate de finanțare, modalități de accesare a fondurilor, documente necesare, avize, aprobări și alte chichițe birocratice, Petre Marin, directorul Direcţiei Silvice Dâmbovița, a făcut o prezentare-sinteză a unității pe care o coordonează și a vorbit despre proiectele de viitor, inclusiv despre accesarea de fonduri pe acest program pentru dezvoltarea Pepinierei Centrale de la Găești.

Din dialogurile purtate cu secretarul de stat din Ministerul Mediului a reieșit clar că oamenii se tem de birocrație, de termene lungi pentru avize, aprobări etc.

Am înțeles în cele din urmă ideea. Rostul acestei întâlniri a fost acela de promovare a campaniei de împăduriri, folosindu-se resorturile generice. Pentru subtilități de aplicare, elaborarea de proiecte și cereri de finanțare se ocupă alte entități. Doritorii le pot contacta pentru a înțelege ABC-ul acestei campanii de împădurire și pentru a fi sprijiniți în elaborarea proiectelor.

Ca o concluzie, Campania Națională de Împăduriri finanțată prin PNRR prevede investiții în noi suprafețe de păduri, inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri. Se vor face investiții în pepiniere și în achiziționarea de tehnologie modernă pentru producerea puieților. Se vor finanța inclusiv investițiile în sistemele integrate care prevăd reducerea riscurilor generate de torenți și de viituri.

Pot fi beneficiari eligibili atât reprezentanții administrațiilor publice din comune, orașe, municipii, alte persoane juridice de interes public și diferite forme asociative, dar și persoane fizice, PFA-uri, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăți comerciale, asociații și fundații.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

Publicat

pe

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.

„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!

Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!

Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.

Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Publicat

pe

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.

Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!

Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite