ACTUALITATE
Corul Cantabile al Liceului de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște s-a calificat la Olimpiada Națională Corală

Liceul de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște a găzduit, vineri – 10 martie 2023, Olimpiada Națională de Cor, etapa interjudețeană (zonală), din care au făcut parte județele: Dolj, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Olt, Mehedinți, Vâlcea și Olt.
Concursul s-a desfășurat pe trei secțiuni, iar Corul Cantabile, dirijor prof.univ.dr. Florin Emil Nicolae Badea, a obținut premiul I la secțiunea licee vocaționale, cu calificare în faza finală a competiției, care se va desfășura în perioada 5-7 aprilie, la Tulcea.
Astfel, Corul Cantabile continuă traditia rezultatelor deosebite începute la ediția din 2009, continuând cu cele din anii 2011 și 2013, când a obținut premiul întâi atât la etapele zonale, cât și la cele naționale – se precizează într-un comunicat remis către mass-media.
ACTUALITATE
Programul evenimentelor prilejuite de „Zilele Comunei Potlogi”, 15-16 august 2026

Primăria și Consiliul Local Potlogi organizează, în perioada 15-16 august 2026, o serie de activități cultural-sportive și de divertisment prilejuite de „Zilele Comunei”.
Programul debutează sâmbătă, 15 august, la ora 10:00, cu Forumul Național Brâncoveniana – Ediția a VIII-a, manifestare prin care se aduce un pios omagiu personalității Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, cel care a pecetluit destinul localității și a înscris numele Potlogi în patrimoniul spiritual și istoric al României.
La ora 17:00, cu ajutorul unor sponsori generoși, se dă start distracției. Pe scenă vor urca tinerele talente ale comunei Potlogi, după care vor susține recitaluri extraordinare Adriana Antoni, Bibi, Tzancă Uraganu, Claudia Ghițulescu, Simona Bănică, Violeta Visarion, John Music, Yannis Talent și Sarah Nicole. Nu vor lipsi majoretele și toboșarii.
Duminică – 16 august 2026, de la ora 08:00, vor fi comemorați la Biserica Brâncovenească din Potlogi ocrotitorii spirituali ai comunei – Sfinții Martiri Brâncoveni. La ora 09:00, va debuta la Baza Sportivă Potlogi „Cupa Prieteniei” la minifotbal. Vor participa toți copiii înscriși la FC 1976 Potlogi. La final, aceștia vor primi cupe și medalii.
ACTUALITATE
CJAS Dâmbovița. Anunț important pentru furnizorii de servicii medicale și medicamente

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița organizează, în perioada 5 – 10 august 2026, întâlniri cu furnizorii de servicii medicale și medicamente, conform următorului program:

ACTUALITATEacum o săptămânăAtenție! S-a oprit din nou apa în Târgoviște și în șase comune limitrofe
ACTUALITATEacum o săptămânăAVARIE MAJORĂ. Se oprește apa în Târgoviște și în comunele limitrofe. Intervenția va dura între 12 și 24 ore!
ACTUALITATEacum 5 zileHai la „Ziua Comunei Șotânga”! Sâmbătă, 8 august 2026, de la ora 17:00
Dâmboviţaacum o săptămânăTurist decedat pe traseul montan Babele – Peștera din Bucegi
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileȘotânga, o comună care își construiește viitor solid pe postamentul trecutului minier. FOTO
Dâmboviţaacum o săptămânăUrsul a intrat într-o gospodărie din Bărbulețu și a sfâșiat un berbecuț
Călăraşiacum 5 zile12 persoane implicate într-un accident pe Autostrada Soarelui, în Călărași
SOCIALacum 6 zileTânăr găsit mort la marginea drumului, la ieșire din Roșiori de Vede




























