SOCIAL
Nimic nu-i sperie! Impiegat de mișcare, găsit băut la serviciu

Foarte puțin a lipsit, luni-dimineață, să nu se întâmple în județul Teleorman o tragedie feroviară ca în Grecia, iar unii angajați CFR nu au învățat nimic din toate acestea!
Aseară, impiegatul de mișcare din stația CF Ciolpani era sub influența alcoolului la serviciu. Șeful său a sesizat Poliția. Oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din Roșiori de Vede, a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe – ne informează IPJ Teleorman.
Reamintim că, la începutul săptămânii, un tren accelerat, în care se aflau circa 280 de persoane, a intrat în coliziune cu un marfar, aproape de stația Roșiori Nord. Accidentul s-a produs întrucât mecanicul de locomotivă a trecut pe roșu. Mai mult, se pare că bărbatul, în vârstă de 36 de ani, din Filiași, dezactivase și sistemul automat de frânare.
Argeș
Clipe de groază la Bazinul de înot din Ștefănești, Argeș. Un copil de 10 ani a rămas fără un deget în timp ce se afla în apă!

Un grav incident s-a petrecut, ieri – 27 octombrie 2026, la bazinul de înot din cadrul Complexului Sportiv din orașul Ștefănești, județul Argeș.
Un copil de 10 ani a rămas fără un deget, în timp ce se afla în bazinul de înot. Din primele informații, copilul se juca în apă, lângă scara de acces în bazin, în momentul în care i-a fost secționat degetul mic de la mâna dreaptă. Din primele informații reiese că cineva ar fi călcat pe treptele scării, iar degetul băiatului ar fi fost prins în zona nefinisată a acesteia.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au demarat cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs nedoritul inccident. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Copilul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Pitești, unde medicii l-au stabilizat. Ulterior, a fost transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, la Secția Chirurgie Plastică. Degetul micuțului a fost pus imediat în gheață de personalul complexului sportiv. Acum, medicii de la „Grigore Alexandrescu” încearcă să îl salveze.
Argeș
S-a dat peste cap cu mașina din cauza vitezei. Șoferul a fost găsit încarcerat

Pompierii argeșeni au intervenit astăzi, 27 octombrie 2026, la un accident rutier în comuna Albota, satul Cerbu. A fost vorba despre un autoturism care, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, s-a răsturnat pe partea carosabilă.
Militarii au fost nevoiți să folosească echipamentele de descarcerare pentru scoaterea șoferului din habitaclu. Victima, conștientă, acuza dureri la coloana cervicală. După acordarea primului ajutor medical la fața locului, bărbatul a fost transportat la spital.
ACTUALITATEacum 7 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























