Dâmboviţa
Două case cuprinsese de flăcări noaptea trecută în Dâmbovița

Pompierii dâmbovițeni s-au confruntat, noaptea trecută, cu două incendii izbucnite în gospodării. Primul a pornit la o casă pe strada Aluniș din orașul Pucioasa. La sosirea militarilor de la Detașamentul ISU din Pucioasa și a celor de la Garda Fieni, focul cuprinsese locuința pe o suprafață de 60 mp și două anexe. O persoană a fost rănită ușor.
Spre dimineață, în jurul orei 03:00, pompierii de la Detașamentele din Târgoviște și Pucioasa au acționat pentru stingerea unui incendiu care se declanșase într-o anexă gospodărească din Glodeni Deal, comuna Glodeni. Focul se manifesta pe o suprafață de cca. 100 mp. Incendiul se extinsese la acoperișul casei, pe o suprafață de cca. 5 mp.
Dâmboviţa
Doi srilankezi implicați într-un accident rutier în Niculești

Doi bărbați din Sri Lanka, în vârstă de 48 și 25 de ani, au fost implicați, în această dimineață, într-un accident rutier în comuna Niculești. Potrivit IPJ Dâmbovița, mașina cu are se deplasau a intrat într-un cap de pod, pe strada Abatorului. La volan se afla cetățeanul de 48 de ani. Acesta pierdut controlul asupra volanului din motive care urmează să fie stabilite. Pasagerul a suferit leziuni care au necesitat transportul la spital.
„Șoferul a fost testat cu aparatul din dotare în vederea depistării consumului de alcool, rezultând o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice necesare stabilirii îmbibației alcoolice.
Totodată, acesta ar deține un permis de conducere emis de autoritățile din Sri Lanka care nu i-ar conferi dreptul de a conduce vehicule pe teritoriul României.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Dâmbovița.
ACTUALITATE
Zilele comunei Potlogi, o sărbătoare închinată Sfintei Maria și domnitorului martir Constantin Brâncoveanu

Ca în fiecare an, la 15 august, Potlogi îmbracă haina de sărbătoare deplină. Nu doar se petrece, ci se aduce un omagiu pios, de suflet, de recunoștință domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, cel care a iubit enorm aceste meleaguri, unde a construit celebrul palat, devenit emblema și inima acestei frumoase localități din Câmpia de Sud a județului Dâmbovița.
Manifestările cultural-artistice au avut ca esență Forumul Național „Brâncoveniana”, ajuns la cea de-a VIII-a ediție. Evenimentul de înaltă ținută a fost organizat de Cenaclul Cultural Literar „George Coandă”, în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Potlogi, Arhiepiscopia Târgoviștei, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și Societatea Scriitorilor Dâmbovițeni. O contribuție valoroasă la reușita acestui forum l-au avut primarul Viorel Drăghici și profesorul Valentina Vasile. În cadrul acestei manifestări, de fiecare dată, se aduc omagii personalității celui care a fost domnitorul Constantin Brâncoveanu, care, așa cum zic cronicarii acestor vremuri, „a pecetluit destinul acestei localități și a înscris numele Potlogiului în patrimoniul spiritual și istoric al României”. De precizat că profesorul universitar doctor George Coandă, cel care a pus bazele acestui forum dedicat domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, a lipsit de la eveniment, constrâns de anumite probleme de sănătate. Oricum, lipsa ilustrului profesor s-a simțit. Toți cei prezenți i-au transmis urări de sănătate!

Forumul s-a desfășurat în răcoarea și adierea nemuritoare a istoriei, în Palatul Brâncovenesc. Printre alocuțiunile invitaților, cuvintele frumoase spuse despre marele domnitor, cei prezenți au putut urmări în curtea palatului și evoluția Ansamblului de dansuri de dansuri grecești „Ilios” din Târgoviște. Profesorul Florin Ștefan a încântat auditoriul prezent în Palat cu interpretarea piesei „Balada Brâncoveanu”, pe versurile Marianei Nae.
În apropierea Palatului Brâncovenesc, ca o prelungire a acestui organism social care se cheamă comunitate, s-a desfășurat, într-o atmosferă încinsă de soare, muzică, exuberanță și grătare, târgul tradițional organizat an de an la Potlogi. Mii de oameni, localnici dar și copii, tineri și bătrâni de pe cuprinsul întregului județ, au venit la Potlogi pentru a simți cu adevărat gustul sărbătorii, al petrecerii de Sfânta Marie Mare!

Tarabe cu de toate cât vedeai cu ochii. Cârciumarii, cu mesele întinse, la umbră, sub corturi, cu bere la rece și grătarele încărcate la refuz cu bunătăți cuprinse de sfârâială, își așteptau mușteriii. Ce-i drept, prețurile țin ritmul cu neprevăzutul și incertitudinea guvernării, adică măricele, dar românul, când este vorba să se simtă bine, bagă mâna adânc în buzunar, evitând să se gândească la ziua de mâine.
Totul a pulsat la Potlogi, de Zilele comunei, în jurul scenei, locul de unde a radiat spre mulțime voia bună și împlinirea unei petreceri. Aici, au evoluat, în aplauzele miilor de spectatori, trupele de artiști populari locali și interpreți consacrați și cu renume: Adriana Antoni, Bibi, Tzancă Uraganu, Claudia Ghițulescu, Simona Bănică, Violeta Visarion, John Music, Yannis Talent și Sarah Nicole.

Pe la sărbătoarea Potlogiului au trecut, cum este obiceiul, din politețe și respect pentru comunitate, și reprezentanții administrației publice județene. Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a făcut o baie de mulțime, înotând printre valurile de oameni, cu strângeri de mână, scurte dialoguri și urări de La mulți ani. Șeful CJD a fost însoțit în acest periplu de sărbătoare de vicepreședintele Luciana Cristea, fostul secretar de stat Ionuț Săvoiu, consilieri județeni și de primarii localităților din zona de sud a județului. Oficialitățile, la invitația edilului Viorel Drăghici, au urcat pe scenă pentru a-i saluta pe miile de dâmbovițeni prezenți la sărbătoarea Potlogiului.
„M-am bucurat să fiu alături de localnici, să ne revedem și să petrecem împreună această zi de sărbătoare, într-o atmosferă frumoasă. Dâmbovița înseamnă oameni care păstrează tradițiile, respectă locurile în care trăiesc și știu să fie împreună. Sunt momente care ne aduc mai aproape și ne arată cât de importantă este comunitatea noastră. Să aveți sănătate, liniște și bucurie alături de cei dragi”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.

Invitați special la „Zilele comunei Potlogi” au fost reprezentanții comunei Volintiri, din Republica Moldova, localitate înfrățită cu Potlogi. Aceștia, în aplauzele publicului, au înmânat primarul Viorel Drăghici o diplomă de recunoștință semnată de edilul din Volintiri, în semn de mulțumire pentru sprijinul acordat de-a lungul ultimilor ani.
Zilele Potlogiului s-au încheiat astăzi, la Biserica Brâncovenească din Potlogi, unde a fost oficiată Sfânta Liturghie întru cinstirea ocrotitorilor spirituali ai localității: Sfinții Martiri Brâncoveni.



ACTUALITATEacum 5 zileProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum 6 zileMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
ACTUALITATEacum 3 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ADMINISTRAŢIEacum 6 zile3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia
Dâmboviţaacum 7 zileO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO



























