SOCIAL
Tânăr de 16 ani, decedat într-un accident în Teleorman

Un grav accident de circulație a avut loc, ieri – 2 aprilie, pe DN 65A, Pitești-Roșiorii de Vede, pe teritoriul satului Merișani, comuna Dobrotești, județul Teleorman.
Un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 33 de ani, din Valea Moldovei, județul Suceava, a ieșit de pe carosabil, a lovit șanțul adiacent șoselei, după care s-a răsturnat pe câmp.
Șoferul, care a pierdut controlul volanului, a scăpat cu răni ușoare, în schimb, pasagerul din dreapta, un adolescent de 16 ani, din localitatea Didești, a decedat.
UPDATE
În urma unei sesizări prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență112, polițiștii au continuat cercetările și au identificat alte 4 persoane cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, victime ale accidentului rutier, având calitatea de pasageri în autoturism, care au fost transportate la unități medicale din municipiul București și pe raza județului pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situației de fapt.
Dâmboviţa
Accident rutier în Târgoviște, provocat de o șoferiță de 23 de ani

Accident rutier, în această seară, în jurul orei 20:00, pe strada Lt. Stancu Ion din municipiul Târgoviște.
O șoferiță de 23 de ani, din localitate, a intrat în coliziune cu o mașină la volanul căreia se află o femeie de 28 de ani, tot din Târgoviște. Conducătoarea auto în vârstă de 28 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cele două șoferițe au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Argeș
Bărbat din Găești a închiriat un autoturism de lux și l-a vândut!

Un dâmbovițean a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Pitești, județul Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Din ancheta efectuată de polițiștii compartimentului de investigații criminale din cadrul Secției 1 Pitești a reieșit că bărbatul de 31 de ani, din Găești, în luna august, a indus în eroare un piteștean de 31 de ani. Dâmbovițeanul a închiriat un autoturism, având intenția de a-l însuși pe nedrept. Ulterior, acesta, pretinzând că este proprietarul autovehicolului închiriat, l-a înstrăinat, în schimbul unei alte mașini, plus o sumă de bani, prejudiciul estimat fiind de circa 25.000 de euro.
Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
ADMINISTRAŢIEacum o ziCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum o săptămânăCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 7 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ADMINISTRAŢIEacum o ziConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o ziProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa


























