ACTUALITATE
Modificări importante în programele naționale de sănătate curative, începând cu 1 iunie 2023

Guvernul a aprobat, ieri – 24 mai 2023, o Hotărâre prin care modifică şi completează legislația privind programele naționale de sănătate. Astfel, începând cu data de 1 iunie 2023, pacienții oncologici care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru investigaţiile PET – CT nu vor mai avea nevoie de aprobarea comisiei de experţi de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru efectuarea acestora.
Tot de la 1 iunie, se va implementa și un nou program de sănătate, Programul naţional de endometrioză, care va asigura accesul pacientelor cu endometrioză profundă cu afectare intestinală la intervenţii chirurgicale minim invazive, precum și Subprogramul naţional de tratament al bolnavilor cu tulburare depresivă majoră în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, având ca obiectiv optimizarea accesului pacienţilor cu afecțiunea respectivă la tratament medicamentos – ne informează CNAS
Hotărârea de Guvern aprobată ieri mai prevede că, începând cu data de 1 iulie 2023, se introduc noi reglementări privind prescrierea medicamentelor biosimilare, atât la inițierea tratamentului, cât și la continuarea acestuia, precum şi obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a monitoriza semestrial prescrierea produselor biologice.
„Tot de la aceeași dată se modifică termenul de decontare în cadrul programelor de sănătate curative. Sumele se vor deconta furnizorilor în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturii şi nu de la data acordării vizei de „bun de plată”, cum este în prezent, excepţie făcând serviciile medicale pentru care decontarea se face în termen de 30 de zile de la data depunerii facturii.
Precizăm că după data de 1 iunie 2023 pacienții care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru efectuarea investigaţiilor PET – CT vor avea acces la acestea în baza unui formular specific, care va avea valabilitatea de 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Formularul specific pentru efectuarea investigaţiei PET – CT şi metodologia de transmitere a acestuia în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate se vor aproba prin ordin al preşedintelui CNAS”, se mai arată în comunicatul transmis către mass-media.
ACTUALITATE
Drumul asfaltat dintre Ghergani și Lungulețu, sub un val de mocirlă!

Zile de trudă pe ogoarele legumicultorilor din sudul județului Dâmbovița. Se adună roadele. Producția de varză pare a fi una bogată. Fermierii nu prea sunt mulțumiți de prețurile obținute. Nu țin pasul cu costurile de producție, cu celelalte cheltuieli necesare în menținerea echilibrului existențial. Dar nu despre treaba asta am vrut să vorbesc acum. Ci despre altceva. Poate un pic critic. Un soi de semnal de alarmă vizavi de o situație care ar trebui rezolvată. Rapid!
Dacă o pornești pe segmentul de drum care pleacă din DN71, de la intrare în Ghergani, spre Lungulețu, ai impresia că nu te mai afli pe un drum asfaltat, modern. Parcă ai luat-o direct prin câmp, prin glodul frământat de ploi și roțile de căruță și tractoare. De ce? Fiindcă se recoltează varza, se ară, de discuie, iar zecile de utilaje ies din câmp, având roțile pline de noroi care, am remarcat noi, s-a depus în strat gros pe șosea, încât ai impresia că aceasta nici nu mai există.

În afară de faptul că din porțiunea respectivă ieși cu autoturismul ca din mlaștină, mai există și pericolul producerii unor accidente. De estetica drumului nu are rost să mai amintesc! Suntem departe de acest deziderat. Totuși trebuie găsită o soluție pentru a nu mai exista astfel de situații. Instalații de spălare a roților de la remorci, tractoare și alte tipuri de utilaje înainte de ieșirea pe drumurile publice sau alte tipuri de obligații pertinente, în ton cu civilizația spre care tindem cu toții.
Vrem prosperitate, viață mai bună, să muncim, dar nu oricum și nu distrugând sau sfidând orice normă. Am mers și prin Spania, Franța, Italia, Germania. Am văzut cum arată drumurile pe acolo. Cum se comportă fermierii. Nici vorbă să iasă în stradă cu tractoarele necurățate de mocirla din câmp… Legea pe acolo este aspră la acest capitol.
ACTUALITATE
VIDEO. Bucurie și culoare la Festivalul Dovleacului organizat la Centrul Cultural Titu

Festivalul Dovleacului organizat, astăzi – 31 octombrie 2026, de Primăria Titu, la Centrul Cultural din oraș, s-a transformat într-o sărbătoare plină de culoare și voie bună, nu doar pentru copii, ci și pentru părinți și bunici – spune edilul Laurențiu Costache.
„Costumele creative, jocurile, concursurile și momentele de pe scenă au adus zâmbete și emoții frumoase. Cei mici ne-au surprins prin imaginație și curaj, iar părinții și bunicii le-au fost aproape, încurajându-i și bucurându-se alături de ei.
Îi felicit pe toți copiii care au participat și le mulțumesc familiilor pentru că au răspuns cu drag invitației noastre! Mulțumesc și tuturor celor care s-au implicat în organizare și au pus suflet în această zi.
Îmi doresc ca Centrul Cultural Titu să fie un loc în care să veniți cu drag, în care copiii să își descopere pasiunile, să lege prietenii și să capete încredere în ei. Mă bucur că, prin fiecare activitate, această dorință prinde viață.
Vom continua să susținem cultura și să pregătim evenimente care ne aduc mai aproape unii de ceilalți. Pentru că și din astfel de momente se construiește o comunitate unită, în care copiii cresc cu bucurie și cu amintiri frumoase”, este mesajul transmis de primarul Laurențiu Costache, la finalul zilei.
VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum 7 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 3 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























