ACTUALITATE
Istoria, în conexiune cu prezentul la Curtea Domnească din Târgoviște, de „Zilele Județului Dâmbovița”

O după-amiază de adevărată sărbătoare, astăzi, în incinta Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște. Târg al meșteșugarilor și făurarilor. Concursuri medievale. Tonete cu gustări, răcoritoare, înghețată și produse de patiserie. În imediata apropiere a secularului Turn al Chindiei, a fost instalată scena pe care, patru seri la rând, vor evolua soliști de primă mână ai muzicii românești. Prindem aici cam toate genurile.

Și, ca un element de noutate, ceva care să arate că noi, dâmbovițenii, ținem la comuniune, la relațiile interumane, la bună înțelegere, pe aleea centrală a Curții Domnești a fost așezată „masa prieteniei”. Vizitatorii, cu mic, cu mare, au fost invitați de organizatori să se așeze pentru câteva clipe și să guste din bucatele puse pe masă. Un gest mic, de început, dar cu mare semnificație. În târg, a susținut un recital formația „Trei Parale”, care are în componență cercetători de la Muzeul Țăranului Român din București.

La ora 19:00, a început spectacolul. Pe scenă dansatorii și actorii Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București. Câteva sute de dâmbovițeni au aplaudat evoluția artiștilor și farmecul dansatoarelor.
Evenimentele cultural-artistice desfăşurate la Curtea Domnească din Târgoviște, aflate acum la cea de-a doua ediție, sunt apreciate de târgovișteni, de oamenii veniți din toate colțurile județului.

Sărbătorea a creat o conexiune puternică între trecut, prezent și viitor. Locuitorii județului Dâmbovița, cei interesați de istoria locurilir, pot parcurge în aceste zile cărările bătătorite de înaintași, pot cinsti și prețui valorile și vestigiile lăsate de aceștia moștenire și prin aceste forme de manifestări cultural-artistice și de divertisment, de fapt, noi căi de ancorare în istorie, în tradițiile și obiceiurile noastre românești.



ACTUALITATE
12 noiembrie 2026. Gala Topul Firmelor din Județul Dâmbovița

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a anunțat că la ediția din acest an a Galei „Topul Firmelor” va premia „firmele care nu s-au oprit în 2025, antreprenorii care s-au reinventat”.
Gala Topul Firmelor din Județul Dâmbovița a ajuns la ediția cu numărul XXXIII. Evenimentul va fi organizat, joi – 12 noiembrie 2026, la Balroom Del Ponte din Târgoviște. Detaliile despre clasamente și înscrieri urmează să fie anunțate.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0766.479.700 sau la adresa de e-mail: info@cciadb.ro.
ACTUALITATE
Primar Titu: Vă invit să fim împreună și să ne bucurăm de „Ziua orașului”!

Astăzi, 14 septembrie, într-o zi de mare sărbătoare creștină, când prăznuim Înălțarea Sfintei Cruci, orașul nostru își sărbătorește ziua.
Sub semnul credinței, al speranței și al puterii de a merge înainte, celebrăm comunitatea noastră, oamenii care îi dau viață și locul pe care îl numim cu drag acasă.
Este o zi în care ne cinstim trecutul, ne bucurăm de prezent și privim cu încredere spre viitor. Un viitor pe care îl construim împreună, cu respect pentru ceea ce am moștenit și cu responsabilitate față de generațiile care vor veni.
În această zi cu o însemnătate atât de profundă, deschidem porțile Centrului Cultural Titu – un loc în care identitatea, tradițiile și valorile orașului nostru vor fi păstrate și duse mai departe. Un loc al culturii, al educației, al talentului și, mai ales, al oamenilor.
Sărbătoarea va continua în Târgul Anual Titu – Hagioaica, unde vă așteptăm cu muzică, dans și momente artistice pentru toate vârstele.
Vă invit să fim împreună și să ne bucurăm de această zi care ne unește și care va rămâne în istoria orașului nostru!
Fie ca Sfânta Cruce să ocrotească orașul Titu, fiecare familie și întreaga noastră comunitate!
La mulți ani, Titu! La mulți ani tuturor celor care iubesc acest oraș și îl poartă cu mândrie în suflet!
Laurențiu Costache,
Primarul orașului Titu ️

ADMINISTRAŢIEacum 4 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 2 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum 3 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 4 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileȘedință de îndată a Consiliului Local Municipal Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
Uncategorizedacum 3 zilePrim-adjunctul ISU Dâmbovița, col. Alfred George Hantăr, a trecut în rezervă


























