ACTUALITATE
Ziua Tratatului de la Trianon, celebrată solemn la Titu și Potlogi

Ieri – 4 iunie, conform Legii 256/2020 inițiată de senatorul PSD de Dâmbovița Titus Corlățean, în România, trebuia să fie celebrată semnarea Tratatului de la Trianon.
4 iunie 1920 este data la care cele 16 Puteri aliate învingătoare în Primul Război Mondial au încheiat Tratatul de pace de la Trianon cu entitatea învinsă în război, Ungaria, tratat prin care, între altele, a fost recunoscută internațional Unirea Transilvaniei cu Patria Mamă, România, așa cum deciseseră românii majoritari din Ardeal la Marea Adunare Națională din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia. Numai că, așa după cum a remarcat cu tristețe președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României – Titus Corlăţean, acest act nu a fost tratat cu fermă responsabilitate în țară, iar momentul istoric consumat acum 103 ani a fost marcat sporadic. Reprezentanții statului român, cu mici excepții – marginalizate și fără vine știe ce promovare, au tăcut chitic.
Senatorul PSD Titus Corlățean, în urmă cu o lună de zile, pe 3 mai 2023, a adresat o interpelare Guvernul României și Președinției, pentru a-i pune în temă cu momentul legiferat care se apropia și pentru a afla cum au de gând să celebreze în mod oficial „Ziua Trianonului”. Din păcate, nu a primit niciun răspuns. Mai marii țării au preferat să tacă. Conduită rușinoasă și nedemnă totodată pentru cei care vremelnic ne reprezintă interesele.Mai grav au fost încălcate niște norme în care se precizează că răspunsul trebuie să vină în maxim 2 săptămâni.
„La exact o lună de la acea dată și cu doar o seară înainte de 4 iunie (2023), stabilită prin lege inițiată de subsemnatul și votată de… două ori de Parlament (mai ales de parlamentarii PSD, cei de la PMP de la acel moment și doar câțiva parlamentari cu demnitate de la PNL, ceilalți… cu aceeași conduită rușinoasă ca cea a „Președintelui” Iohannis), în ciuda opoziției rușinoase a locatarului de la Cotroceni, ca Zi a Tratatului de la Trianon în România, constat că decidenții guvernamentali nu au dat nici un răspuns. Cu excepția ICR/ Ministerul Culturii. Toți acești decidenți au încălcat Regulamentul Senatului (act cu putere de lege), articolul 179 para 3 (vedeți mai jos), care stabilește obligativitatea transmiterii unui răspuns în termen de două săptămâni sau, pentru motive temeinice, în trei săptămâni!

Acum, nu e prima oară când premierii și ministrii nu respectă acest termen. Sunt primul care să înțeleg, în contextul actual politic și social frământat, care sunt urgentele și prioritățile societății și ale guvernării. Totuși, în contextul în care provocările politice de la Budapesta continuă nestingherite pe teritoriul României, cu vizite prezidențiale ungare și ale altor demnitari FIDESZ în Transilvania românească și declarații inacceptabile la noi acasă, fără ca decidenții politici ai României să aibă capacitatea, știința sau dragostea de România a unei gestiuni profesioniste a „migranților” politici unguri pe teritorii românești, în momentul în care se pregătește ridicarea la Oradea a statuii lui…Ladislau cel Sfânt, întemeietorul nu știu cui, personaj care mie, ca român, nu îmi spune mare lucru sau în contextul în care lunile anterioare o organizație fantomatică proclama pe la Viena „independența Transilvaniei” și 16 noi „cantoane” prin Ardeal, mi se pare incredibilă lipsa de reacție, profesionalism și simțire românească față de necesitatea de a marca oficial, potrivit unei LEGI, simbolistica națională fundamentă a Zilei de 4 iunie 1920, Zi în care a fost recunoscută internațional, printr-un Tratat de pace încheiat de 16 puteri aliate și învingătoare în Primul Război Mondial (inclusiv România) cu entitatea statală învinsă în război- Ungaria, Unirea Transilvaniei cu Patria Mamă- România.
Încă o dată, înțeleg agenda complicată a unei guvernări. Dar, întotdeauna în spatele unor decidenți stau niște oameni, niște echipe, în care măcar unul ar trebui să fie cunoscător de istorie românească și să aibă știința de a-l sensibiliza pe șef, chiar și atunci când acesta are alte priorități ale zilei sau pur și simplu e neștiutor de istorie ori insensibil la simbolistica fundamentală românească, așa cum este cazul turistului de la Cotroceni”, a scris Titus Corlățean, pe pagina sa de socializare.
Senatorul social-democrat a marcat Ziua Trianonului în județul Dâmbovița. Președintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României a depus coroane de flori la monumentele eroilor de la Potlogi și Titu.
La Titu, împreună cu demnitarul s-au aflat reprezentanții Asociației Rezerviștilor din Titu, liderul filialei PSD din oraș, Laurențiu Costache, și alte personalități locale. La Potlogi, Titus Corlățean a fost însoțit de primarul interimar Viorel Drăghici, consilierului județean dr. Valeriu Fulga și alți membri ai PSD.
„La final, în special pentru tinerii social-democrați prezenți, atât eu, cât și reprezentanții Asociației rezerviștilor și respectiv președintele PSD Titu, am făcut o prezentare a semnificației istorice și importanței marcării acestei simbolistici naționale fundamentale pentru unificarea națiunii române și edificarea României Mari care nu ar fi fost posibilă fără jertfa celor peste 850 000 de soldați, ofițeri și subofițeri români, căzuți glorios în Primul Război Mondial și fără recunoașterea internațională a Unirii decise anterior, la 1 decembrie 1918, de românii majoritari din Transilvania cu Patria Mamă, recunoaștere realizată la data de 4 iunie 1920 prin Tratatul de pace de la Trianon”, a mai spus senatorul Titus Corlățean.
ACTUALITATE
Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița
Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.
Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.
Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.
În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.
Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.
În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.
Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.
Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.
ACTUALITATE
Lucrări intense de reabilitare și modernizare a Secției Pediatrie din Gura Ocniței

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, consecvent și atent la modul în care sunt implementate proiectele de interes comunitar, s-a aflat ieri, 27 octombrie 2026, la Spitalul de Pediatrie din comuna Gura Ocniței, unde se desfășoară ample lucrări de reabilitare și modernizare a pavilioanelor A, B și C ale acestei secții externe a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Valoarea investiției, care va asigura condiții mai bune de cazare, tratament și îngrijire pentru copiii care vor fi internați aici, este de aproximativ 64.600.000 de lei.
„Pentru mine, sănătatea copiilor rămâne o prioritate. Îmi doresc ca fiecare investiție în sistemul medical dâmbovițean să aducă servicii mai bune și un mediu în care micii pacienți să primească îngrijirea de care au nevoie. Continuăm investițiile în sănătate, cu grijă și responsabilitate față de dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
De precizat că, în această vizită de lucru, președintelele CJD a fost însoțit de managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Silvana Marin, de directorul medical Ioana Radu și de șeful de secție – dr. Rozalia Lavinia Iliescu.
ACTUALITATEacum 7 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 4 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























