Dâmboviţa
Trei persoane rănite după ce au intrat cu mașina într-un copac

Azi-noapte, în jurul orei 02:30, pe drumul comunal 31, în afara localității Finta, a avut loc un accident de circulație soldat cu rănirea a trei persoane.
Un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 31 de ani din Matraca, comuna Ulmi, a părăsit carosabilul și s-a izbit de un copac.
În urma impactului conducătorul auto și doi pasageri au fost răniți. Victimele au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital.
ADMINISTRAŢIE
Dispensarul medical din Gura Ocniței va fi consolidat și renovat energetic

Avocatul Liviu Vasilescu dovedește că este și un bun administrator. De când a preluat conducerea Primăriei Gura Ocniței, în plan investițional, în comună se lucrează în flux continuu. Acum, un alt proiect așteptă linia de finanțare. Este vorba de consolidarea și renovarea energetică a dispensarului medical uman.
Investiția, estimată la aproximativ 370.000 de euro, a fost declarată eligibilă și inclusă pe lista-sinteză a proiectelor finanțabile. După cum ne-a precizat primarul Liviu Vasilescu, în prezent, sunt elaborate documentațiile DALI și DTAC, etapă premergătoare semnării contractului de finanțare.
Proiectul va fi realizat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat.
ADMINISTRAŢIE
Ședință de îndată Consiliul Local Municipal Târgovişte

Consiliul Local Municipal Târgovişte se va întruni, mâine – 17 iulie 2026, de la ora 09:00, în ședință extraordinară cu convocare de îndată, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:

ACTUALITATEacum 5 zilePatru alpiniști s-au prăbușit în Bucegi, după ce coarda de asigurare s-a rupt. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăPrimăria Titu: Anunț important pentru proprietarii de autovehicule
ACTUALITATEacum 5 zileUnul dintre alpiniștii prăbușiți în Bucegi a decedat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăNu rata! De Sfântul Ilie, petrecem la „Ziua comunei Pietrari”
ACTUALITATEacum o săptămânăAJOFM Dâmbovița, informare importantă pentru absolvenții din promoția 2026
ACTUALITATEacum 6 zilePrimăria Dragodana a premiat-o pe absolventa care a obținut media 10 la Bacalaureat
ACTUALITATEacum 2 zile607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”
ACTUALITATEacum 6 zile13 iulie 2026: Începe admiterea la liceu. Repartizarea computerizată va avea loc pe 22 iulie 2026

























