Connect with us

ACTUALITATE

29 iunie, hramul Mănăstirii Peștera Ialomiței din Munții Bucegi

Publicat

pe

Mitropolitul Nifon a săvârșit, astăzi – 29 iunie 2023, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Peștera Ialomiței din Munții Bucegi, cu prilejul hramului sfântului lăcaș. La eveniment au luat parte foarte mulți pelerini, unii dintre ei sosiți încă de aseară, dar și turiști aflați în unitățile de cazare din zonă.

„În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a evidențiat aportul sfinților apostoli Petru și Pavel la răspândirea Creștinismului în lumea antică, la aprofundarea misiunii Bisericii și la exprimarea coerentă, clară și adecvată a învățăturii de credință.

Personalități de seamă ale istoriei mântuirii noastre, oameni de granit în edificiul puternic al Bisericii creștine, Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt corifei ai gândirii, ai mărturiei și ai misiunii creștine.

Astfel, Sf. Ap. Petru a fost alături de Mântuitorul Hristos cu forță, cu putere și cu deosebit devotament, mărturisindu-I neînfricat dumnezeirea, în mod public, cu numeroase ocazii. El este cel ce a rostit acea predică înflăcărată de la Cincizecime, care a dus la convertirea mai multor mii de oameni, dar și un autentic model de tărie, de ardoare și de frumusețe a credinței.

Convertit în mod miraculos, Sf. Ap Pavel este cel ce a devenit, din persecutor un propovăduitor, dintr-un om gata să ucidă, un promotor al vieții și al adevărului, fiind un adevărat geniu cuvântului și al scrisului, cel mai mare misionar al Bisericii primare, cel dintâi care a sistematizat învățătura de credință, dar și unul dintre marii predicatori creștini. El este cel ce a promovat universalitatea învățăturii creștine, doctrinarul prin excelență al omului nou creștin, de la care învățăm că, în mod sigur, credința nu este irațională, ci este mereu contra ignoranței și a superstiției.

Reclama

De la cei doi mari sfinți apostoli înțelegem să aprofundăm, cu disponibilitate, credința și să opunem întunericului și ideologiilor morții, ce bântuie astăzi lumea, frumusețea învățăturilor Evangheliei lui Hristos.

După încheierea sfintei slujbe, Înaltpreasfinția Sa, însoțit de clericii prezenți, a binecuvântat darurile de mâncare ce au fost oferite pelerinilor veniți la mânăstire”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

16 septembrie 2026. Se oprește furnizarea apei potabile în comuna Produlești

Publicat

pe

Miercuri – 16 septembrie 2026, între orele 08:00-18:00, se a opri furnizarea apei potabile în comuna Produleștii, județul Dâmbovița, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomandă ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-o informare transmisă de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Oprire apă în comuna Ulmi, strada Silviu Stănculescu

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Ulmi că, marți – 15 septembrie 2026, va opri furnizarea apei potabile, între orele 09:00-16:00, pe strada Silviu Stănculescu (tronson cuprins între sens giratoriu Ulmi și Cartier Sagricom), pentru cuplare tronson conductă nouă la rețeaua de distributie.

„Se recomandă ca la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate. Compania de Apa isi cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat”, se precizează într-un comunicat de presă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite