Connect with us

ACTUALITATE

A fost semnat contractul de achiziție pentru angiograf la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgoviște

Publicat

pe

Încă o reușită a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și a echipei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgoviște condusă de managerul Claudiu Dumitrescu! În curând, în dotarea unității medicale va intra un aparat angiograf ultrasofisticat, util în depistarea unor afecțiuni și care va contribui la salvarea multor vieți.

Nu lipsit de importanță este și faptul că, prin utilarea Secției de Cardiologie cu un asemenea instrument performant pentru investiții, pacienții nu vor mai fi nevoiți să meargă la clinici sau spitale din Capitală pentru efectuarea unor astfel de explorări medicale de specialitate.

Președintele Consiliului Județean ne anunță că a fost semnat contractul de achiziție a angiografului. Valoarea acestei investiții este de aproximativ 2.100.000 de euro, TVA inclus.

„Pe această cale, vreau le mulțumesc parlamentarilor PSD Dâmbovița – Titus Corlățean, Holban Georgeta Carmen, Ionut Vulpescu, Radu Popa și Tachianu Marian. De precizat că, din valoarea totală a achiziției, suma de 500.000 de euro este asigurată ca urmare a unui amendament depus de către aceștia la fundamentarea bugetului de stat.

Achiziția acestui aparat este deosebit de importantă pentru sănătatea dâmbovițenilor, în condițiile în care incidența afecțiunilor cardiovasculare este în continuă creștere.

Reclama

Prin punerea în funcțiune a aparatului angiograf, pentru care avem medicul cardiolog supraspecializat, vom câștiga timp prețios. Pacienții nu vor mai fi transferați, cu ambulanța sau elicopterul, către spitale din București, investigațiile urmând a fi realizate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgoviște.

Diagnosticele vor fi concludente, iar în urma acestora se va prescrie și cel mai bun tratament, astfel încât pacienții să se recupereze rapid și să revină la o viață normală, în condițiile evitării unor eforturi fizice intense”, a spus Corneliu Ștefan.

Angiograful va fi instalat și pus în funcțiune în noua clădire pe care CJ Dâmboviţa o construiește în curtea unității spitalicești. Lucrările de extindere și modernizare a Secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște sunt aproape finalizate. Investiția, finanțată în totalitate de Consiliul Județean Dâmbovița, se ridică la 2.000.000 de euro. Valoarea totală a obiectivului finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița, respectiv Secția de Cardiologie, lucrări de extindere și modernizare ale acesteia, plus achiziționarea angiograful este de 4.100.000 de euro.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. Predoi Silviu

    25 septembrie 2023 at 13:57

    Buna ziua. Una din complicatiile redutabile a unei proceduri minim invazive care necesuta angiografie necesita interventie chirurgicala imediata pe cord deschis ! Adica mai pe romaneste nu se fac angiografii decit intr-o unitate spitaliceasca care are si sectie de chirurgie cardiaca pe cord deschis cu tot ce inseamna acest lucru…! Exista asa ceva in structura spitalului judetean Targoviste ? Functionala, cu specialisti chirurgi si ATI-isti specializati in asa ceva ? Pentru ca altfel este doar un exercitiu de imagine sau mai grav un exercitiu inconstient de imagine !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

ENGIE România dezvoltă la Cornățelu un parc fotovoltaic pe 250 de hectare

Publicat

pe

Comuna Cornățelu, considerată cu ani în urmă a fi un fel de pol al sărăciei în județul Dâmbovița, locul unde, ani în șir după revoluția din decembrie 1988, nu se întâmpla mai nimic, va intra pe harta energetică a țării. Aici, va fi construit unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din județ și din România. Peste 300.000 de celule solare vor fi instalate pe o suprafață de 250 hectare. Dezvoltatorul acestui proiect este ENGIE România.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat ieri, la Cornățelu, și a vizitat locul de unde, începând din toamna anului viitor, se va livra energie verde în sistemul național. Șeful administrației publice județene a purtat pe șantier discuții cu vicepreședintele ENGIE România, Cristian Buzan, și cu ceilalți reprezentanții ai companiei despre investiția de la Cornățelu.

„Mă bucur că un proiect de asemenea amploare se realizează în Dâmbovița. Investițiile atrag alte investiții, generează locuri de muncă și creează noi oportunități pentru județ. Astfel de proiecte trebuie să aducă și beneficii concrete pentru comunitățile locale. Sprijinirea școlilor, a clădirilor publice și a unităților medicale prin implementarea unor soluții eficiente energetic sunt direcții importante în acest sens. Această investiție va fi continuată printr-un nou proiect în domeniul energiei verzi, ceea ce arată că Dâmbovița devine tot mai atractivă pentru investiții în acest sector”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Confirmare internațională pentru Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște. Din nou!

Publicat

pe

O nouă confirmare internațională pentru Teatrul Tony Bulandra, prin producția #nuEu. Două premii la Summer Cult, Priștina: „Best Actress in a Leading Role” și „Best Performance” – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media

„Participarea la Summer Cult, festival dedicat teatrului contemporan din Priștina, Kosovo, a venit după succesul de la Krakow Fest, Polonia, unde #nuEu a obținut Marele Premiu.

Premiul „Best Actress in a Leading Role”, cât și „Best Performance”, i-au fost acordate Andreei Tănase pentru precizia, intensitatea emoțională și profunzimea cu care susține un material contemporan provocator.

Aceste distincții confirmă încă o dată valoarea actorilor și a producțiilor Teatrului Tony Bulandra, precum și prezența sa constantă pe scenele naționale și internaționale”.

#nuEu după un text de Samuel Beckett
Cu: Andreea Tănase
Regia: Casandra Topologeanu
Video &Sound Design: Cătălin Cărămidă, Ovidiu Cristian
Producție a Teatrului Tony Bulandra

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite