SOCIAL
Accident cu cinci răniți în Orbeasca de Jos. O persoană a fost găsită încarcerată

Trei adulți și doi copii au fost răniți, în această dimineață, într-un accident rutier petrecut în localitatea Orbeasca de Jos, județul Teleorman, după ce șoferul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat cu mașina într-un cap de pod.
Conducătorul auto a fost găsit încarcerat, însă era conștient și cooperant. Pompierii l-au scos rapid dintre fiarele contorsionate și l-au predat echipajelor medicale sosite la fața locului, care l-au dus la spital.
Celelalte patru victime prezentau traumatisme ușoare și atac de panică. Dintre acestea, o femeie și cei doi copii au fost transportați la UPU Alexandria pentru investigații medicale amănunțite.
Ialomiţa
A furat un colet de pe banda de sortare

Un bărbat de 34 de ani din Slobozia, județul Ialomița, a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Totul a plecat de la o sesizare primită de polițiști de la administratorul unei firme, care a reclamat faptul că un angajat de-al său ar fi sustras un colet destul de valoros de pe banda de sortare.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit că salariatul, în timp ce se afla în incinta sediului societății comerciale unde era angajat, în zona benzii de sortare, ar fi sustras un colet în care se afla un telefon mobil, în valoare de aproximativ 6.000 de lei.
În urma unei percheziții efectuate la domiciliul suspectului, a fost găsit telefonul sustras. Cercetările în acest caz sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.
Argeș
Doi tineri răniți grav într-un accident rutier în Schitu Golești, județul Argeș

O tamponare violentă între două autoturisme a dus la rănirea gravă a unui tânăr de 18 ani, din comuna Mihăiești, șoferul unuia dintre autovehiculele implicate, și a pasagerului acestuia, un adolescent de 16 ani. La volanul celeilalte mașini s-a aflat o tânără de 25 de ani, din Câmpulung.
Accidentul s-a produs, aseară, pe DN73, în comuna Schitu Golești, județul Argeș. De precizat că autoturismul condus de bărbatul de 18 ani, după ce a acroșat mașina femeii, a intrat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat în curtea unei gospodării.
Din primele verificări, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, a reieșit că nedoritul eveniment rutier s-a produs pe fondul nerespectării regulilor privind depășirea și al neadaptării vitezei.
Dâmboviţaacum 3 zileTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
Argeșacum 5 zileBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
ACTUALITATEacum 2 zileDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
Dâmboviţaacum 6 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
ACTUALITATEacum o săptămână30 august 2026: Muzică, dans și antren de „Ziua comunei Cobia”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 3 zile„Reuniunea Neamului” sau ziua în care pietroșițenii au revenit la rădăcini!


























