Connect with us

SOCIAL

Două persoane din Teleorman, arestate pentru trafic de persoane

Publicat

pe

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, au efectuat, în data de 8 august 2023, trei percheziții în locații din județul Teleorman, la domiciliul a două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În urma descinderilor au fost descoperite și ridicate telefoane mobile, documente de stare civilă ale persoanei vătămate, precum și alte mijloace de probă.

Din cercetări a reieșit că, pe parcursul anului 2022, cei doi, profitând de starea de vulnerabilitate a unei femei, ar fi adăpostit-o într-un imobil din municipiul Alexandria și, prin folosirea de violențe fizice și psihice, ar fi obligat-o la practicarea prostituției, în locația unde se afla închisă și în alte imobile din județul Teleorman sau din municipiul București. Victima era transportată și supravegheată în mod constant de cei doi bănuiți.

Procurorii DIICOT au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a celor două persoane bănuite (una aflată în detenție, într-o altă cauză penală). La data 9 august 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Patronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO

Publicat

pe

Polițiștii din Dâmbovița au efectuat, astăzi – 5 noiembrie 2026, trei percheziții în județ și una în Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. De asemenea, au fost puse în executare trei mandate de aducere la audieri.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2024-2025, reprezentanții a trei firme cu sediul în județul Dâmbovița si-au transferat fictiv părțile sociale deținute către un cetățean din Bangladesh și doi din Egipt, pentru a se sustrage de la efectuarea eventualelor verificări financiare și fiscale și pentru a se delimita de plata obligațiilor fiscale, în condițiile în care au retras cea mai mare parte a încasărilor societății în numerar, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statului în valoare de peste 1.586.000 de lei.

VIDEO

În urma perchezițiilor, au fost descoperite ridicate în vederea continuării cercetărilor suma de 130.000 de lei, documente, înscrisuri, precum și mai multe device-uri și medii de stocare. Totodată, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a trei imobile, sumei de 130.000 de lei și a măsurii popririi sumelor de bani deținute în conturile bancare aparținând persoanelor în cauză, până la concurența prejudiciului – ne informează IPJ Dâmbovița.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate, în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

SOCIAL

Percheziții în Teleorman, la persoane care au încălcat legea privind regimul armelor și munițiilor

Publicat

pe

Operațiunea JUPITER, executată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară pe mai multe planuri. Ieri – 4 noiembrie 2026, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman, sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Videle, Zimnicea și Turnu Măgurele, au executat patru percheziții în localitățile Videle, Conțești, Scurtu și Plopii-Slăvitești, județul Teleorman, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În urma descinderilor, au fost descoperite și indisponibilizate șase arme neletale, cu aer comprimat, supuse autorizării și 1.350 de proiectile (diaboluri) metalice destinate armelor cu aer comprimat. După administrarea probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a trei persoane.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite