POLITIC
PERPLEX. PSD Târgu Jiu a devenit port altoi pentru liberali!

Astăzi, m-a luat amețeala când am auzit că la Târgu Jiu întreaga organizație PNL, vreo 300 de membri, a trecut cu bagaje și tot tacâmul de farisei politici la PSD. Băi, e de râsul lumii! Te ia de cap când auzi despre o asemenea întâmplare desprinsă parcă din cartea cu fantasmagorii și destrăbălări politice.
Cum poți trece așa, cu ghiotura, de la dreapta la stânga? Între liberalism și social-democrației, chiar dacă nu se mai vede din cauza interesului de grup, există totuși un zid doctrinar. Vorbim, despre gene care, într-un organism normal, se resping, nu pot forma un tot. Nu sunt partide zămislite din aceeași mamă.
Dacă ești capabil să treci rapid de la PNL la PSD sau invers, fără să îți pese de așa-zisul militantism politic, de rădăcini, de înaintași, de un crez, de un jurământ, înseamnă că te-ai aflat degeaba acolo, că ai avut doar un interes. Nu poți deveni peste noapte din liberal social-democrat și nici invers! Vorbim despre trădarea unor principii. Despre încredere. Despre abandonul unui rol în societate, în politică.
Mă întreb cum de PSD i-a primit așa de ușor? 300 de liberali trădători pot deveni, mai târziu sau mai devreme, un pericol pentru social-democrație. Pentru organizația de acolo ajunsă un fel de port altoi. Ăștia nu au mamă nu au tată! La bază este doar interesul ascuns sub lozinci și replici patriotarde. Au spus că nu se mai regăsesc în actualul PNL. Mă lași! Și au fugit la PSD. Acolo se regăsesc?
Vă dați seama ce înseamnă să bagi 300 de pseudo-liberali într-o organizație PSD? I-ai otrăvit structura. Ai creat o amestecătură cu gust și consistență politică incertă.
Dâmboviţa
Corneliu Ștefan: Este important ca Dâmbovița să participe când se dezbat direcțiile și politicile UE

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a participat în aceste zile la cea de-a 172-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor desfășurată la Bruxelles.
Pe ordinea de zi a acestei reuniuni la nivel înalt s-au aflat teme esențiale, care privesc viitorul Europei, al tuturor comunităților locale de pe bătrânul continent. Au fost abordate subiecte care privesc clima, energia, agricultura, fondurile europene, locuințele, protecția consumatorilor și dezvoltarea regională.
„Pentru mine, este important ca Dâmbovița să fie prezentă la masa acestor discuții, acolo unde se stabilesc direcțiile și politicile care vor influența evoluția regiunilor în anii următori.
Comunitățile noastre se dezvoltă prin implicare, dialog și participare activă la procesul decizional european. Atunci când avem un cuvânt de spus și valorificăm oportunitățile oferite de Uniunea Europeană, putem transforma aceste decizii în proiecte concrete pentru oameni.
De aceea, voi continua să reprezint cu responsabilitate județul Dâmbovița și să susțin toate inițiativele care aduc investiții, dezvoltare și o viață tot mai bună pentru dâmbovițeni”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița Corneliu Ștefan la încheierea acestei reuniuni importante.
POLITIC
Victor Ponta, critic la adresa ambasadorului României în SUA

Deputatul de Dâmbovița Victor Ponta s-a dezlănțuit împotriva ambasadorului României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, care, în opinia fostului premier al României, nu mai este în măsură să ne reprezinte țara dincolo de Ocean.
„Nu sunt bani pentru pensii, alocații și indemnizațiile persoanelor cu dizabilități. Dar sunt bani pentru un ambasador numit de Iohannis, un om al cărui frate geamăn este vicepreședintele PNL, mâna dreaptă a premierului Bolojan și principalul critic al președintelui Nicușor Dan.
Un ambasador care, de la începutul mandatului Adminstrației Trump, nu a mai fost primit în nicio clădire oficială a Guvernului SUA! Dar pe care îl plătim! Oare există ceva mai ticălos decât această situație? Eu nu am mai văzut așa ceva și nu am crezut că putem ajunge atât de jos”, a scris Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook.
ACTUALITATEacum 4 zileSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
ACTUALITATEacum 4 zileFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 4 zileIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăNu rata! Parada ambarcațiunilor, un spectacol unic pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse!
ACTUALITATEacum 3 zilePrimar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Mogoșani, arestat preventiv pentru viol
ACTUALITATEacum o ziRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”























