Connect with us

OPINII

Protestul, ca diluant al adevăratelor probleme ale nației…

Publicat

pe

M-am uitat ieri la protestul celor adunați în fața Ministerului Sănătății. L-am întors pe toate părțile. Am încercat să urmăresc mai de aproape chipurile manifestanților. Reacțiile lor. Modul de a trata o problemă. Lozincile scandate. Ce ținute poartă. Mesaje.

Am constatat că nu ne-am debarasat de violență, de ignoranță și dezinteres. Mergem la protest să ne descărcăm energia, dar nu stăpânim subiectul. Comportament de turmă. Nu știm clar pentru ce ne aflăm acolo. O datorie față de un partid. O acțiune a unui sistem nevăzut. O manevră subtilă de a abate atenția de la alte probleme, mult mai adevărate și complicate. S-au dat câteva explicații. Naive. Superficiale. Neconvingătoare.

Au ieșit câteva zeci de oameni îndârjiți să protesteze față de vaccinarea obligatorie! Mă lași? Asta e rana societății? De aici pornesc necazurile noastre? De la vaccinarea obligatorie? Au urlat în fața Ministerului Sănătății în timp ce criza economică, recesiunea ne pândește de după ușa Guvernului, iar tentaculele perfide și otrăvitoare ale războiului par că se îndreaptă încet, aproape insesizabil, și spre noi.

Unul s-a urcat pe ziduri. Vrea să pozeze într-un fel de erou. Salvator. Deschizător curajos de drumuri. Apare în dreptul unei ferestre și, de pe pervaz, cere ca ministrul să primească o delegație de manifestanți. Pe ușă sau pe geam? Protestul, dus în derizoriu ca formă și fond!

Nu vrem vaccin obligatoriu. Dar că ni se strică recolta în hambare fiindcă nu o mai cumpără nimeni, înăbușită de valul de cereale ce curge pe Dunăre dinspre Ucraina, nu mai vede nimeni? Despre anunțatele scumpiri de toamnă la toate cele, nu suflă nimeni o vorbă! Niciun protest?

Mai rămâne să ne adunăm în piețele publice să manifestăm împotriva apei cu bule și a ciocolatei cu alune. Să facem asta, în timp ce țara este îngenucheată de jocurile făcute fără știința noastră prin cine știe ce cancelarii oculte.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. Ioana

    18 august 2023 at 17:03

    Frumos decent și fără patima, acest comentariu.Aveti perfecta dreptate. Altele sunt problemele grave ale acestei perioade.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Ascultăm și nu judecăm!

Publicat

pe

Un eveniment creștin, firesc până la urmă în lanțul existențial românesc, a dat apă la moară tuturor opozanților PSD, văzuți și nevăzuți, celor ascunși sub conturi false pe rețelele de socializare, adversarilor de pe băncile Parlamentului, dar și semi-simpatizanților aflați în starea aceea de observare perpetuă. Doar poporul este încă năuc! Nu a procesat total știrile pro și contra despre evenimentul monden timișorean.

Tăcut, abătut, românul de rând este bulversat de traiul de zi cu zi, din ce în ce mai dificil de susținut, mai mult decât de toaletele de petrecere ale nevestei lui Grindeanu și a partenerei lui Ciolacu. Omul muncii încă nu s-a dezmeticit, deși este bombardat din toate părțile, pe toate canalele, cu picuri acizi de critică la adresa social democraților și alura lor sătulă, aristocratică, de la Timișoara. Sintagma la modă în aceste zile pare a fi mai degrabă un virus comunicațional, manipulator, care a pătruns în sistemul de credibilitate al social democraților și dă peste cap toate programele: „Grindeanu, dimineața plânge de mila săracilor, iar seara merge la petreceri opulente”.

Ce să mai zici? Este greu să prezinți peisajul, decorul cu 500 de invitați de marcă de la botezul de lux al lui Simonis ca fiind doar o bucățică de normalitate. Pe acest subiect se poate specula mult Analize, mai puțin. Nu ai ce! Și unii o fac în cadență militară. Tragere de voie, cum ar ordona caporalul! Mai ales acum, când suntem măcinați de criza economică, de deficit și alte tipuri de neajunsuri care nu par să se diminueze, ci, dimpotrivă, se amplifică.

În asemenea momente, când te afli la guvernare doar de câteva zile și țara are așteptări de la tine, cred că mai multă discreție și simplitate ar fi fost de apreciat. Constat, din păcate, că politicienii noștri, nu toți, dar destul de mulți, culoarea nu contează, rodați prin culoarele puterii, nu de ieri de azi, cu legiuni de consilieri pe lângă ei, nu au învățat nimic despre conduită, comportament social la vremuri de criză și nu numai. Sau, mai grav, nu îi interesează! Iar cei cărora le pasă și au rezultate, construiesc din greu, sunt victime colaterale. Sunt luați de curent, vor nu vor. Și nu este bine!

PS. Așa că celor doi protagoniști înfierați la Timișoara, Alfred Simonis și Marcel Ciolacu, nu le rămâne decât să se conformeze sintagmei lansate chiar de ei, parcă după alegeri: „Ascultăm și nu judecăm”! În momentul de față, altceva nu este de făcut.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

Europa, în resetare…

Publicat

pe

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!

La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.

Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!

Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite