Connect with us

Dâmboviţa

Directorul Parcului Industrial Moreni, alături de bolnavii din Centrul de Recuperare de la Țuicani

Publicat

pe

La inițiativa directorului Gabriel Purcaru, Parcul Industrial Moreni a oferit, ieri – 22 august 2023, o sponsorizare generoasă Centrului de Recuperare a Persoanelor cu Handicap de la Țuicani (Moreni). Este vorba despre 700 de scutece și 1.050 de aleze (material impermeabil pentru protecția saltelelor). De asemenea, directorul Gabriel Purcaru le-a făcut și o surpriză dulce beneficiarilor din Centru, oferindu-le înghețată.

Reamintim faptul că nu este prima dată când Gabriel Purcaru este aproape de unitățile medicale și de cele de învățământ din municipiul Moreni, donând produse necesare în activitatea de zi cu zi. De fapt, directorul Parcului Industrial Moreni a răspuns pozitiv ori de câte ori i s-a cerut sprijinul pentru rezolvarea unei probleme și spune va continua aceste acțiuni, având convingerea că este de datoria fiecăruia și a întregii comunități să se implice.

„Cred că fiecare, atât cât de mult putem, trebuie să fim alături de cei mai puțin fericiți din jurul nostru. Orice ajutor este binevenit pentru oamenii care au nevoie de sprijinul nostru”, este mesajul transmis de directorul Parcului Industrial Moreni – Gabriel Purcaru.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Alexandru Iorga, primar Găești: Cred într-o administrație care găsește soluții pentru întreaga comunitate!

Publicat

pe

Consiliul Local Găești a aprobat, în ședința de lucru de săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre inițiate de primarul Alexandru Iorga, respectiv:
– scutirea de a plata majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care vor achita, până la data de 20 decembrie 2026, impozitele și taxele locale restante;
– dotarea Liceului Tehnologic „Dr. C. Angelescu” cu mobilier și echipamente.

„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru votul acordat și pentru susținerea acestor proiecte. Cred într-o administrație care apreciază responsabilitatea, înțelege dificultățile oamenilor și găsește soluții pentru întreaga comunitate. Știu că există situații în care, din diferite motive, unii oameni nu au avut posibilitatea să își plătească impozitele la timp, iar majorările acumulate le-au îngreunat și mai mult situația. Astfel, persoanele fizice care își achită integral obligațiile fiscale principale restante până la 20 decembrie 2026 pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere, în condițiile hotărârii adoptate”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

Publicat

pe

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!

„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite