ACTUALITATE
Sprijin guvernamental pentru familiile afectate de exploziile de la Crevedia

Cabinetul Marcel Ciolacu s-a pus rapid în mișcare pentru a sprijini familiile care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Crevedia.
„Persoanele care însoțesc răniții pe perioada spitalizării în țară vor primi lunar 2.000 lei, iar cei care însoțesc răniții pe perioada spitalizării în străinătate vor primi lunar suma 2.000 de euro.
Totodată, persoanelor rănite, care au fost spitalizate și au fost externate, li se va acorda suma forfetară de 1.500 lei.
De asemenea, se vor acorda ajutoare de urgență și pentru gospodăriile afectate de explozie, respectiv câte 10.000 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuinţe / gospodării au fost afectate în proporție de peste 75%, inclusiv, câte 7.000 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuinţe / gospodării au fost afectate în proporție cuprinsă între 50%, inclusiv și 75%”, a anunțat președintele PSD Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
Se vor mai acorda:
– câte 4.500 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporție cuprinsă între 25%, inclusiv și 50%;
– câte 2.500 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporție de până la 25%;
– câte 1.500 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror bunuri din gospodărie/locuință au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor.
„Familiile care au înregistrat decese primesc suplimentar 7.500 de lei pentru fiecare dintre membrii decedați, aceeași sumă fiind alocată și familiilor răniților care decedează ulterior. Aceste sume vin în completarea ajutoarelor financiare acordate de Consiliul Județean Dâmbovița, care vor ajunge la familiile afectate de exploziile din comuna Crevedia”, a mai spus Corneliu Ștefan.
De precizat faptul că, din suma totală de 335.000 de lei aprobată ieri în ședința Consiliului Județean Dâmbovița, 300.000 de lei sunt destinați celor 75 de adulți și 34.500 de lei celor 23 de copii, diferența urmând să rămână la dispoziția filialei de Cruce Roşie Dâmbovița.
ACTUALITATE
Parcul fotovoltaic de la Răcari, pregătit să producă energie electrică

Primarul Marius Caravețeanu ne informează că parcul fotovoltaic de la Răcari este gata. Lucrările la acest obiectiv au fost finalizate și recepționate. Beneficiarul acestei capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile este S.C. EOL ENERGY S.R.L.
Parcul fotovoltaic de la Răcari are o putere instalată de 6,71 MW. Valoarea totală a investiției este de 30.233.670,30 lei, contribuția comunitară fiind de 9.231.700,73 lei. Proiectul a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu sprijinul Uniunii Europene – NextGenerationEU.
Ne-a mai spus primarul Marius Caravețeanu că acest obiectiv este deosebit de important pentru dezvoltarea economică a orașului Răcari. Vorbim despre o investiție care contribuie la dezvoltarea producției de energie electrică din surse regenerabile.
ACTUALITATE
Dâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general

Prof. Dan Alexandru Tică esre începând de astăzi, 1 septembrie 2026, noul inspector școlar general al ISJ Dâmboviţa. În ultimii 4 ani, a ocupat postul de inspector școlar general adjunct.
Înainte de a fi cooptat în echipa de conducere a ISJ Dâmboviţa, întâi ca inspector școlar pe domeniul Educație fizică și sport, apoi ca inspector școlar pentru Management educațional, profesorul de educație fizică și sport Dan Alexandru Tică a fost director general al Școlii „Paul Bănică” din Târgoviște timp de 3 ani și director adjunct al aceleiași unități de învățământ timp de 2 ani.
Dâmboviţaacum o ziTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
Argeșacum 3 zileBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
Dâmboviţaacum 4 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăVicepreședinte PSD Dâmbovița: Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Doar PSD poate găsi soluții de ieșire din această criză!
ACTUALITATEacum 6 zile30 august 2026: Muzică, dans și antren de „Ziua comunei Cobia”



























