ADMINISTRAŢIE
Educația copiilor prețuiește mult. Zeci de milioane de lei sunt investiți în grădinițele din Pucioasa

Pucioasa este un oraș într-o continuă transformare. După o lungă perioadă de stagnare socio-economică și edilitară, urbea de sub Dealul Patranei a început să renască. Procesul este unul neîntrerupt.
Îmi amintesc că, în primul dialog pe care l-am purtat cu Costi Ana, la preluarea primului mandat de primar, în anul 2016, a spus, cu oarece patimă în exprimare, că țelul său este de a da o față nouă orașului, de a-l readuce, ca odinioară, în prim-planul interesului național. Până acolo mai este, dar există optimism și se înaintează rapid pentru atingerea acestui deziderat. Perioada primilor pași a trecut. Orașul stațiune începe să își arate noua înfățișare.
Primarul Constantin Ana ne-a spus că mai sunt multe de realizat, dar există acum o bază, o infrastructură modernă specifică mediului urban, cu toate componentele puse la punct, în jurul cărora se va lucra pentru vizibilitate, pentru crearea elementului turism. Până la urmă, Pucioasa a fost, este și trebuie să redevină o stațiune balneoclimaterică de interes național în adevăratul sens al cuvântului.
Revenind la partea de infrastructură locală indispensabilă celor care trăiesc aici, vorbim de drumuri, trotuare, parcuri, școli, grădinițe, spitale, centre culturale, piețe etc., Pucioasa se află pe o poziție fruntașă în ceea ce privește numărul de proiecte definitivate sau aflate în lucru, cu fonduri nerambursabile, guvernamentale și europene, precum și prin asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița.

Astăzi, vorbim despre unitățile de învățământ preșcolar. Era nevoie de o intervenție rapidă pentru îmbunătățirea acestor capacități educaționale. Copiii și cadrele didactice au nevoie de condiții optime de cazare și de învățământ, au nevoie de dotări care să stimuleze performanța.
Grădinița „Prichindel”, aflată în inima orașului, în imediata apropiere a Primăriei. Ne aflam în biroul primarului cu ceva vreme în urmă, când edilul ne-a spus că imobilul vechi al grădiniței va dispărea și, în locul său, va fi ridicat un așezământ educațional destinat celor mici, modern, ultra-utilat, construit după toate normele europene în materie de civilizație și confort. Din cabinetul primarului, am aruncat atunci o privire pe geam spre clădirea care, după cum afirmase edilul, trebuia să dispară. Am fost puțin sceptic. Nu eram ferm convins că grădinița veche va fi rasă rapid. Efortul era unul considerabil, mai ales că în Pucioasa erau deschise deja multe, multe șantiere. M-am înșelat în această privință. În următoarele săptămâni, construcția veche a dispărut, iar în zonă a pornit forfota specifică de șantier. Am urmărit fenomenul. Se lucra rapid la obiectivul cu o valoare de aproape 18.000.000 de lei, fonduri europene nerambursabile obținute prin Programul Operațional Regional (POR).

Noul edificiu destinat educării și petrecerii timpului într-un mod plăcut al celor mai mici locuitori ai Pucioasei are în componență săli de clasă mari, luminoase, grupuri sanitare specifice copiilor, spații de joacă. Totodată, va dispune de dotări adecvate, de ultimă generație. Așa cum este precizat pe panoul de identificare a investiției, scopul acestui proiect este acela de a îmbunătăți calitatea vieții populației din orașul Pucioasa.
„Decizia asumată de administrația orașului și de Consiliul Local Pucioasa a fost de a desființa actuala clădire și de a construi o grădiniță nouă, modernă care să satisfacă cerințele copiilor, părinților și cadrelor didactice. Odată cu Grădinița nr. 1, prin acest proiect, vom moderniza și infrastructura rutieră din zona Sarmis, str. Pieței, Aleea Ardealului, str. Fîntînilor, vom reorganiza parcările din zonele respective, vom crea o parcare nouă în actualul bazar, se vor reface spațiile verzi, iluminatul public ornamental și locurile de joacă din întregul areal”, ne-a precizat Constantin Ana.
Și lucrurile nu se opresc aici în ceea ce privește asigurarea unor condiții optime de educație preșcolarilor din Pucioasa! De reabilitare, extindere, modernizare și dotare adecvată va beneficia și Grădinița cu program prelungit nr. 2.
„Clădirea va fi consolidată, modernizată, dotată cu echipamente și mobilier nou. Curtea grădiniței va fi reamenajată și dotată cu locuri de joacă moderne și toate facilitățile necesare. Componenta de infrastructură a acestui proiect constă în îmbunătățirea spațiilor publice urbane din zona Grădiniței nr. 2 prin crearea a două parcări cu acces facil către grădiniță și strada Florin Popescu. De asemenea, vor fi create alei pietonale ce vor deservi circulația riveranilor către obiectul educațional și vor fi reabilitate unele străzi din cartierul în care se află amplasată grădinița”.
Valoarea acestui proiect cu finanțare prin POR este de 14.237.614,88 lei.
Și ca să fie tot acest capitol complet, tot prin Programul Operațional Regional, la Pucioasa se lucrează la eficientizarea energetică și la Grădinița cu program prelungit „Micul Prinț”. Valoarea investiției este de 5.888.484 de lei. După cum ne-a informat primarul Constantin Ana, se reabilitează termic elementele de anvelopă și sistemul de încălzire. Vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice destinate consumului propriu. Va fi, de asemenea, modernizată instalația de iluminat a clădirii. Pe lângă aceste măsuri, se va mai interveni pentru repararea elementelor de construcţie ale faţadei, reparații ale șarpantei, consolidare și alte lucrări specifice necesare obținerii avizului ISU.
„Prin modernizarea și eficientizarea energetică a acestei grădinițe, procesul educațional se va desfășura în condiții optime de securitate și sănătate, la standarde înalte”, a adăugat edilul de la Pucioasa – Constantin Ana.
ADMINISTRAŢIE
Canalizarea din Răcari și stația de epurare Colacu, aproape de finalizare. Stadiul lucrărilor, 95%

Locuitorii din orașul Răcari se pot bucura cât de curând de avantajele confortului urban. Rețeaua de canalizare este aproape gata. Anunță primarul Marius Caravețeanu că lucrările au fost executate într-un procent de 95%. La fel și la stația de epurare amplasată în Colacu. Mai precizează edilul orașului Răcari că obiectivul administrației publice locale este acela ca întregul proiect să fie finalizat până la sfârșitul acestui an.
„În perioada următoare vor fi executate ultimele lucrări, urmate de recepția și predarea infrastructurii către Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița, operatorul autorizat să gestioneze acest serviciu. De asemenea, începem colectarea cererilor de racordare la rețeaua de canalizare.
Îi invităm pe cetățenii interesați să se prezinte la sediul Primăriei Orașului Răcari, Biroul Urbanism, pentru a depune cererile și a parcurge primii pași necesari racordării gospodăriilor la noua rețea. Ne dorim ca, imediat după recepția lucrărilor și preluarea rețelei de către operator, să poată fi realizate primele racordări”, a transmis Marius Caravețeanu – primarul orașului Răcari.
De menționat că stația de epurare de la Colacu va deservi cinci localități ale orașului Răcari: Ghimpați, Colacu, Săbiești, Bălănești și Stănești.
„Știm cât de așteptată a fost această investiție și cât de importantă este pentru fiecare gospodărie. Realizarea rețelei de canalizare înseamnă nu doar modernizarea infrastructurii, ci și condiții de trai mai bune, confort și un mediu mai curat”, a mai spus primarul de la Răcari.
ADMINISTRAŢIE
Ordinea de zi a ședinței CLM Târgoviște din 23 octombrie 2026

Consiliul Local Municipal Târgovişte se va întruni, vineri – 23 octombrie 2026, în ședință ordinară de lucru, de la ora 14:00, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:
1. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier municipal al domnului Munteanu Alexandru
2. Proiect de hotărâre privind stabilirea limitelor mandatului reprezentantului Municipiului Târgovişte în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa S.A.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de analiză și acoperire a riscurilor al Municipiului Târgoviște
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Municipiului Târgoviște
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei de Acord Unic a Municipiului Târgoviște
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism a Municipiului Târgoviște
7. Proiecte de hotărâri privind aprobarea unor Planuri urbanistice zonale
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea unui contract de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Târgovişte alocat pentru programe sportive de performanță
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare, consolidare și reabilitare Clădire Cămin nr. 1- Liceul Voievodul Mircea, Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”
10. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L nr. 155/30.03.2023 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Renovarea energetică a Liceului Teoretic Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște, județul Dâmbovița-Corp C4”
11. Proiect de hotărâre privind acordarea autorizației locale de funcționare pentru exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Târgoviște de către societatea JOLI GAMES ORIGINAL S.R.L.
12. Proiect de hotărâre privind acordarea autorizației locale de funcționare pentru exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Târgoviște de către societatea ADMIRAL LEISURE S.R.L.
13. Proiect de hotărâre privind acordarea autorizației locale de funcționare pentru exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Târgoviște de către societatea NOVO VLTECH SOLUTION S.R.L.
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local, pe anul 2027, pentru repartizarea orelor de muncă prestate lunar de către persoanele apte de muncă din familia beneficiară de ajutor de incluziune
15. Proiecte de hotărâri privind închirierea prin licitație publică a unor bunuri imobile
16.Proiect de hotărâre pentru revocarea H.C.L. nr. 150/30.04.2026 privind modificarea și completarea Regulamentului de circulație a autovehiculelor sau ansamblurilor de vehicule care depășesc masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone în Municipiul Târgoviște
17. Proiect de hotărâre privind trecerea unor bunuri imobile din domeniul public al Municipiului Târgovişte în domeniul public al Judeţului Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămânăȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum o săptămânăOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ANUNŢURIacum o săptămânăCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ACTUALITATEacum o săptămânăDirty Nano, în premieră în Dâmbovița! O petrecere outdoor explozivă se pregătește la A Frame Ținutul Mărului, pe 24 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Dâmboviţaacum o săptămânăDâmbovițeni răniți grav într-un accident rutier în Germania




























