Connect with us

ACTUALITATE

Dâmbovițeanul Alexandru Țachianu a fost ales să reprezinte fermierii români în Europa

Publicat

pe

Tânărul agricultor din județul Dâmbovița Alexandru Țachianu a fost ales, pentru un mandat de 2 ani, vicepreședinte al Grupului de Lucru cereale și oleaginoase din cadrul celei mai mari organizații a fermierilor europeni, Copa Cogeca – se arată într-un comunicat de presă transmis de Alianța pentru Agricultură și Cooperare. Precizăm că vorbim despre o funcție care nu este remunerată și că România este membră a Copa Cogena din septembrie 2020.

„Alianța pentru Agricultură și Cooperare a susținut eforturile domnului Țachianu în vederea câștigării acestui mandat, iar rezultatul votului nu a fost decât o confirmare a importanței României în cadrul Copa Cogeca.

Cu studii superioare în domeniul științelor agronomice și al dezvoltării rurale, vorbind fluent două limbi străine, engleză și germană, Alexandru Țachianu nu a avut probleme în cursa pentru vicepreședinția Grupului de Lucru. De asemenea, calitatea sa de tânăr fermier a cântărit mult în alegerea sa. Încă din timpul studiilor, domnul Țachianu a activat și în mediul asociativ, în prezent deținând funcția de vicepreședinte al Asociației Fermierilor din România.

Un alt punct forte al domnului Țachianu a fost și vasta experiență în administrația publică locală. Mandatele de Președinte cu rang de Secretar de Stat și Director General al Agenției Domeniilor Statului și ulterior Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltarii Rurale au contat din punct de vedere al experienței în lucrul în echipă, dar și în proiecte de anvergură”, se precizează în comunicatul de presă al Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Modalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița

Publicat

pe

În vederea facilitării procesului de achitare a facturilor aferente serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. recomandă utilizarea modalităților de plată care permit efectuarea rapidă și eficientă a tranzacțiilor, evitând, totodată, aplicarea unor eventuale comisioane suplimentare pentru procesarea plăților.

Clienții Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. au la dispoziție următoarele modalități de plată:

– Prin ordin de plată, în oricare dintre conturile bancare ale companiei deschise la: Banca Transilvania, Exim Banca Românească, BCR, UniCredit, ING, BRD, Raiffeisen Bank, CEC Bank și Trezorerie. Codurile IBAN aferente plății facturilor sunt disponibile în partea stângă a facturii emise de companie.

– Online, cu card bancar, prin intermediul portalului clienți disponibil pe site-ul companiei, pentru utilizatorii care și-au creat cont: https://portal.catd.ro.

– Cu numerar, la centrele de încasare ale Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. din localitățile Târgoviște, Găești, Pucioasa, Fieni, Moreni și Titu.

– Prin serviciul de debit direct (Direct Debit), disponibil prin intermediul instituțiilor bancare la care clienții dețin conturi.

CATD informează că rămân disponibile și plățile efectuate prin intermediul aparatelor de încasare amplasate în incinta magazinelor. În cazul acestor tranzacții, eventualele comisioane percepute pentru procesarea plății vor fi suportate de către client.

De asemenea, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. încurajează clienții să își creeze un cont pe platforma online a companiei, accesând secțiunea Portal Clienți de pe site-ul https://catd.ro. Utilizarea portalului reprezintă o soluție modernă și eficientă, oferind acces rapid la facturile emise, precum și posibilitatea achitării acestora într-un mod simplu și sigur, fără deplasarea la centrele de încasare.

Vă asigurăm că depunem permanent eforturi pentru îmbunătățirea serviciilor oferite și pentru facilitarea interacțiunii cu clienții noștri.

BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA SA

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Informare pentru furnizorii aflați în relație contractuală cu Casa de Sănătate Dâmbovița

Publicat

pe

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița aduce la cunoștința furnizorilor de servicii medicale că în data de 2 iunie 2026 a fost emis Ordinul Președintelui CNAS nr. 982, privind măsurile aplicabile pentru raportarea și validarea serviciilor medicale în regim off-line.

Pentru informații suplimentare accesați cas.cnas.ro/casdb

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite