ACTUALITATE
Grădiniță nouă în satul Mircea Vodă. Condițiile sunt excelente

În prima zi a anului școlar 2023 – 2024, Primăria Sălcioara, din județul Dâmbovița, a inaugurat o nouă instituție de învățământ. Este vorba despre grădinița cu program normal din satul Mircea Vodă, construită de la zero. Proiectul, în valoare de aproximativ 4 milioane de lei, a fost derulat cu fonduri europene nerambursabile.
Lucrările au început în 2020 și au fost definitivate anul trecut, însă a trebuit parcursă apoi procedura de obținere a tuturor avizelor și autorizațiilor de funcționare, astfel că prichindeii din localitate abia se pot bucura abia de acum înainte de această bijuterie.

Imobilul, cu o capacitate de 100 de locuri, are patru săli de clasă spațioase și luminoase, cancelarie și grupuri sanitare. Proiectul a inclus și achiziția de mobilier adecvat, de ultimă generație. Totodată, a fost amenajată curtea grădiniței, unde au fost montate tobogane, leagăne și alte module pentru petrecerea timpului în aer liber.
„Este un nou început pentru noi toți și astfel, dascălii, părinții, bunicii și copiii sunt chemați să dea viață sălilor de clasă în care cei mici pot face încă un pas către viitorul lor. Vă urez să aveți parte de multă înțelegere, putere, calm și sănătate”, este mesajul transmis de primarul Valentin Pârvu.

Reamintim faptul că administrația publică locală de la Sălcioara a investit constant în unitățile de învățământ din comună, astfel încât să asigure copiilor cele mai bune condiții pentru studiu.
ACTUALITATE
1 iunie 2026: Copiii au acces gratuit la muzeele din Târgovişte și Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi

Ce poate fi mai frumos decât timpul petrecut împreună cu copii noștri? Și care ar fi tărâmul poveștilor vii și pline de candoare dacă nu Curtea Domnească?! Doar i-a văzut crescând aici pe Vlad Țepeș și pe fiii și fiicele atâtor voievozi de-a lungul secolelor. Tocmai de aceea, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vă bucurați de Ziua Internaţională a Copilului în cadrul muzeelor din Târgoviște.
Așadar, în data de 1 Iunie 2026, tinerii cu vârsta de până la 18 ani, vor putea vizita gratuit muzeele din Târgovişte aflate în administrarea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.
Pe lângă monumentele Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” și Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, vizitatorii pot alege, Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, dar și Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier „Gheorghe Petrașcu”, Muzeul „Casa Romanţei”.
Programul de vizitare al Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” și cel al Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi este cuprins în intervalul orar 09:00-18:30, iar al celorlalte muzee între orele 09:00 și 17:00.
ACTUALITATE
Titu. Emoții, bucurii și speranțe, la festivitatea de absolvire a claselor a XII-a de la Liceul „Goga Ionescu”

Eveniment emoționant, astăzi – 27 mai 2026, în Parcul Orășenesc Titu. În prezența a numeroși elevi, cetățeni, cadre didactice și reprezentanți ai administrației publice locale, s-a desfășurat festivitatea de absolvire a claselor a XII-a de la Liceul Tehnologic „Goga Ionescu”.
Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, nu a putut rata acest moment, care, așa cum a precizat edilul, marchează sfârșitul unei etape importante din viața acestor tineri și începutul unui nou drum, plin de provocări, alegeri și speranțe.
„Îi felicit pe absolvenții promoției 2026 și le doresc mult succes la examenul de Bacalaureat, curaj, încredere în propriile forțe și puterea de a merge înainte, indiferent de obstacole. Viața îi va pune în fața multor încercări, dar sunt convins că fiecare experiență îi va ajuta să devină oameni puternici și valoroși. Felicitări profesorilor pentru răbdarea, implicarea și munca depusă de-a lungul anilor, dar și părinților, care au fost sprijinul nevăzut din spatele fiecărui pas făcut de acești copii”, a fost mesajul transmis de primarul Laurențiu Costache.

ACTUALITATEacum o săptămânăProiectele cu finanțare europeană au pus pe picioare agricultura românească
ACTUALITATEacum o săptămânăFraudă uriașă cu fonduri pentru micii fermieri! Consultant din Dâmbovița a folosit acte false
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileVot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera
ACTUALITATEacum o săptămânăUrs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Târgoviște restaurează Casa Fusea-Pârvulescu. Proiectul se implementează cu fonduri europene
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgul de cariere organizat la Universitatea Valahia a reprezentat o oportunitate pentru profesionalizare
Dâmboviţaacum 17 oreHoțul care a terorizat Târgoviștea a fost arestat!
ACTUALITATEacum o săptămânăCNAS organizează concurs pentru director general al Casei de Sănătate Dâmbovița























