Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din nordul județului, la linia de start

Publicat

pe

Unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură la nivel național se derutează în această perioadă în județul Dâmbovița. Vorbim despre investițiile care vizează dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată. 450.000.000 de euro este valoarea totală a mega proiectului finanțat pe POIM.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița au semnat zilele acestea contractul de înființare, extindere și reabilitare rețele de apă și canalizare pentru zona de nord a județului Dâmbovița. 30.600.000 de euro vor fi folosiți pentru execuția lucrărilor în Pucioasa, Fieni, Moroeni, Pietroșița și Buciumeni.

Din câte ne-a precizat președintele Corneliu Ștefan, la Pucioasa se va extinde cu 2,8 km rețeaua de distribuție apă potabilă și se vor realiza 118 branșamente. De asemenea, se vor mai reabilita 10 km de rețea de distribuție apă și 371 de branșamente. Totodată, va fi extinsă cu aproape 11 km rețeaua de canalizare menajeră și vor fi realizate 548 de racorduri. Se are în vedere și reabilitarea a 4,8 km de rețea apă uzată și a 250 de racorduri. Vor fi edificate 10 stații de pompare apă uzată menajeră și 3,2 km conducte de refulare.

La Fieni, va fi extinsă cu 7,5 km rețeaua de canalizare și se vor executa 418 de racorduri la aceasta. Se vor reabilita 290 m de rețea de canalizare și 15 racorduri. Vor fi construite 8 stații de pompare apă uzată și 2,1 km conducte de refulare.

La Moroeni, se va extinde cu 6 km rețeaua de distribuție apă și vor fi amenajate 17 branșamente. Totodată, vor intra în reabilitare 14 km de rețea de distribuție apă și cele 849 branșamente existente. Vor fi construite 12 stații de pompare a apei potabile. Localitatea va mai beneficia de 20 de km de rețea nouă de canalizare de-a lungul căreia vor fi instalate 1.168 de branșamente. Vor deservi întregul sistem 11 stații de pompare apă uzată și 901 m conducte de refulare.

La Pietroșița, se vor reabilita 7,8 km de rețea de distribuție apă și 402 branșamente existente. De asemenea, va fi extinsă cu 2,7 km rețeaua de distribuție apă și se vor realiza 209 branșamente. Se vor executa 7 stații de pompare a apei potabile. Rețeaua nouă de canalizarea va avea 12 km și va asigura 894 de racorduri. Pentru apa uzată menajeră vor fi puse în funcțiune 10 stații de pompare și 1,5 km de conducte de refulare.

La Buciumeni, pe POIM, se vor reabilita 5 km de rețea de distribuție apă și 283 de branșamente. Rețeaua de distribuție apă va fi extinsă cu 3,6 km și se vor realiza 226 de branșamente. Locuitorii comunei Buciumeni vor beneficia și de 21 km de rețea nouă de canalizare, la care se pot execută 896 de branșamente. Sistemul va fi deservit de 16 stații de pompare apă uzată menajeră și 2,7 km de conducte de refulare.

„Datorită acestui contract pe care l-am semnat pentru localitățile din nordul județului, se vor înființa și extinde 16,2 km de rețea de alimentare cu apă, și se vor reabilita 37,2 km de rețea de alimentare cu apă. Totodată, se vor asigura 2.475 de branșamente la rețele de apă și 4.189 de racorduri la rețeaua de apă uzată. Vor fi înființate 19 stații de pompare a apei potabile și 55 de stații de pompare a apei uzate menajere”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Găești. Investiții importante la Liceul „Dr. C. Angelescu”. Primarul vrea să lege școala de locurile de muncă din oraș

Publicat

pe

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca Liceul „Dr. C. Angelescu” din localitate să pregătească tinerii în meserii de care au nevoie firmele din oraș. În acest sens, administrația publică a demarat un program de investiții la nivel de infrastructură școlară, iar edilul urmărește personal execuția acestora. În prezent, spune Alexandru Iorga, se derulează lucrări de modernizare a căminului pentru elevi. 15 camere sunt deja gata, cu mobilier și grupuri sanitare, iar proiectul continuă conform graficului stabilit.

„Avem firme în oraș care au nevoie de oameni calificați și avem tineri care trebuie să aibă posibilitatea să învețe o meserie și să se angajeze aici. Asta îmi doresc să legăm mai bine: școala de locurile de muncă din Găești. Începem cu condițiile pe care le oferim elevilor și continuăm cu pregătirea lor pentru meseriile cerute de angajatorii locali”, spune Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Dragomirești. Trotuare și sanțuri dalate pe DJ 702D, până la intersecția cu DN 72A

Publicat

pe

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, putem spune că este unul dintre gospodării de elită din județul Dâmbovița. Un edil care are pe lista de realizări o mulțime de obiective de interes comunitar și alte proiecte aflate în diferite faze de implementare care urmează a fi bifate.

Acum, Dragoș Vlădulescu urmărește cu atenție desfășurarea lucrărilor la proiectul privind realizarea și dalarea șanțurilor și trotuarelor, pe DJ 702, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Grădiniței și intersecția cu DN 72A.

„Zi de zi, proiectul prinde contur, iar rezultatele sunt deja vizibile în teren. Este o lucrare amplă, mult așteptată, prin care ne dorim nu doar să schimbăm aspectul acestei zone, ci mai ales să asigurăm condiții mai bune și mai sigure pentru pietoni, respectiv accesul corespunzător la proprietăți”, a precizat primarul Dragoș Vlădulescu.

Valoarea acestei investiții, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, este de 6.077.859 lei.

„Îi mulțumesc domnului Corneliu Stefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul constant acordat comunei Dragomirești și pentru buna colaborare în realizarea investițiilor de care comunitatea noastră are nevoie.

Le mulțumesc, totodată, și locuitorilor din zonă pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor. Știu că orice șantier presupune un anumit disconfort, însă la final vom avea o zonă mai sigură, modernă, mai bine pusă la punct”, spune primarul comunei Dragomirești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite