Dâmboviţa
Droguri vândute elevilor de liceu din Târgoviște cu 50 de lei gramul

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița au efectuat, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița, 8 percheziții la domiciliile unor persoane cercetate într-o cauză penală privind traficul de droguri de risc.
În urma descinderilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 520 de grame de canabis, 15 semințe de canabis, 8 telefoane mobile, 8 grindere, 5 cântare de precizie, o macetă și 12.285 de lei, 500 de euro, 200 de GBP și 50 de franci elvețieni.
Procurorii DIICOT de la Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus în data de 26 septembrie 2023 reținerea a 6 persoane. Ulterior, la data de 27 septembrie, față de 4 persoane, a fost dispusă măsura arestării preventive, iar pentru celelalte două, măsura arestului la domiciliu.
În perioada august – septembrie 2023, persoanele bănuite ar fi comercializat, în mod repetat, în municipiului Târgoviște, inclusiv către tineri din școli și licee, cantități de canabis cu 50 de lei pentru un gram. Totodată, din cercetările efectuate a mai reieșit faptul că drogul de risc ar fi fost achiziționat și „pe datorie”, iar din suma încasată după comercializare ar fi fost achitat costul drogurilor cumpărate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploiești și Pitești, precum și de cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
ACTUALITATE
CNAS organizează concurs pentru director general al Casei de Sănătate Dâmbovița

Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu sediul în Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 248, bl. S 19, sector 3, organizează concurs în data de 18.06.2026, ora 10:00, la sediul CNAS, pentru ocuparea funcției vacante de Director General al CAS Dambovita.
Termenul limită de depunere a dosarelor este data de 04.06.2026 (inclusiv), până la ora 17:00.
Dosarele de înscriere se depun la CNAS la Direcția Managementul Resurselor Umane, Politici Salariale, Relații cu Asigurații Presă și Purtător de Cuvânt și se înregistrează la Cabinet Președinte.
Concursul constă într-o probă scrisă ce se va desfăşura în data de 18.06.2026, începând cu ora 10:00, și un interviu ce se va desfăşura în termen de 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, respectiv în data de 23.06.2026.
Condițiile specifice pentru ocuparea prin concurs a postului de Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița sunt prevăzute la art. 4, alin. (2) și art. 5 din Anexa 1 la Ordinul Președintelui CNAS nr. 1989/2025.
Relații suplimentare privind condițiile de participare la concurs, actele necesare înscrierii şi bibliografia de concurs se pot obține la sediul CAS Dambovita – Compartiment Resurse Umane, Salarizare, Evaluare Personal – telefon 0724.089.532, e-mail: resurse@casdb.ro, pe pagina de internet a CAS Dambovita – https://cas.cnas.ro/casdb/structura-institutiei/posturi-vacante-si-concursuri, precum şi la sediul CNAS – Direcția Managementul Resurselor Umane, Politici Salariale, Relații cu Asigurații, Presă şi Purtător de Cuvânt, telefon 0372.309.240, e-mail catalin.cirstea@cnas.gov.ro, și pe portalul posturi.gov.ro.
ACTUALITATE
26 mai 2026. Se întrerupe furnizarea apei potabile în satul Mărcesti, comuna Dobra

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii din comuna Dobra, satul Mărcesti, că în data de 26.05.2025, în intervalul orar 08:00 – 20:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă ca urmare a desfășurării lucrărilor de igienizare periodică a rezervorului de apă potabilă din cadrul Stației de Apă Mărcesti.
La reluarea furnizării apei în zona afectată și până la publicarea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, recomandăm consumatorilor să nu utilizeze apa pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de minimum 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, la secțiunea: Opriri finalizate
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp, astfel încât intervalul de întrerupere a furnizării apei potabile să fie redus la minimum.
BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA SA
ACTUALITATEacum o săptămânăAflă aici cine concertează la Târgoviște de „Zilele Județului Dâmbovița” 2026!
Dâmboviţaacum 7 zileBărbatul dispărut din Malu cu Flori a fost găsit mort într-o fântână de lângă casă
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Sănătății a anunțat ce nereguli au fost găsite la restaurantul din Gemenea, unde 41 de persoane au acuzat toxiinefecție alimentară
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileValeni-Dâmbovița, o comună unde tradiția se completează plăcut cu modernul
ACTUALITATEacum o săptămânăDSVSA Dâmbovița evaluează toate alimentele servite nuntașilor care au ajuns la spital cu probleme digestive
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăComuna Cândești, speranțe, destule probleme și neajunsuri, dar se înaintează pe drumul cel bun!
ACTUALITATEacum 7 zilePrimarul de la Văcărești, în război cu cei care abandonează animale și aruncă gunoiul pe aiurea
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Gura Șuții execută lucrări importante de modernizare a infrastructurii rutiere























