ACTUALITATE
PERPLEX. Ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur!

Să mai ai încredere în prieteni? Nu prea. De asta s-au convins cu vârf și îndesat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județen Vaslui, care a fost dat în primire la DNA de un amic cu care se afla în relații foarte bune. El i-ar fi adus geanta cu purcoiul de bani. Peste un milion de lei!
Acum, se pare că la Mioveni scenariul cu prietenii care „nu te lasă la greu” s-a repetat. Cel care l-a dat în primire la procurori pe edilul Ion Georgescu ar fi un vechi amic, șef de instituție subordonată Primăriei.
Edilul a fost reținut pentru 24 de ore pentru trafic de influență. Nu reușise să plaseze un medic într-o funcție la spitalul din oraș și a hotărât să îi restituie avansul din cei 30.000 de euro pe care urma să îi primească. Numai 10.000 de euro!
Sintagma „Ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur!” se potrivește la fix in cazul celor doi lideri politici!
ACTUALITATE
Polițist, arestat preventiv pentru trafic de influență. Vezi pentru ce a cerut 12.000 de euro!

Agentul de poliție Niculin-Rujoiu Marian, agent de poliție din Câmpulung, județul Argeș, președintele filiale sindicale Europol Dâmbovița, a fost reținut de procurorii DNA Pitești pentru trafic de influență.
Un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Argeș a dispus, pe 23 mai 2026, arestarea preventivă pentru 30 de zile a polițistului care, l-a data săvârșirii faptei, își desfășura activitatea în cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției Municipiului Câmpulung.
Omul legii a pretins 12.000 de euro de la un coleg, promițindu-i că va interveni pe lângă persoane cu funcții de conducere de la două inspectorate județene de poliție pentru a-i facilita transferul de la o unitate la alta..În luna martie 2026, polițistul reținut ar fi primit 10.000 de lei din suma solicitată.
De precizat că agentul de poliție reținut de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Pitești, de la data de 1 aprilie 2026 și până la 21 mai, când și-a depus demisia, cu două zile înainte de arestarea sa preventivă, a activat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, fiind transferat de la IPJ Argeș. Polițistul a ocupat funcția de ajutor de șef de post la Potlogi, unitate subordonată Secției 13 Rurală Titu.
Printr-un comunicat de presă transmis către mass-media, conducerea Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița se delimitează ferm de orice comportament care contravine normelor legale, principiilor de integritate și valorilor profesiei de polițist.
ACTUALITATE
Târgoviște devine Cetatea Teatrului Internaţional. Nu rata Festivalul BABEL 2026!

Târgoviște a fost un loc al spectacularului și al universalului, o comunitate cu un destin cultural afirmat și confirmat încă de pe vremurile când, de aici, timp de mai bine de 300 de ani, au fost conduse destinele Țării Românești.
În perioada desfășurării Festivalului BABEL, Cetatea Târgoviștei devine o uriașă scenă, pe care vor evolua artiști sosiți din toate colţurile lumii. Vor fi montate spectacole de teatru, de dans și muzică. Actorii se vor dezlănțui creativ în pieţe publice, situri istorice, pub-uri, dar şi în clasicele săli destinate artei dramatice.
Trebuie precizat că, în fenomenala sa existență, BABEL a adus la Târgoviște, în România, nume și trupe impresionante ale teatrului internaţional. Printre aceștia se numără companii ca Opera Comică pentru Copii din București, ChangPa din Coreea de Sud, KTO Theatre din Polonia, Tbilisi Vaso Abashidze Musical Comedy and Drama Professional State Theatre din Georgia, Comuna Teatro de Pesquisa din Portugalia, Long Vehicle Circus din Cehia, Bordó Sárkány din Ungaria, Zhambyl Regional Kazakh Drama Theatre din Kazahstan, Théâtre du Mouvement din Franța, Teatrul Național al Republicii Srpska din Bosnia-Herțegovina, Teatrul Național din Praga – Laterna Magika din Cehia, Teatr Biuro Podróży din Polonia. Personalități ca Bob Wilson, Charles Chemin, Irina Niculescu, John Lewandowski, Alexa Visarion, João Mota, Neil van der Linden, Gigi Căciuleanu, Mladen Materić, Vidyanidhee Vanarase, Yves Marc, Romeo Castellucci și mulți alții au trecut și au plecat încântați de la Târgoviște.
Cea de a XIV-a ediție a Festivalului BABEL se va desfășura în perioada 6 – 14 iunie 2026. Din nou, vin la Târgoviște companii de renume din domeniul artelor spectacolului, regizori români şi străini, critici, operatori din turismul cultural local şi regional, operatori culturali străini. Spectacolele inedite vor fi urmărite de mii de spectatori din comunitatea locală, regională şi internaţională. Pasiunea pentru teatru își va avea epicentrul pentru șapte zile la Târgoviște!
„Festivalul Internaţional BABEL a arătat în toate edițiile de până acum cum o comunitate poate fi întărită prin cultură şi cum poate găsi strategii inovatoare şi creatoare, modele şi parteneriate, apte de a integra cultura în mod intim în procesul de constituire sau regenerare al acelei comunităţi. Festivalul Internaţional BABEL este gândit astfel încât să ofere oportunităţi pentru probleme de incluziune şi coeziune socială, educaţie, turism, patrimoniu şi regenerare urbană la toate nivelurile. Evenimentul pune cultura în centrul vieţii oraşului şi caută în ea inspiraţie pentru a conduce comunitatea spre viitor”, se precizează într-un comunicat transmis de Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște – organizatorul acestui spectaculos festival al artei dramatice.
Biletele pentru spectacolele indoor ale celei de-a XIV-a ediții a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL Târgoviște, 6-14 iunie 2026, sunt puse în vânzare atât online, în rețeaua eventim.ro, cât și la Agenția de bilete a Teatrului „Tony Bulandra” Târgoviște.
Pe site-ul www.babelfest.ro sunt disponibile informații despre spectacolele indoor, precum și despre program.
ACTUALITATEacum 5 zileProiectele cu finanțare europeană au pus pe picioare agricultura românească
ACTUALITATEacum 5 zileFraudă uriașă cu fonduri pentru micii fermieri! Consultant din Dâmbovița a folosit acte false
ACTUALITATEacum o săptămânăUrs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Târgoviște restaurează Casa Fusea-Pârvulescu. Proiectul se implementează cu fonduri europene
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileVot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera
Dâmboviţaacum o săptămânăA spart 11 taxiuri într-o săptămână, în municipiul Târgoviște!
Dâmboviţaacum o săptămânăO mașină a luat foc în parcarea Kaufland Magrini, Târgoviște. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileTârgul de cariere organizat la Universitatea Valahia a reprezentat o oportunitate pentru profesionalizare























