Connect with us

Dâmboviţa

Chindia Târgoviște, punct și iar de la capăt. Acum, cu Lorin Petrescu și Nicu Croitoru

Publicat

pe

Lorin Petrescu și Nicu Croitoru, noii conducători de la Chindia Târgoviște, numiți după plecarea președintelui Andrei Cordoș și a directorului sportiv Eduard Stăncioiu, au organizat, astăzi – 6 octombrie 2023, o conferință de presă în care s-a vorbit în special despre situația financiară dificilă a clubului, temă pe care Cordoș a evitat-o sistematic în timpul scurtului său mandat.

A spus președintele Lorin Petrescu că o mare parte din datorii va fi achitată astăzi, iar diferența până cel târziu miercuri. De asemenea, se vor plăti tot astăzi restanțele salariale care jucătorii actuali. Cât privește litigiile cu unii dintre foștii jucători, acestea sunt în curs de rezolvare.

„Menționez că, atât domnul Cordoș, fostul președinte, cât și domul Stăncioiu, fostul director sportiv, au plecat fără să aibă vreo pretenție financiară, pe cale amiabilă”, a mai declarat Lorin Petrescu – noul președinte al AFC Chindia Târgoviște.

Vicepreședintele Nicu Croitoru a mărturisit că nu a luat tocmai ușor decizia de a accepta noua funcție. A mai precizat Croitoru că se va ocupa în continuare de Centrul de Copii și Juniori.

La rândul său, antrenorul Vasile Miriuță a vorbit despre obiectivul pe care și l-au asumat, să ducă echipa în zona play-off-ului până în luna decembrie, și a făcut apel la târgovișteni să fie alături de jucători.

A fost prezent la conferința de presă și fundașul Cornel Dinu. Acesta a recunoscut că schimbările survenite în ultima perioadă afectează lotul.

„Dacă vrem ca lucrurile să meargă bine, e nevoie de liniște și stabilitate la echipă”, a concluzionat jucătorul Chindiei Târgoviște.

Mâine – 7 octombrie 2023, Chindia Târgoviște întâlnește pe teren propriu, de la ora 11:00, Progresul Spartac.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Corneliu Ștefan, prezent la Forumul Național PES activists România

Publicat

pe

Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița, a participat la Forumul Național PES activists România. În cadrul acestei conferințe, a fost ales Biroul de conducere al acestei structuri politice.

„Îl felicit pe coordonatorul național al PES activists România și vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, pentru realegere și pentru echipa pe care o are alături”, a transmis Corneliu Ștefan.

A urmat după consumarea acestui eveniment „Gala Solidarității”, care, așa cum a precizat prim-vicepreședintele PSD, a fost adusă în prim-plan grija față de cei din jur, implicarea și puterea gesturilor făcute la timp pentru a schimba în bine viața oamenilor.

„Am avut onoarea de a-i înmâna doamnei Gabriela Alexandrescu, reprezentantă a Organizației „Salvați Copiii” România, Premiul „Ion Fluieraș”, o recunoaștere binemeritată pentru întreaga activitate desfășurată în sprijinul copiilor și al familiilor vulnerabile”, a spus Corneliu Ștefan.

A mai susținut liderul social democrat că în echipa PSD Dâmbovița dezvoltarea unei comunități începe cu grija față de oameni.

„Tocmai de aceea, vom continua să fim alături de PES activists România și de toate organizațiile care se implică în sprijinul comunităților și sunt prezente acolo unde este nevoie”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Proiectul centralei nucleare de la Doicești, din nou în evaluare

Publicat

pe

Proiectul privind construcția centralei nucleare cu reactoare modulare mici de tip SRM se pare că intră în zona confuzului. Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica a propus evaluarea oportunității acestui proiect.

Se pare că această decizie a fost luată în contextul în care premierul și ministrul interimar al Energiei, Ilie Bolojan, a criticat dur acest proiect, afirmând chiar că România riscă „să rămână doar cu un teren și niște hârtii”, după ce s-au cheltuit deja 240 de milioane de dolari.

Din unele analize ar reieși că prețul energiei produse la Doicești ar depăși prețul pieței, punând sub semnul întrebării rentabilitatea investiției de la Doicești. Proiectul este dezvoltat de RoPower Nuclear SA, deținut în proporții egale de compania de stat Nuclearelectrica și firma privată Nova Power&Gas, inițial ar fi trebuit să fie gata în 2029, dar au apărut amânări peste amânări iar data de finalizare ar fi acum 2034.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite