SOCIAL
Soț și soție, decedați într-un accident rutier pe DJ 701, între Gratia și Poeni

Grav accident rutier, în această după-amiază, pe DJ 701, între localitățile Gratia și Poeni din județul Teleorman. Două persoane, soț și soție, în vârstă de 50 de ani, din București, au decedat. De asemenea, o tânără de 18 ani, care se afla în același vehicul, a fost transportată la un spital din București, cu multiple leziuni.
Potrivit IPJ Teleorman, au intrat în coliziune un autoturism și o autoutilitară platformă, care tracta o semiremorcă pe care se afla o mașină. Cel din urmă vehicul era condus de un bărbat de 37 de ani din comuna Dobrotești, județul Teleorman.
La fața locului au acționat pompierii, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD, și două echipaje medicale de la SAJ Teleorman.
Dâmboviţa
Doi bărbați din Răcari, puși sub control judiciar pentru furt de energie electrică

Doi bărbați, de 52 și 54 de ani, din orașul Răcari, județul Dâmbovița, au fost reținuți 24 de ore pentru furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, din 2022 și până în prezent, cei doi bărbați au sustras energie electrică și au executat și folosit instalații clandestine în scopul racordării directe la rețeaua electrică.
Cei doi, prezentați ulterior în fața magistraților, au primit ca măsură preventivă controlul judiciar pentru 60 de zile. Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari.
Dâmboviţa
Firmă din Crevedia a depășit capacitatea autorizată de stocare deșeuri periculoase

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu Dâmbovița au găsit la un operator economic din Crevedia deșeuri periculoase pentru capacitatea de stocare temporară de 45 de tone menționată în Autorizația de Mediu.
Ca urmare a acestui fapt, firma respectivă a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 100.000 de lei și au fost impuse măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor constatate.
Garda de Mediu Dâmbovița atrag atenția operatorilor economici cu privire la obligația de a respecta condițiile prevăzute în actele de reglementare deținute, în desfășurarea oricărei activități cu impact asupra mediului.
ACTUALITATEacum 7 zileSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
ACTUALITATEacum 7 zilePrimar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!
Ialomiţaacum 6 zileDoi morți într-un accident feroviar în Ialomița. În mașina lovită de tren erau și doi copii, are au fost grav răniți
ACTUALITATEacum 6 zileÎnvățătoarea lovită de fulger a ajuns la spital. Cei 14 copii din grupul surprins de furtună în Bucegi sunt în siguranță

























