ACTUALITATE
Se îmbunătățește transportul pe calea ferată. Ne vin trenuri moderne din Polonia

O delegație a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a efectuat, între 4 și 6 octombrie 2023, o vizită în Polonia, la fabrica Alstom Konstal, de la Katowice. Acolo, în conformitate cu prevederile stabilite în contractul încheiat, sunt construite cele 37 de rame electrice de lung parcurs care vor fi folosite pentru îmbunătățirea traficului feroviar din România. Contractul dintre Autoritatea pentru Reformă Feroviară și Alstom Ferroviaria SpA a fost semnat în luna martie 2022.
„Scopul principal al deplasării l-a reprezentat vizualizarea primei rame – Coradia Stream RE-IR 102 – aflată într-un stadiu avansat de producție, care urmează, după ce vor fi parcurse testele dinamice și statice, să fie livrată ARF, astfel încât acest tren să fie introdus în exploatare pe reţeaua feroviară din România.
În acest sens, responsabilii ARF au examinat conformitatea specificațiilor și solicitărilor incluse în Caietului de Sarcini cu procesul de fabricație a ramelor electrice, printre care enumerăm: verificarea unor subansamble principale, cum ar fi, caroseria, coridorul de intercomunicație, sistemele de boghiu și osii, invertoarele și motoarele de tracțiune, cuplele, pantograful, cabina de conducere și sistemul de uși pentru călători, instalația de frână; controlul sistemelor de semnalizare și siguranță ERTMS nivel 1 și 2, de monitorizare, înregistrare, informare a călătorilor, a instalației de încălzire și aer condiționat; analizarea datelor tehnice legate de îmbarcarea-debarcarea pasagerilor, astfel încât să fie asigurate accesibilitatea, confortul și siguranța acestora”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu – vicepreședinte PSD Dâmbovița.
În cadrul acestei vizite, au fost organizate ședințe de lucru cu reprezentanții Alstom și supervizorul, Egis Rail, în vederea monitorizării stadiului real al livrării trenurilor electrice din seria ARF RE-IR1.
„Un capitol important al vizitei tehnice l-a constituit identificarea elementelor și stabilirea aspectelor concrete cu furnizorul, privind calendarul de livrare, autorizare și testare a vehiculelor, conform prevederilor Directivei 2016/797, în condițiile în care acesta a semnalat o serie de greutăți pe care le-a întâmpinat pe lanțul de aprovizionare, fapt ce a dus la o anumită întârziere.
Cu toate aceste impedimente, se preconizează ca, pe data de 25 noiembrie 2023, firma Alstom să livreze către România primul tren din cele 37 rame electrice RE-IR1, care va sosi la București, în perioada 2-3 decembrie 2023, după care va intra în procedurile de preluare de către ARF, în vederea introducerii în exploatare comercială.
După finalizarea aceastei etape, urmează ca operatorul de transport feroviar de călători – selectat prin procedură competitivă – să înceapă operarea acestui serviciu public”, a mai spus secretarul de stat.
În perioada următoare, Ministerul Transporturilor și Autoritatea pentru Reformă Feroviară vor derula o acțiune de consultare publică pentru a se stabili numele comercial al noului serviciu de transport feroviar de călători al României.
În cursul anului 2024, pe măsură ce restul trenurilor Alstom vor fi livrate (după finalizarea producției și a tuturor procedurilor legale europene și naționale), se vor introduce noi servicii de transport, pe rutele magistrale electrificate ale României.
Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA.Finanțarea acestui proiect este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile și din Bugetul de stat.
ACTUALITATE
Noul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere

Noul corp de clădire al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean din Târgoviște este aproape gata. Vorbim despre un compartiment modern, bine structurat și dotat, așa cum prevăd toate normativele europene în vigoare, cu echipamente de investigație de ultimă generație.
După cum ne-a informat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru realizarea acestui obiectiv s-au alocat peste 20 de milioane de lei. Prin extinderea și modernizarea UPU Târgoviște se pune capăt unor neajunsuri în gestionarea fluxului de pacienți, printr-o separare normală între cazurile grave care sosesc la Spitalul Județean și cele care nu pun viața pacienților în pericol. De asemenea, timpii de așteptare vor fi reduși, iar comunicarea reprezentanților unității spitalicești cu aparținătorii pacienților va fi în ton cu regulamentele interne.
ACTUALITATE
Târg de cariere la Târgoviște, ediția a III-a. Oportunități de angajare și de cunoaștere a mediului de afaceri

Șanse și oportunități de angajare în varii domenii de activitate, de pregătire pentru viitor oferă, de 3 ani, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița și Universitatea Valahia din Târgoviște, prin Facultatea de Științe Economice, tinerilor studenți prin „Târgul de cariere”. Evenimentul, la care au fost prezenți câteva sute de studenți dornici de a lua contact cu mediul de afaceri, dispuși să pornească pe un drum al profesionalizării, s-a desfășurat în holul Bibliotecii Universității Valahia, edificiu modern, inaugurat luna trecută.

Interesant este faptul că, la inițiativa Camerei de Comerț și a Universității Valahia, au răspuns mai multe firme cu prestigiu care își desfășoară activitatea economică în județul Dâmbovița. Au fost deschise zeci de standuri unde tinerii universitari au putut cere relații de la persoane avizate și să obțină materiale lămuritoare despre activitatea societăților prezente, despre locurile de muncă oferite în prezent, dar și în perspectiva viitorului.
Așa cum se practică la astfel de manifestări, în sala de conferințe a bibliotecii, inițiatorii acestui proiect, invitații și tinerii studenți s-au întâlnit pentru o prezentare introductivă a „Târgului de cariere”, ajuns la cea de-a treia ediție. Amfitrionul întâlnirii a fost directorul executiv al Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița – Ștefania Stroică.

Coordonatoarea acestei instituții cu un rol deosebit, activ în ceea ce privește sprijinirea și informarea mediului de afaceri dâmbovițean, liant puternic între toate entitățile cu responsabilitate în domeniul economic, educațional și comunicațional, a vorbit despre importanța „Târgului de cariere” în ceea ce privește, în primul rând, conexiunea care se poate face între studenți, între tinerii absolvenți ai Universității Valahia și reprezentanții societăților care se află în căutare de forță de muncă bine calificată, de specialiști.

Rectorul Universității Valahia, Ioan Corneliu Sălișteanu, primul vorbitor al acestui preambul informațional al „Târgului de cariere” a precizat că instituția de învățământ, care se achită de obligațiile sale educaționale, de misiunea pe care și-o asumă cu responsabilitate, își dorește ca la finalul studiilor să aibă absolvenți bine pregătiți și bine plasați pe piața muncii. Târgul de cariere, a mai spus rectorul Corneliu Sălișteanu, vine să ajute studenții, absolvenții și masteranzii Universității Valahia să își găsească drumul profesional, un loc de muncă corespunzător pregătirii lor.

Antreprenorul de succes Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița, a precizat că „Târgul de cariere”, ajuns la ceea de-a treia ediție, a reușit să iasă din obișnuitul unor astfel de manifestări unde, de obicei, numai șomerii își caută de muncă. Târgul de cariere este destinat și celor care au un loc de muncă, dar își doresc altceva, mai bine pentru ei, o schimbare în concordanță cu pregătirea profesională și aptitudinile pe care le au.
Valentin Calcan a mai spus celor de față că instituția pe care o conduce, Camera de Comerț, este deschisă în permanență pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă, a unor oportunități de dezvoltare profesională. Le-a mai mărturisit președintele Camerei de Comerț studenților prezenți la „Târgul de cariere” că societatea, companiile doresc, au nevoie de oameni care să facă performanță. Oameni care să vrea să evolueze, să se perfecționeze profesional.
I-a sfătuit Valentin Calcan pe viitorii absolvenți ai Universității Valahia că nu este util pentru ei să schimbe un loc de muncă din trei în trei luni și, dacă se întâmplă așa, să nu creadă că de fiecare dată vina o poartă angajatorul. Le-a mai spus președintele Camerei de Comerț că, atunci când la un antreprenor vine un CV, iar în el se precizează că cel care solicită un loc de muncă, în ultimii doi ani, a fost în șapte-opt locuri apar probleme de credibilitate și seriozitate.

Decanul Facultății de Științe Economice, profesor universitar doctor Cristina Ștefan, a precizat că „Târgul de cariere”, acum, la a treia ediție, este deja intrat în tradiție, ca de altfel și colaborarea Universități Valahia, a Facultății de Științe Economice, cu Camera de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița. A ținut să sublinieze profesorul universitar Cristina Ștefan că deschiderea Universității Valahia către mediul antreprenorial, colaborarea cu societățile comerciale au fost continue, prin toate activitățile organizate în parteneriat, proiecte, întâlniri, mese rotunde, conferințe, stagii de pregătire pentru studenți. Așa după cum a mai adăugat decanul Facultății de Științe Economice, totul se face în ideea ca viitorul absolvent să fie pregătit pentru provocările viitorului, pentru tot ce se întâmplă pe piața muncii.
Profesorul universitar doctor Cristina Ștefan i-a sfătuit pe studenții prezenți la Târgul de Cariere să profite din plin de această oportunitate de a lua contactul, facil, cu mediul de afaceri. Nu neapărat cu gândul de a se angaja, dar contează să își facă o idee, să-și consolideze un orizont în funcție de oferta de pe piața muncii.
A mai susținut o alocuțiune directorul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița – Constanța Anghel, iar Andrei Picioruș, manager în cadrul Asociației „Înapoi la muncă” a moderat o conferință tematică cu titulatura „Cariera ca experiment”.
După consumarea acestei întâlniri introductive, toți cei prezenți s-au risipit pe culoarele Bibliotecii Universitare,unde erau amplasate standurile firmelor aflate în căutarea forței de muncă calificate sau care venise doar pentru a-și promova activitatea ori pentru a pregăti terenul pentru viitorul profesional al absolvenților Universității Valahia din Târgoviște.

ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 4 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
Dâmboviţaacum o ziPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o ziȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























