POLITIC
Senatorul Titus Corlățean, prim-vorbitor la conferința președinților comisiilor de politică externă organizată la Trieste

Senatorul Titus Corlățean, aflat la Trieste, în Italia, a participat la conferința președinților comisiilor de politică externă din parlamentele naționale ale statelor membre ale Inițiativei Central Europene (ICE). Această structură reprezintă o formă politică de cooperare regională în care sunt incluse 9 state membre UE și 8 nemembre.
„La invitația Ștefaniei Craxi, președinta Comisiei de politică externă a Senatului Republicii Italiene, am participat la reuniunea ICE de la Trieste. O reuniune foarte bună, cu multe reuniuni bilaterale pe care le-am avut în marja conferinței, cu un discurs în care am promovat interesele României în regiune, inclusiv cele legate de procesul european al Republicii Moldova, dar în care am atacat și subiectul blocării imorale a procesului de aderare a țării noastre la Spațiul Schengen de către guvernul de dreapta de la Viena, care încalcă Tratatele UE și „aquis”-ul Schengen și respectiv am mulțumit pentru solidaritatea și sprijinul tuturor celorlalte state membre UE.
Cu sprijinul României și cu câteva amendamente pe care le-am formulat, care au fost acceptate, Italia a promovat o Declarație finală a conferinței, ce a fost adoptată de participanți. Menționez în context, ca element de culoare, că Președinția italiană m-a onorat acordându-mi cuvântul, în numele României, ca prim vorbitor din întreaga listă de participanți, trecând peste ordinea alfabetică sau ordinea efectivă a înscrierilor la cuvânt”, a precizat Titus Corlățean.
A mai spus senatorul român că prezența sa la Trieste a reprezentat un moment special, revenind aici după exact 22 de ani.
„În octombrie 2001 l-am însoțit, în calitate de consilier de politică externă, pe Primul Ministru Adrian Năstase la Summit-ul ICE, organizat atunci de Președintele Consiliului de Miniștri al Italiei, Silvio Berlusconi.
Singura reuniune bilaterală avută atunci de premierul italian în marja conferinței a fost cu omologul său român. Am participat la ea și vă pot spune acum, după atâția ani, că relația foarte bună dintre cei doi a permis, la solicitarea de atunci a premierului român, rezolvarea unei probleme sensibile, care ridica un obstacol (politic) complicat în calea aderării României la NATO, prin implicarea personală ulterioară a lui Berlusconi.
Ideea e că prietenii prietenilor noștri nu erau și prietenii noștri și ne creau probleme serioase, doar că prietenii noștri au rezolvat, prin mijloacele lor specifice, problema noastră.
Putem discuta multe despre aspectele vieții personale, profilul individual sau politica făcută de Silvio Berlusconi, dar pentru România susținerea acordată de guvernul Italian condus de el (și, în general, de toate guvernele de dreapta sau de stânga de la Roma, cu rare și temporare excepții, generate mai mult de conduita infracțională a unor compatrioți de-ai noștri.) pentru aderarea nostră la NATO și UE a fost remarcabilă. Am mulțumit astăzi prietenilor și partenerilor italieni pentru acest lucru”, a mai adăugat președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Turcia este un aliat și un partener solid pentru România

Deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Ilie Cotinescu, vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, a participat la recepția organizată de Ambasada Republicii Turcia la București, cu prilejul Zilei Naționale a acestei țări. Pe 29 octombrie 2026 s-au împlinit 103 ani de la proclamarea Republicii Turcia.
„În contextul războiului din Ucraina, al atacurilor repetate generate de Rusia în Marea Neagră, colaborarea bilaterală dintre România si Turcia, țări aliate NATO, este deosebit de importantă și servește intereselor comune în domeniile economic, energetic si militar.
Atacurile rusești asupra navelor comerciale în apropierea coastelor României, pe de o parte, dar și importanța imensă a perimetrelor de exploatare a gazului din Marea Neagră, asigurarea securității acestora, fac din Turcia un aliat și un partener solid pentru România, atât în Marea Neagră cât și în zona Balcanilor”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu – vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
POLITIC
Claudiu Târziu, lider ACT: Ursula von der Leyen a venit cu solicitări, dar avem și noi, românii, o listă întreagă de cereri

Europarlamentarul Claudiu Târziu, liderul Acțiunii Conservatoare, a precizat, după vizita în România întreprinsă, ieri, de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, că aceasta a venit cu o listă întreagă de lucruri pe care trebuie să le îndeplinim, dar „avem și noi, românii, o listă cu solicitări pentru președintele Comisiei Europene”.
„Întîi, vrem siguranță pe Marea Neagră. România păzește granița Europei. Pentru asta nu vrem împrumuturi, ci sprijin real. Doi, avem nevoie de căldură în casă. Nu mai vrem taxe verzi inventate la Bruxelles, care ne cresc facturile. Trei, vrem securitate alimentară. Țăranul român are nevoie de sprijin, nu de control, pentru a produce. Și nu vrea să fie presat de concurența neloială a unor importuri din afara UE. Patru, trebuie să ne regăsim cu frații noștri din Republica Moldova în Uniunea Europeană, până vom reuși să ne reunificăm. O listă redusă, dar cu obiective esențiale și de interes chiar și pentru Bruxelles. Toate acestea trebuie să iasă din întîlnirile de azi, de la Cotroceni și de la Palatul Victoria. Nu declarații, ci angajamente ferme”, a declarat Claudiu Târziu – președintele ACT.
A mai spus europarlamentarul că nu are mari speranțe că tot ceea ce a înșirat a fi absolut important pentru viața românilor va fi rezolvat, dar și-a făcut datoria, atrăgând atenția celor responsabili că, în absența unor decizii pe aceste direcții, vizita doamnei Ursula von der Leyen „va fi orice, dar nu una de folos românilor”.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 7 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























