ACTUALITATE
Servicii medicale de prevenţie GRATUITE pentru persoanele între 18 şi 39 de ani

Știați că într-un interval de 5 ani, din 2018 în 2022, numărul de pacienți diabetici a crescut cu o treime, de la 860.558 la 1.121.651? Cum combatem această tendință? Prin prevenție! În cazul diabetului, depistarea timpurie se face într-un mod foarte simplu: printr-o verificare a glicemiei.
„O viață sănătoasă mâine începe astăzi cu un control preventiv la medicul de familie. Pentru persoanele active, care au între 18 și 39 de ani, poate această vizită nu este prioritatea zero astăzi, în special dacă nu ne doare nimic sau nu avem nicio îngrijorare medicală. De unde și probabilitatea de a amâna această vizită medicală.
Sănătatea este bunul cel mai de preț pe care îl avem. Investiți în sănătatea voastră prevenind problemele medicale înainte ca ele sa apară printr-o vizită la medicul de familie.”, a declarat dr. Andrei Baciu – președinte al CNAS.
Dacă tu sau membrii familiei faceți parte din categoria de vârstă 18-39 ani, iată care sunt serviciile medicale de prevenție la care aveți dreptul, gratuit:
– Hemoleucogramă completă
– VSH
– Glicemie
– Colesterol seric total
– LDL colesterol
În plus pe lângă acestea, de la 1 iulie au fost introduse noi investigații medicale:
– Creatinina serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată – RFGe
– TGO
– TGP
– Determinarea raportului albumină/creatinină urinară
În ceea ce privește femeile cu vârsta între 18 şi 39 ani care planifică o sarcină, acestea beneficiază de următoarele investigații medicale de prevenție, decontate de CNAS:
– Senologie imagistică
– Examen Babeş-Papanicolau la 2 ani
– VDRL (Veneral Research Disease Laboratory), care testează infecția cu sifilis
În cadrul primei consultații, medicul de familie evaluează expunerea la factorii de risc finalizată prin completarea riscogramei corespunzătoare pentru grupa de vârstă şi sex.
În cel mult 90 de zile de la prima consultație, medicul realizează intervenţia individuală privind riscurile modificabile (consiliere privind stilul de viaţă sănătos: activitate fizică, nutriţie, prevenire accidente, fumat, alcool, droguri, violenţă, depistarea copiilor cu antecedente familiale de depresie, autovătămare deliberată, afecțiuni de sănătate mintală comorbide sau afecțiuni medicale cronice, experiența unui eveniment negativ major).
Este dreptul tău să cunoști care sunt serviciile pe care le poți accesa! Sub îndemnul Mergi la medic, ai grijă de sănătate ta, în fiecare săptămână, CNAS vă informează cu privire la serviciile medicale de prevenție care se acordă gratuit prin sistemul asigurărilor de sănătate.
Stiați că, la sfârșitul primului trimestru al acestui an, sunt 1.028.277 asigurați incluși în programul național de disbrt zaharat și 17.763 în programul național de boli cardiovasculare?
În trimestrul al II-lea, pentru grupa de vârstă 18-39 ani, medicii de familie au acordat 3.481 consultații, cele mai multe în:
București – 959
Timiș – 330
Iași – 239
Arad – 139
Constanța – 127
În aceeași perioadă, au fost efectuate 27.073 analize de laborator, ca urmare a biletelor de trimitere eliberate de medicii de familie în urma consultațiilor de prevenție pentru această grupă de vârstă, dintre care:
3.522 – Glicemie
2.563 – Colesterol seric total
2.774 – LDL colesterol (cunoscut sub denumirea de colesterol rău, pentru că nivelul crescut al acestuia crește riscul de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare).
ACTUALITATE
Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.
„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!
Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!
Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.
Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.
Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 4 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei


























