Connect with us

ACTUALITATE

22 octombrie 2023: Va fi târnosită biserica din satul Săcuieni

Publicat

pe

Mitropolitul Nifon va săvârși, duminică – 22 octombrie 2023, slujba de târnosire a bisericii Parohiei Săcuieni (comuna Gura Ocniței ), cu hramurile „Sfântul Ierarh Nifon” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Credincioșii sunt invitați să participe la acest eveniment duhovnicesc începând cu ora 08:00. Aceștia se vor putea închina și intra în Sfântul Altar, inclusiv femeile, până seara târziu.

„Sfântul locaș a fost ridicat la inițiativa Mitropolitului Nifon și prin strădania preoților Nicolae Nicuț și Sorin-Nicușor Bute, între anii 2003-2023, sub formă de cruce trilobată cu două turle. Pictura a fost realizată în tehnica fresco de pictorul Oprea Olteanu din Târgoviște, catapeteasma din fier forjat a fost realizată de preotul Sorin-Nicușor Bute, iar icoanele au fost pictate de iconarul Mircea Ionescu din satul Crângurile, județul Dâmbovița.

Pentru construirea bisericii au fost utilizate fonduri din partea: Arhiepiscopiei Târgoviștei, Secretariatului de Stat pentru Culte, Consiliului Județean Dâmbovița Consiliului Local al Comunei Gura Ocniței, al unor generoși donatori, precum și enoriașilor parohiei, cu implicarea membrilor Consiliului Parohial”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

COMENTARII LA RECE. Am depășit firescul. Concurs de săpat morminte, organizat în Ungaria!

Publicat

pe

Uneori, nu înțeleg acțiunile polițienești de amploare, excesul de zel în cazuri nu neapărat complicate, cu desfășurări de forțe, cu căutări extinse pe parcursul mai multor zile și, evident, cu cheltuială din partea statului. Mi s-a părut ciudat când am auzit că prin Mehedinți se desfășoară o operațiune de forță, care are în vedere prinderea unui tânăr dispărut într-o zonă împădurită. Cel puțin la nivel oficial, știm că nu este vorba despre un criminal în serie, despre un traficant de droguri sau de carne vie, răpitor, terorist, spion feroce sau cine mai știe ce personaj periculos. Este un hoț de mașini sau probabil vreun cărăuș de autovehicule.

Bărbatul, care ar fi furat un autoturism din Bulgaria, a intrat în țară pe la Calafat, deci a trecut la vamă, și a ajuns până în Mehedinți. Se pare că polițiștii au încercat, înainte ca acesta să dispară în pădure, să-l oprească pe la Strehaia, dar nu au reușit. Acum, sunt supărați rău și îl caută și cu elicopterul! Sincer, mi se pare o mobilizare exagerată de forțe pentru un simplu hoț. Alte metode, alte tipuri de investigații, mai de finețe, nu există?


Ce să mai înțelegi din replicile de aur ale unor politicieni loco, mai slăbuți în logica discursului, dacă chiar și unii de talie mondială își dau în petic? De pildă, de curând, JD Vance, vicepreședintele SUA, ar fi declarat că ceea ce se întâmplă în Iran nu este război. Atunci, ce este? Festival de dans? Carnaval? Zboară dronele, rachetele, avioanele de vânătoare, sunt blocate strâmtorile, sunt lovite rafinării, capacități economice, transpetroliere, există pierderi de vieți omenești, avem economii în cădere, neliniște, teamă, crize de tot soiul pe capul întregii planete… Dacă nu este război, ce este, domnule Vance? Luminează-ne! Cum arată războiul până la urmă?


Trăim într-o epocă în care oamenii caută tot soiul de metode pentru a ieși de sub valul obișnuitului Se caută ineditul, fuga din regula existenței comune. Așa probabil au gândit și locuitorii unei așezări din țara vecină, Ungaria, când au pus la cale un concurs de săpat morminte! Cine sapă mai repede, mai adânc, mai cu îndemânare și cu ceva estetică. La această competiție, macabră totuși, s-au înscris 38 de meșteri gropari. Aceștia au pus mâna pe lopeți și târnăcoape și s-au pus pe săpat locuri de veci. Evident, concursul s-a consumat într-un cimitir cu pământ extrem de tare. S-au acordat și premii. Gropile probabil au rămas în gestiunea comunității spre a fi folosite. Mâine-poimâine, vedem și un concurs de îmbălsămare, de bocit sau de cărat sicriul în cârcă. Ce nu face omul pentru a depăși plictisul iscat de firesc!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Plecăciune, respect și urări de bine pentru o femeie din Răzvad la împlinirea vârstei de 100 de ani!

Publicat

pe

Gest de suflet al preoților Parohiei Răzvad de Jos și al reprezentanților Primăriei, pentru o doamnă din localitate, Maria Vișan, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani. În semn de apreciere pentru neclintita ei statornicie în credință și pentru pilduitoarea viețuire creștină, bătrâna de 100 de ani a primit cu căldură mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, alături de o sumă de bani.

Cadourile au fost oferite de preotul paroh Bogdan Stana și primarul Emanuel Spătaru, împreună cu preoții coslujitori Marian Ceauș și Ovidiu Costinel Vasile, cu viceprimarul comunei și mai mulți consilieri locali, în prezența membrilor familiei. De asemenea, a fost oficiată și o slujbă de mulțumire, înălțându-se rugăciuni pentru sănătate, pace și întărire.

Gest de suflet al preoților Parohiei Răzvad de Jos și al reprezentanților Primăriei, pentru o doamnă din localitate, Maria Vișan, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani. În semn de apreciere pentru neclintita ei statornicie în credință și pentru pilduitoarea viețuire creștină, bătrâna de 100 de ani a primit cu căldură mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, alături de o sumă de bani.

 

Cadourile au fost oferite de preotul paroh Bogdan Stana și primarul Emanuel Spătaru, împreună cu preoții coslujitori Marian Ceauș și Ovidiu Costinel Vasile, cu viceprimarul comunei și mai mulți consilieri locali, în prezența membrilor familiei. De asemenea, a fost oficiată și o slujbă de mulțumire, înălțându-se rugăciuni pentru sănătate, pace și întărire.

Reclama

 

 

„Am avut deosebita bucurie de a o felicita pe doamna Visan Maria, cu ocazia implinirii vârstei de 100 de ani. Un secol de viață. Împreună cu preoțiii Parohiei Răzvadul de Jos, am mers la doamna Maria și vă spun sincer că am rămas uimiți de luciditatea, dar și de starea de spirit pe care aceasta o avea. Este un exemplu pentru noi toți, cât și o dovadă că se poate, evident prin bunăvoința lui Dumnezeu! Mulți ani înainte, doamna Vișan Maria! Noi suntem bucuroși și mândri să vă avem printre noi”, a fost mesajul transmis de primarul Emanuel Spătaru.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite