Connect with us

Dâmboviţa

Accident rutier în satul Bolovani. Și șoferul și pietonul erau băuți!

Publicat

pe

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Accident rutier, aseară, în jurul orei 21:50, în satul Bolovani, comuna Cornățelu. Potrivit IPJ Dâmbovița, un bărbat de 59 de ani, din Galați, în timp ce conducea un autoturism, din direcția DN 71 către DJ 701, a pătruns pe sensul opus de mers, moment în care a acroșat și un pieton în vârstă de 20 de ani, din Bolovani. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

„După producerea accidentului, conducătorul auto ar fi părăsit locul evenimentului, fiind identificat pe drumul național 71, în localitatea Crângași.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Dâmbovița.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ANUNŢURI

Oprire furnizare apă în comuna Nucet, județul Dâmbovița

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Nucet, marți – 10 noiembrie 2026, între orele 08:00-23:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ANUNŢURI

Oprire furnizare apă în Văleni Dâmbovița, sat Mesteacăn

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Mesteacan, din comuna Văleni Dâmbovița, luni – 9 noiembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite