Dâmboviţa
PSD Dâmbovița l-a exclus din partid pe Constantin Maricescu, fostul primar de la Aninoasa

Astăzi – 19.10.2023, în ședința Comitetului Executiv al Partidului Social Democrat Dâmbovița, ca urmare a hotărârii adoptate de către Biroul Organizației locale PSD Aninoasa, a fost votată excluderea din organizația PSD Dâmbovița a domnului Constantin Maricescu. Ambele hotărâri au fost adoptate cu unanimitate de voturi.
Printre motivele care au dus la această decizie se numără participarea sa la întâlnirile politice ale altor partide, precum și ignorarea hotărârilor adoptate de forurile superioare ale PSD Dâmbovița.
PSD Dâmbovița
ACTUALITATE
Președintele CJ Dâmboviţa a dialogat cu oamenii în Târgul de Sfântul Gheorghe de la Moreni

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat, ieri, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, în târgul anual de la Moreni. Șeful administrației publice județene, însoțit de primarul municipiului – Gabriel Purcaru, a dialogat cu oamenii, cu comercianții și producătorii agricoli despre problemele actuale, i-a felicitat pentru faptul că sunt harnici și preocupați să își dezvolte și mai mult afacerile și activitățile economice.

„M-am bucurat să văd implicarea comunității și dorința de a duce mai departe obiceiurile noastre. Astfel de momente ne arată cât de important este să fim aproape unii de alții și să susținem inițiativele locale. Sunt alături de fiecare comunitate din Dâmbovița și voi continua să sprijin toate proiectele care aduc dezvoltare județului”, a fost mesajul transmis de Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Dâmboviţa
Copil de 7 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de un autoturism condus de o femeie

Un băiețel de 7 ani, din Gura Ocniței, județul Dâmbovița, a fost accidentat grav în timp de traversa DJ 720, în localitatee, pe trecerea de pietoni. La volanul autoturismului care l-a lovit pe copil, s-au aflat o femeie de 38 de ani, din Moreni.
Micuțul, prezentând multiple leziuni, a fost preluat și transportat la spital cu un elicopter SMURD. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul din dotare în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Dâmboviţaacum 6 zileConductă de gaze fisurată de un autoturism la intrare în Târgoviște. Circulația blocată pentru zeci de minute
Dâmboviţaacum o săptămânăDoi răniți grav într-un accident pe DN 72A, în Dragomirești
ACTUALITATEacum o săptămânăNuclearelectrica și Universitatea Valahia înființează programul de masterat „Tehnologii avansate pentru industria nucleară”
ACTUALITATEacum o săptămânăNucetul a fost în dublă sărbătoare: Izvorului Tămăduirii și Ziua Comunei
ACTUALITATEacum o săptămânăGăești. Florile plantate de autorități au fost furate! Primarul Alexandru Iorga a sesizat Poliția
ACTUALITATEacum o săptămână400 de locuri de parcare gratuite lângă Parcul Chindia. Nu mai lăsați mașinile pe străzile adiacente!
ACTUALITATEacum 4 zileSălile de jocuri de noroc din Târgoviște, între desființare și reglementare. VIDEO
Dâmboviţaacum 2 zileSenatorul Ciprian Iacob i-a cerut ministrului Pâslaru să dispună un control administrativ în județul Dâmbovița























