Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Președintele CJ Dâmbovița, vizită de lucru pe șantierele deschise în localitățile din sudul județului

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a întreprins, astăzi – 20 octombrie 2023, o nouă vizită de lucru pe șantierele din județ, de data aceasta în zona de sud. Deplasarea, la care a fost invitată și presa locală, a fost efectuată în comunele Comișani, Băleni, Dobra, Cornești, Butimanu și Niculești. În aceste localități se află în diferite faze de execuție proiecte de infrastructură materializate cu finanțare europeană, guvernamentală, prin Programul Național Anghel Saligny, și prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL).

La Comișani, primarul Ion Bătrânu ne-a condus pe tronsonul de drum comunal reabilitat și modernizat cu fonduri accesate prin Programul Național Anghel Saligny. Este vorba despre o investiție de 14 milioane de lei, din care 2 milioane de lei au fost alocate din bugetul propriu al administrației publice locale.

Prin PJDL, a spus Corneliu Ștefan, se mai derulează un proiect de reabilitare a drumurilor de interes local. Tot prin același program, se va amenaja la Comișani un parc de recreere, care va dispune de toate dotările specifice unui astfel de spațiu.

De asemenea, la Comișani a fost încheiat unul dintre cele mai importante proiecte derulate pe teritoriul comunei. Este vorba despre reabilitarea și modernizarea drumului județean Târgoviște-Cojasca, o cale rutieră deosebit de importantă, investiție realizată cu fonduri europene și de la Consiliul Județean Dâmbovița.

Primarul Ion Bătrânu a mai enumerat o serie de proiecte ce au ca obiectiv reabilitarea și modernizarea tuturor drumurilor comunale. Investițiile sunt executate cu finanțare prin AFIR, PJDL sau de la bugetul local. Edilul ne-a spus că în viitorul apropiat vrea să pună la punct toate străzile de pe teritoriul localității.

De la Comișani am ajuns în Băleni, unde primarul Florea Mușat are în derulare mai multe investiții în domeniul educațional și medical. Noile ateliere ale Liceului Tehnologic sunt aproape gata. Urmează să fie instalate utilajele pe care vor deprinde tainele unor meserii elevii de la Liceul Tehnologic Băleni. Totodată, este gata și dispensarul medical. Se așteaptă racordarea la rețeaua electrică. Lucrări avansate și la Grădinița cu program prelungit, dar întârziate pentru că firma care a executat obiectivul până la acest stadiu a intrat în procedură de insolvență. A trebuit desemnată prin licitație o altă societate constructoare.

Președintele Corneliu Ștefan a vorbit despre asocierile pe care Consiliului Județean Dâmbovița le are cu Primăria Băleni în vederea derulării unor proiecte de infrastructură locală prin PJDL. Este vorba despre execuția de șanțuri de-a lungul unor segmente de drumuri, podețe de acces în gospodării și despre proiectul de reabilitare și modernizare a drumului județean, tronsonul care străbate localitatea de la nord la sud, drum care a beneficiat de finanțare europeană nerambursabilă. A mai precizat Corneliu Ștefan că a fost semnat contractul pentru înființare rețea de apă și de canalizare prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Valoarea lucrărilor pe lotul din care fac parte localitățile Finta, Băleni și Bucșani se ridică la 120 milioane de lei. Urmează să se dea ordinul de începere a lucrărilor.

Pe Programul Național Anghel Saligny, la Băleni, se va construi o centură ocolitoare. Este vorba despre o investiție de 19 milioane de lei. Proiectul se află în faza finală de achiziție. Tot la Băleni, a spus primarul Florea Mușat, se va înființa în viitorul apropiat o unitate de pompieri. Administrația publică locală a pus la dispoziția Ministerului de Interne o suprafață de peste 2.000 mp pentru construcția acestui obiectiv.

Am ajuns la Dobra, unde sunt dalate șanțurile și amenajate podețe de acces în gospodării de-a lungul drumurilor. Proiectul este realizat prin Programul Județean de Dezvoltare Locală și are o valoare de 3.500.000 de lei. Primarul comunei, Daniel Nica, este foarte mulțumit de colaborarea cu Consiliul Județean Dâmboviţa, de sprijinul de care se bucură prin PJDL, program datorită căruia duce la capăt investiții pentru care nu a putut accesa fonduri pe diferite alte axe de finanțare. Tot prin PJDL, în satele Dobra și Mărcești, au fost realizate două terenuri pentru practicarea unor sporturi, iar pe Programul Național Anghel Saligny, se vor moderniza o serie de drumuri de interes local.

Lista cu proiecte aflate în curs de implementare și cu cele în diferite stadii de elaborare este lungă la Dobra. Edilul a ținut să mulțumească președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, parlamentarilor PSD, consilierilor locali și județeni, pentru că l-au sprijinit în toate demersurile inițiate pentru dezvoltarea proiectele de interes comunitar. Președintele Corneliu Ștefan și-a arătat satisfacția pentru faptul că la Dobra s-au implementat 6 proiecte prin PJDL, cu o valoare totală de peste 12 milioane de lei.

Următoarea oprire în localitatea Cornești. Aici, se lucrează intens la dispensarul medical, la noul sediu de Primărie, la centrul civic al comunei și sala de sport. Am ajuns și la podul peste râul Ialomița de la Ibrianu, care leagă Cornești de Bilciurești, respectiv Dobra, Băleni și, prin Cornățelu – Bolovani, de DN 71. Investiția, finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, a avut o valoare de 14 milioane de lei. A precizat Corneliu Ștefan că, în maximum două săptămâni, se va realiza recepția lucrărilor.

Pe PJDL, la Cornești au fost reabilitate drumurile comunale și se amenajează centrul civic.

Oprire și la Butimanu. Și aici se lucrează intens la extinderea rețelei de apă, un tronson cu o lungime de 21 de km. Investiția este realizată de Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița prin POIM. Tot la Butimanu mai sunt în execuție două obiective cu finanțare prin PJDL, respectiv modernizarea drumurilor comunale și execuția unui teren de sport cu gazon sintetic.

Ultima oprire a zilei la Niculești. Primarul Dorinel Soare a pus în practică mai multe proiecte de infrastructură. Am trecut împreună cu președintele Corneliu Ștefan și cu edilul comunei pe șantierul de execuție al unui pod realizat cu fonduri obținute prin Programul Național Anghel Saligny. Tot prin acest program se extinde rețeaua de canalizare, iar extinderea rețelei de apă are finanțare prin POIM. Prin PJDL se lucrează la un teren de sport multifuncțional, ce are în structură și un corp de clădire cu vestiare, și la dispensarul medical.

Dorinel Soare a spus că valoarea investiției la pod este de 2 milioane de lei. Primarul speră ca, până la sfârșitul anului, lucrările să fie gata. În satele Niculești și Ciocanari sunt deschise șantierele la rețeaua de canalizare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.

Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.

„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.

Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!

Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite