ACTUALITATE
Primăria Moreni a finalizat cu succes un proiect pentru mediu, cu finanțare nerambursabilă

Valoarea totală a proiectului „Moreni în Acțiune pentru Climă” este de 603.952 lei, din care 85% – valoare eligibilă nerambursabilă din MF SEE 513.359,20 lei și 15% – valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național 90.592,80 lei.
Acest program a constat în realizarea unui plan de atenuare și adaptare la schimbările climatice, realizarea unui studiu de fezabilitate sub titulatura „Amenajare coridoare verzi de-a lungul râului Cricov”.
300 elevi au fost implicați în Concursul – Acțiune pentru climă. De asemenea, a fost desfășurată o campanie de conștientizare privind schimbările climatice.
În cadrul conferinței de închidere a proiectului, Constantin Dinu, primarul municipiului Moreni, a ținut să sublinieze importanța campaniilor de conștientizare în rândul populației și la nivelul școlilor de pe teritoriul localității în menținerea unui mediu sănătos.
Totodată, a subliniat edilul, preocuparea pe care o are autoritatea locală în finalizarea unor proiecte pe fonduri europene ce deservesc aceeași tematică, respectiv: creșterea eficienței energetice în blocurile selectate spre finanțare prin PNRR, înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar și construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor pe teritoriul municipiului Moreni.
ACTUALITATE
Vicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu a fost plasat în arest preventiv la domiciliu

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală l-au reținut, la data de 1 octombrie 2026, pe Alexandru Munteanu, vicepreședinte USR Dâmbovița, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de comercializarea, importarea, exportarea, vânzarea, cumpărarea, transferarea, tranzitarea sau transportarea de bunuri, precum şi furnizarea de servicii de brokeraj, de asistenţă tehnică sau de alte servicii legate de aceste bunuri, dacă interzicerea sau restricţionarea comportamentului respectiv constituie o sancţiune internaţională a Uniunii Europene, în formă continuată.
Consilierul local târgoviștean USR, împreună cu celelaltă persoană implicată în afacere, au fost prezentați ulterior în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
Din ancheta efectuată de DIICOT – Structura Centrală, a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, cei doi inculpați, „în calitate de administrator și director general al unei societăți comerciale, respectiv de fost director comercial, au coordonat și au participat la operațiunile de comercializare și transfer a utilajului industrial VL40 (utilaj cu dublă utilizare), către destinatari intermediari, printre care societăți paravan din Germania și Kazahstan, beneficiarul final fiind o entitate din Belarus, membră a unui holding cu sediul în regiunea Minsk, aflată sub sancțiuni la nivelul UE, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/300). Astfel, aceștia au inițiat operațiunea de transfer a utilajului VL40 și au continuat demersurile privind livrarea lui, deși anterior autoritățile competente din cadrul Ministerul Afacerilor Externe respinseseră solicitările de autorizare a exporturilor, inclusiv ca urmare a existenței riscului ca produsele să ajungă la un alt utilizator final decât cel declarat”, se precizează în comunicatul transmis de DIICOT.
ACTUALITATE
„Cununa Nucetului” a strălucit pe scena Festivalului de Folclor din Malaga, Spania!

Încă o reușită în plan al imaginii și dezvoltării artistice pentru copiii și adolescenții care alcătuiesc Grupul Folcloric „Cununa Nucetului”, județul Dâmbovița. Micii dansatori au participat în aceste zile la Festivalul folcloric „Rapsodia de Toamnă” desfășurat în Malaga, Spania.
Dansatorii din Nucet au fost răsplătiți cu ropote de aplauze de spectatorii spanioli și de românii care trăiesc pe meleagurile iberice. La fel au fost întâmpinați și membrii Ansamblului „Florile Chindiei” din Târgoviște, cel de-al doilea grup care a reprezentat județul Dâmbovița la Festivalul de la Malaga.
De precizat că acest eveniment artistic a adus pe scenă dansatori și interpreți de folclor din România și din toate comunitățile românești din Spania. Festivalul, aflat la prima ediție, a fost organizat de Departamentul Românilor de Pretutindeni, evident, cu sprijinul unor sponsori generoși și iubitori de cultură și folclor.

Dâmboviţaacum 5 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
Dâmboviţaacum 3 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 5 zileDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ACTUALITATEacum o ziAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Găești va monta panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei pentru toate instituțiile publice din subordine
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMalu cu Flori se dezvoltă frumos, în ciuda resurselor financiare puține și a blocajelor de la Guvern
ACTUALITATEacum 3 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 4 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală


























