ACTUALITATE
„Patrimoniu renăscut – repere cronologice privind istoria Turnului Chindiei”

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită vineri, 10 noiembrie 2023, ora 10:00, la evenimentul „Patrimoniu renăscut – repere cronologice privind istoria Turnului Chindiei”, ce va fi organizat în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” Târgoviște.
Scurt istoric al Turnului Chindiei:
Turnul Chindiei reprezintă emblema de secole a municipiului Târgoviște. Cel mai probabil el a fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea, în vremea domniei lui Vlad Ţepeş. Cercetările întreprinse de arheologul N. Constantinescu au dovedit faptul că turnul Chindia a fost zidit pe pridvorul paraclisului din vremea lui Mircea cel Bătrân.
Aşa cum se prezintă astăzi, Turnul Chindiei este rezultatul refacerii de la mijlocul secolului al XX-lea. Înalt de 27 m, este alcătuit dintr-o bază cu forma unui trunchi de piramidă, placată cu piatră de talie, din care se dezvoltă un corp cilindric, lucrat din cărămidă, cu diametrul la exterior de 9 m. Construcţia este alcătuită din trei etaje, dintre care ultimele două sunt marcate în afară de câte patru deschideri la fiecare nivel, terminate în arc frânt, şi de două balcoane, sprijinite pe console de piatră profilată; în interior, în jurul axului vertical, se înfăşoară o scară în spirală care urcă până la terasa aflată în partea superioară. În afară de acest rol de apărare, în secolele XVI-XVII turnul mai îndeplinea şi rolul de închisoare a Curţii Domneşti.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea, dezvoltarea și valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște”, cod SMIS 116464, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, și are ca obiectiv specific impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.
Vă așteptăm cu drag!
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliului Județean Dâmbovița

ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?
Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.
Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























