ACTUALITATE
Proiectul noii legi a pensiilor scoate în stradă sindicatele din silvicultură și alte domenii de activitate

Reprezentanții Federației Sindicatelor Silva, împreună cu cei din Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari și cei ai Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, având și susținerea Confederației Sindicale Naționale Meridian, vor organiza, joi – 16 noiembrie 2023, între orele 10:00 – 13:00, în Piața Victoriei, în fața Guvernului României, un miting de protest față de Proiectul Legii privind sistemul public de pensii și al Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Sunt așteptați să participe la această acțiune aproximativ 5.000 de membri din întreaga țară.
„Guvernul României și Ministerul Muncii, în loc să intervină pentru respectarea legii și punerea în aplicare a Statutului personalului silvic, așa cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 234/2019, adoptată de Parlament cu susținerea unanimă a tuturor formațiunilor politice în luna noiembrie 2019, vin acum cu o măsură inacceptabilă în Proiectul Legii pensiilor, la art. 168 lit. e), prin care abrogă posibilitatea de încadrare a anumitor locuri de muncă din domeniul silvicultură în condiții speciale de muncă (fosta grupa I de muncă), fapt ce făcea posibilă o reducere a vârstei de pensionare pentru personalul silvic de teren cu 1 an la fiecare 5 ani lucrați în condiții speciale.
Pe această cale, silvicultorii din România își exprimă profunda indignare și nemulțumire cu privire la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, adoptată de Guvernul României în ședința din data de 9.11.2023, de a fi abrogat, fără absolut nicio justificare, așa cum reiese din Expunerea de motive a proiectului de lege, art. 20 din OUG 59/2000 Statutul personalului silvic, modificat și completat prin Legea nr. 234/2019, care prevede:
(1) Personalul silvic are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi pe cele stabilite prin contractele individuale şi/sau colective de muncă şi contractele de mandat încheiate în condiţiile legii.
(2) Locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale.
(3) Perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform prezentei ordonanţe de urgenţă reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care şi-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum şi majorarea punctajelor lunare de pensie.
(4) Perioada de vechime în muncă realizată în condiţii speciale de muncă se înregistrează de către angajator, iar dovada se face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau de către deţinătorii legali de arhive.
Legea nr. 234/2019, prin art. 20, a introdus posibilitatea ca anumite locuri de muncă să poată fi încadrate în condiții speciale, având în vedere faptul că activitățile din silvicultură presupun efort fizic deosebit, desfășurat în condiții de teren accidentat, condiții atmosferice deosebite (temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, ploi, ninsori, fenomene meteo extreme), condiții vătămătoare din partea factorilor biotici (atacuri ale urșilor și ale altor animale sălbatice, precum și numeroase atacuri ale infractorilor surprinși de personalul silvic în pădure), care de multe ori, pun viața personalului silvic în pericol (în ultimii ani, 6 pădurari au fost uciși, iar peste 750 de silvicultori au căzut victime ale agresorilor surprinși în timp ce tăiau ilegal, sustrăgeau lemn sau au fost surprinși la braconaj).
Mai mult, din statisticile existente la nivelul sectorului silvic din România, s-a constatat că speranța medie de viață în silvicultură nu depășește vârsta de 63 ani, fiind cea mai scăzută speranță de viață din statele Uniunii Europene.
Având în vedere toate aceste argumente, precum și faptul că din luna noiembrie 2019, de când Legea nr. 234/2019 a fost adoptată de Parlamentul României și până în luna noiembrie 2023, când prin Proiectul de Lege a pensiilor adoptat de Guvernul României se propune abrogarea încadrării unor activități din domeniul silvicultură în condiții speciale, condițiile de muncă din domeniul silvicultură nu s-au îmbunătățit, sindicatele din silvicultură vor susține cu ocazia mitingului de protest din Piața Victoriei, în principal, următoarele revendicări:
Eliminarea art. 168 lit. e) din Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii prin care Guvernul propune abrogarea art. 20 din OUG 59/2000 Statutul personalului silvic care legiferează activitățile încadrate în condiții speciale;
Recunoașterea activităților încadrate în condiții speciale prin OUG 59/2000 Statutul personalului silvic și introducerea acestora în Proiectul Legii pensiilor prin completarea prevederilor art. 28, alin. (1) lit. k);
Adoptarea de măsuri urgente din partea Guvernului României și a Ministerului Muncii pentru aplicarea Statutului personalului silvic în forma legiferată de Parlament;
Respectarea prevederilor contractelor colective de muncă așa cum sunt negociate;
Asigurarea unor condiţii de muncă, de viață, de salarizare și de pensionare decente;
Eliminarea măsurilor fiscal-bugetare din Legea nr. 296/2023 care conduc la diminuarea veniturilor salariaților și încalcă drepturile negociate prin contractele colective de muncă în vigoare.
Federația Sindicatelor Silva va susține în continuare menținerea drepturilor lucrătorilor din domeniul silvicultură, prin toate mijloacele legale, inclusiv, dacă va fi cazul, prin organizarea unor noi acțiuni de protest”, se precizează în comunicatul transmis de Federația Sindicatelor Silva.
ACTUALITATE
Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe”, proiect pilot în România lansat la Răzvad

Astăzi – 28 octombrie 2026, a debutat în comuna Răzvad, județul Dâmbovița, cea de-a doua componentă a Proiectului pilot în România „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”, implementat de Federația Română de Baschet cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmboviţa. Inițiativa are toate șansele să fie extinsă la nivel național, în prezent fiind în procedură parlamentară un proiect de lege în acest sens.
După Caravana 3×3 Urban Sport, care a început la Pucioasa, pe 2 octombrie 2026, a continuat la Moreni și urmează să ajungă la Târgoviște, Titu și Găești, președinta Federației Române de Baschet – Carmen Tocală și președintele Consiliului Județean Dâmboviţa – Corneliu Ștefan au lansat, astăzi, la unitatea de învățământ preșcolar din satul Valea Voievozilor, Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe” prin care se urmărește atragerea copiilor către această disciplină sportivă de la vârste fragede și descoperirea de noi talente. Coordonatorul acestui proiect sportiv pilot este cunoscutul antrenor de baschet Cătălin Tănase – directorul CSȘ Târgoviște.

A mărturisit președinta FRB Carmen Tocală că există în România doi poli importanți ai acestui sport, în județele Dâmbovița și Teleorman, prin echipele CSM Târgoviște și CSM Alexandria. Proiectul „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation” a demarat în Dâmbovița, întrucât a fost susținut fără rezerve de conducerea Consiliului Județean. Copiii de la Grădinița Valea Voievozilor și apoi cei de la unitatea de învățământ preșcolar din Aninoasa au exersat aruncarea la coș sub îndrumarea jucătoarelor de la CSM Târgoviște.
„Prin joc și activități sportive, copiii sunt încurajați să îndrăgească sportul de la cele mai mici vârste și să-și descopere pasiunea pentru baschet. Ne dorim ca fiecare copil să aibă șansa de a descoperi plăcerea sportului și, de ce nu, talentul care îl poate duce spre performanță”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
ACTUALITATE
Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.
ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA
Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.
DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII
Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.
DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI
În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.
REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE
Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.
Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























