Dâmboviţa
Director de vânzări a transferat patrimoniul firmei pentru folosul propriu

Trei persoane cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani au fost reținute, ieri – 24 noiembrie 2023, într-un dosar instrumentat de polițiștii de la Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Dâmbovița, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. Cei trei sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese, înșelăciune și spălare de bani – ne informează IPJ Dâmbovița. În cadrul dosarului penal au fost puse în aplicare cinci mandate de aducere, pe teritoriul județelor Dâmbovița, Buzău și Ilfov, persoanele depistate fiind conduse la audieri.
„Din investigațiile efectuate a rezultat că un bărbat de 40 de ani ar fi controlat două societăți comerciale cu sediul în Chitila și București, deși acestea ar fi fost administrate de fapt de două femei. Astfel, prin intermediul uneia dintre societăți, ar fi fost achiziționate cereale de la diferite societăți comerciale cărora nu le-ar mai fi fost achitate sumele datorate ori le-ar fi fost achitate parțial.
Prin intermediul operațiunilor efectuate s-ar fi urmărit declanșarea procedurii de insolvență și, ulterior, falimentul societății comerciale. Totodată, bărbatul ar fi beneficiat de banii obținuți prin operațiunile de comercializare a produselor agricole, fără a reprezenta legal vreo societate.
În plus, în perioada 2019-2021, bărbatul, în calitate de director de vânzări în cadrul altei societăți comerciale, ar fi transferat bunuri din patrimoniul acesteia către terți, în valoare de 339,901,75 de lei, însă, în realitate, bunurile ar fi rămas la dispoziția bărbatului.
În perioada 2019-2022, în aceeași calitate, bărbatul ar fi obținut bani prin inducerea în circuitul economic al bunurilor transferate prin revânzarea către clienți, iar, cu sprijinul unei femeie de 44 de ani, în perioada 2018-2019, ar fi efectuat 531 de retrageri din conturile unei bănci, iar, în perioada 2018-2020, ar fi efectuat alte două retrageri din conturile altei bănci.
De asemenea, polițiștii au mai stabilit că, în perioada 2019-2022, bănuitul ar fi achiziționat în leasing mai multe vehicule, prin intermediul unei societăți administrate de un alt bărbat, acesta ocupându-se de plata ratelor și a cheltuielilor adiacente privind contractul de leasing și întreținerea, astfel disimulănd originea ilicită a bunurilor, în condițiile în care, anterior achiziției, bănuitul ar fi comis infracțiuni din care ar fi putut obține 274,654,92 de lei, reprezentând valoarea de achiziție a acestora”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.
ACTUALITATE
Cristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița

În perioada în care a activat la conducerea CJAS Dâmbovița, Cristina Sima a schimbat total modul de comunicare instituțională și, cel mai important, cu cetățenii și cu entitățile cu care Casa de Asigurări are relații de colaborare permanentă.
După o perioadă de interimat, în care în fruntea instituției s-au aflat mai mulți profesioniști din cadrul instituției, Cristina Sima revine la conducerea CJAS Dâmbovița începând cu data de 1 iulie 2026 pentru un mandat de patru ani, după ce a câștigat concursul pentru ocuparea acestei poziții profesionale organizat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
O felicităm pentru această reușită și îi dorim spor și putere de muncă. Pentru Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, pentru cetățenii acestui județ este un mare câștig.
ACTUALITATE
„Ziua iei” va fi sărbătorită la Casa de Cultură Titu

Locuitorii din orașul Titu, județul Dâmbovița, sunt invitați, mâine – 24 iunie 2026, de la ora 17:30, să celebreze împreună „Ziua universală a iei” la Casa de Cultură, unde va o organizat un eveniment dedicat valorilor și tradițiilor autentice românești.
Programul include activități culturale pentru toate vârstele:
- Film documentar despre ie
- Dansuri populare
- Muzică populară
- Ateliere de cusut și colorat
- Expoziție de ștergare, ii și costume populare
Dâmboviţaacum o săptămână62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ACTUALITATEacum 4 zileTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum o săptămânăPrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
ACTUALITATEacum o săptămânăAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
Dâmboviţaacum 4 zileTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital
Dâmboviţaacum o săptămână24 de șoferi de autocisterne petroliere, reținuți de polițiștii dâmbovițeni
ACTUALITATEacum o săptămânăModalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămână„Vara campionilor”, maraton cultural, artistic și sportiv la Gura Ocniței!























