Connect with us

ADMINISTRAŢIE

CJ Dâmboviţa predă către CNI terenul de la spitalul județean unde va fi construită o parcare supraetajată

Publicat

pe

În cadrul ședinței Consiliului Judeţean Dâmbovița de, luni – 27 noiembrie 2023, s-a hotărât predarea către Compania Națională de Investiții (CNI) a terenului din incinta Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște unde urmează a fi construită o parcare supraetajată. În aceeași hotărâre, s-a stabilit ca administrația județeană să se ocupe de cheltuielile necesare asigurării racordurilor la utilități.

„În baza studiului de fezabilitate realizat de administrația județeană, CNI urmează să scoată la licitație proiectarea tehnică și execuția acesteia. Parcarea din curtea Spitalului va fi dispusă pe 5 etaje și va avea 332 de locuri. Aici vor fi instalate stații de încărcare a 20 de automobile electrice, dar și 14 locuri pentru autoturismele persoanelor cu dizabilități. Valoarea investiției se ridică la peste 56.000.000 de lei”, a spus Corneliu Ștefan.

Alte 500 de locuri de parcare absolut necesare târgoviștenilor și nu numai lor vor fi construite de Consiliului Județean Dâmbovița pe terenul pe care îl administrează în apropierea complexului sportiv „Dâmbovița Arena”, aflat acum în proces de execuție.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Sălcioara: Școala Bănești și Căminul Cultural Ghinești, două investiții ce vor fi finalizate anul acesta

Publicat

pe

Valentin Pârvu, edilul comunei Sălcioara, județul Dâmbovița, ne-a convins, și nu de acum, că nu este tocmai ușor să conduci o localitate formată din 8 sate risipite într-un teritoriu vast, cu distanțe de kilometri de la o așezare la alta, cu potențial economic redus, cu investitori puțini și cu o populație în regres. Asta fiindcă tinerii au ales să plece la oraș sau să își încerce norocul în străinătate. Și totuși Valentin Pârvu nu a disperat. A mers înainte și va merge încă un mandat, fiindcă știe ce are de făcut și, mai ales, vrea să își ducă la capăt proiectele pe care le-a conturat și pus în practică cu foarte mare dificultate.

În următoarea perioadă, ne-a spus edilul de la Sălcioara, fiindcă vine vremea bună, se vor relua lucrările la două obiective importante, repere ale identității și rezistenței peste timp a acestei comunități. Vorbim despre Școala Gimnazială din satul de centru – Bănești și despre Căminul Cultural din Ghinești. Așa cum a fost pornită construcția școlii, o combinație arhitecturală plăcută între tradițional și modern, cu siguranță, unitatea va fi la finalul lucrărilor una dintre cele mai frumoase din zonă. Finanțarea a fost asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

„Va fi o școală frumoasă, mare, cu 16-17 săli de clasă și laboratoare. În conexiune cu clădirea școlii, va fi și o sală de sport modernă. Am gândit să o construim aici, în Bănești, în satul de centru, pentru a ne fi mai ușor cu transportul tuturor copiilor din comună”, ne-a precizat primarul Valentin Pârvu.

Școala din Sălcioara va beneficia și de dotări moderne, calculatoare și alte elemente de informatică ultra necesare procesului educativ, care vor fi achiziționate prin Programul de dotare al școlilor din județ inițiat de Consiliul Județean Dâmbovița. La unitatea de învățământ de la Bănești-Sălcioara vor studia peste 200 de copii.

„Suntem mulțumiți de cum va ieși școala noastră. Chiar dacă lucrările au durat mai mult, avem promisiunea constructorului că, în toamna acestui an, școala va fi dată în folosință. La fel, ne-am propus ca, în câteva luni, să putem finaliza lucrările și la Căminul Cultural din Ghinești. Acest proiect l-am derulat cu finanțare prin Compania Națională de Investiții. Tot ceea ce întreprindem este pentru cetățenii acestei comune, pentru prezent și pentru viitor”, spune edilul comunei Sălcioara – Valentin Pârvu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Ordinea de zi a ședinței CLM Târgoviște din 29 februarie 2024

Publicat

pe

De

Consiliul Local Municipal Târgoviște se va întruni, joi – 29 februarie 2024, de la ora 14:00, în ședință ordinară de lucru, având pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:

Ordinea de zi inițială a fost suplimentată cu încă două proiecte de hotărâre:

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite