Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Târgoviște: Încep lucrările de reabilitare și modernizare a grădiniței din Cartierul Priseaca

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare și modernizare a Grădiniței Nr. 11, situată în Cartierul Priseaca. Este vorba despre un proiect în valoare de aproximativ 1 milion de lei, fonduri nerambursabile obținute prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

„Imobilul va fi termoizolat, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice etc.”, precizează primarul Daniel Cristian Stan.

Totodată, administrația publică locală a depus proiecte in valoare de 5.600.000 euro și prin Grupul de Acțiune Locală „Târgoviștea Egalității de Șanse”. Acestea vizează cumpărarea de microbuze școlare, construirea unei baze sportive la Școala Gimnazială ”Grigore Alexandrescu”, dotări pentru unitățile de învățământ, modernizarea și dotarea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice / defavorizate / cu handicap etc.

„Sunt numai câteva dintre reperele unor noi investiții foarte utile târgoviștenilor și care nu implică vreo cheltuială din bugetul local”, a punctat primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Schimbări evidente pe străzile din Titu. Cartier după cartier. VIDEO

Publicat

pe

Echipele de muncitori din cadrul Primăriei Titu acționează săptămâna aceasta în Titu Târg, pe strada Cuza Vodă – a anunțat edilul Laurențiu Costache. Se astupă gropile, se frezează și se reasfaltează, se amenajează șanțurile, trotuarele și acostamentele, se întregesc și se vopsesc bordurile, se tunde iarba, se curăță arborii și arbuștii.

Punem lucrurile în ordine, pas cu pas. Vom continua, stradă cu stradă, cartier cu cartier, în tot orașul. Promisiunea noastră rămâne aceeași: nu lăsăm pe nimeni în urmă!”, a transmis primarul Laurențiu Costache.

Intervențiile vor continua în Codreanu, Hagioaica și, apoi, în Sălcuța, unde, spune edilul, este cel mai mult de lucru, având în vedere că, foarte mulți ani, nu s-a realizat mare lucru în acest cartier.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Voinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure

Publicat

pe

Gabriel Dănuț Sandu, prin activitatea sa în administrație, ca ales al voineștenilor, dovedește că este primarul tuturor locuitorilor și că nici un cetățean nu trebuie să fie prejudiciat în drepturile sale de a beneficia de confort, civilizație, de atenția autorităților. Consideră edilul că, atunci când îți asumi responsabilitatea de a conduce destinele unei comunități, nu există „nu se poate” când este vorba de oameni, de existența lor de zi cu zi. Trebuie să cauți soluții, sprijin, surse de finanțare, să ții în echilibru întreaga comunitate, să realizezi, în primul rând, infrastructura de interes esențial: drumuri, apă, iluminat public, canalizare și gaze naturale. O unitate administrativ teritorială este un organism viu, iar funcționarea acestuia depinde de cum este îngrijit.

Dăm și un exemplu din Voinești. Pare minor, dar explică, într-un mod simplu, conceptul de a coordona o localitate. Este vorba de un grup de gospodării, un cătun de la marginea satului Gemenea Oncești, sus pe deal, aproape de pădure. Case frumoase, cu acareturi, bine închegate. Ani de zile, oamenii care locuiesc în această zonă s-au confruntat cu drumuri desfundate, cu lipsa de apă. Nu puteau ajunge până acasă cu autovehiculele personale. Parcă trăiau într-o altă lume! Gambă s-a pus pe treabă și a reabilitat și modernizat tronsonul de drum care urcă spre cătun. A turnat covor asfaltic, a amenajat șanțuri dalate. A rezolvat și problema apei potabile, care nu ajungea până la cele 10 gospodării din vârful dealului. A instalat un hidrofor de mare putere, care urcă apa fără probleme.

„Aceasta este treaba noastră, a aleșilor locali, să avem grijă de toți cetățenii. Să le arătăm că, tunci când ajungi pe o funcție, prin votul lor, nu te lipești de scaunul din biroul pe ușa căruia scrie primar și uiți de problemele lor, te faci că nu îi mai cunoști sau le promiți la nesfârșit că vei rezolva situația. Nu. Responsabilitatea este esențială, atunci când vrei că lucrurile să meargă bine și să capacitezi încrederea cetățenilor. Nu aș fi avut liniște dacă nu conectam la comunitate, la confort, la civilizație și acel colț de sat”, ne-a mărturisit Gabriel Dănuț Sandu – primarul comunei Voinești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite