Connect with us

Dâmboviţa

Atenție! Avarie la rețeaua de apă potabilă din orașul Titu

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița anunță că s-a oprit furnizarea apei potabile în orașul Titu, în data de 20.12.2023, începand cu ora 16:00, până la remediere, din cauza unei avarii majore la conducta de distribuție apa potabilă.

Se recomandă ca, la reluarea furnizarii apei în zona de aprovizionare afectată, până la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Primăria Târgoviște a premiat 63 de cupluri #rezist în căsnicie, la bine și la rău

Publicat

pe

Emoționant, deosebit, meritoriu, de introdus în analele istoriei locale, evenimentul de premiere a cuplurilor #rezist în căsnicie, înțelegere, cu dramul acela de iubire și conștiință, unitate întru trup și suflet, la bine și la rău. S-a desfășurat în foaierul Cinematografului Independența. Atmosfera caldă, cordială și sinceră!

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, administratorul public Gabriel Boriga și viceprimarii Constantin Cozma și Cătălin Rădulescu au avut o misie grea. Aceea de a oferi premii celor 63 de cupluri care au depășit, în 2026, bariera celor 50 de ani de căsnicie, trudă și strajă în numele celei mai importante celule a societății care este familia. După cum a precizat primarul Cristian Daniel Stan, momentul a fost unul revelator, încărcat cu semnificații.

„Puterea exemplului este atât de puternică nu doar în familiile respective, ci în comunitatea extinsă. O căsnicie de jumătate de secol înseamnă că valorile care au stat la baza întemeierii acestor cupluri au rămas la fel de curate și mai puternice odată cu trecerea timpului: iubire, sprijin reciproc, încredere. „La bine și la greu” a însemnat ceva în acești 50 de ani, pentru acești oameni extraordinari, care fac parte din povestea orașului și a generațiilor care au crescut odată cu ei. La mulți ani extraordinari! Vă prețuim”, a fost mesajul transmis de primarul Cristian Daniel Stan.

Și să nu uităm. Unul dintre laureații celor 50 de ani de căsnicie a fost și colegul nostru Vali Nițu, poet, editorialist, gânditor și jurnalist de o sensibilitate aparte. Vali Nițu este un exemplu sincer, de netăgăduit, că și în breasla jurnaliștilor există continuitate, iubire, statornicie și credință. Cine a crezut altceva a greșit. La mulți ani!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” a ajuns la cea de-a XXV-a ediție

Publicat

pe

A devenit deja tradiție ca, în prima zi a Sărbătorii Cetății Târgoviște, să fie deschise și porțile culturii și spiritualității prin Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”. Anul acesta, prestigiosul târg de carte a ajuns la cea de-a XXV-a ediție. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”. De ani și ani, în scuarul din fața Primăriei Municipiului Târgoviște, într-un spațiu frumos amenajat, cele mai tari edituri din România expun cărți de referință. Autori celebri, titluri de substanță, literatură română și universală, filozofie, știință, psihologie, istorie, sociologie, politologie, artă, religie.

Cuvântul de deschidere al Salonului de Carte Târgoviște 2026 i-a aparținut amfitrionului acestui eveniment care definește Cetatea Tiparului românesc, profesor Erich Agnes – managerul general al Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu”. Au mai fost prezenți la momentul de debut al târgului de carte primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, secretarul general al județului – Dan Popa, deputatul Carmen Holban, președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște – Claudia Gilia, viceprimarii Constantin Cozma și Cătălin Rădulescu, administratorul public Gabriel Boriga, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, scriitori și numeroși iubitori de carte.

„În Capitala Cărții Românești, o cetate a cunoașterii, aici unde s-a auzit pentru prima dată sunetul unei tiparnițe – Salonul Editorial este o plecăciune și o asumare. Plecăciune de recunoștință pentru că ne-am născut în acest loc binecuvântat al spiritului și asumarea că vom purta mai departe această flacără.

Nu întâmplător acest salon deschide în fiecare an Zilele Cetății Târgoviște, ca simbol puternic a ceea ce suntem: Suntem fiii unor oameni vizionari, ai Ieromonahului Macarie, ai Diaconului Coresi și ai tuturor celor care au atins cu harul lor aceste locuri. Și iubim și astăzi cartea scrisă și tipărită, dincolo de click-uri și ecrane.

Vă felicit pe toți cei care faceți posibil acest eveniment, știu că nu este ușor, dar munca dumneavoastră relevă tocmai spiritul de care aminteam”, a transmis Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște.

Reclama

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a spus că deschiderea Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu” reprezintă un moment important, deosebit, emblematic pentru Zilele Cetății Târgoviște, la care ține să fie prezent an de an. A precizat președintele CJD că este important să avem, chiar în centrul municipiului, un loc dedicat cărților și, mai ales, să-i aducem pe copii și pe tineri mai aproape de carte, de lectură. Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” îi așteaptă pe toți cei care vor să descopere autori, titluri noi și să petreacă timp răsfoind paginile unor cărți – a mai spus Corneliu Ștefan.

De la Salonul Editorial nu a lipsit nici Adrian Țuțuianu, președintele Autorității Electorale Permanente. Fostul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița a trecut printre standuri, a răsfoit și, ca de fiecare dată, a plecat cu un braț de cărți.

„Prezent, ca în fiecare an, la Salonul Editorial care deschide Zilele Cetății Târgoviște. Felicitări tuturor celor care mai pastrează „în viață” cartea scrisă și tipărită. La multi ani, Târgoviște”, a fost mesajul transmis de Adrian Țuțuianu.

De precizat că Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”, componentă importantă a manifestărilor dedicate „Zilelor Municipiului Târgoviște”, va fi deschis în perioada 4-8 septembrie 2026, în scuarul Primăriei. După cum a spus Erich Agnes, managerul general al Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu”, este vorba de o sărbătoare culturală completă, cu lansări de carte, momente dinamice de dans, recitaluri de poezie și acorduri muzicale live.

Salonul de carte și-a propus să aducă publicul dâmbovițean mai aproape de poveștile și ofertele literare ale celor mai importante edituri din țară.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite