34 de ani de la Revoluția din Decembrie ’89, acum puternic contestată și răstălmăcită. De la an la an, manifestările dedicate acestei zile în care a căzut regimul Ceaușescu sunt parcă trase de păr, făcute să fie.

La Târgoviște, nu s-au mai simțit în aer vibrația, emoția, sentimentul acela intens de aducere aminte. Parcă nici coliva nu a mai fost că altădată! Mică și cu o lumânare în centru, ce bătea într-o parte. Ceva să fie! Nici când s-a cântat veșnica pomenire, așa cum se obișnuiește în tradiția ortodoxă, nu mai erau mulți cu mâinile prinși de platoul cu colivă. Altădată, se atingeau sute de oameni în acest ritual spiritual. Acum, doar câțiva… Restul, resemnați sau oblojiți în orgolii ori neputință.

Nu au mai fost nici mesaje. De niciun fel. Parcă ne-am plafonat cu toții. Noroc cu Armata, care, prin reprezentația oficială oferită, a mai dat momentului un aer de solemn, de emoție. A arătat că totuși existăm.

Am remarcat că nici Biserica nu și-a mai trimis reprezentanți de frunte. Nu că cei de față erau nimeni, dar s-a simițit un gol, o lipsă, un semn. Grupul revoluționarilor, din ce în ce mai restrâns. De timp. De vremuri. De viață.

Ca o măsura a indiferenței, pe timpul derulării ceremonialul militaro-religios nu s-a oprit niciun cetățean să cotemple momentul. Treceau sprijiniți în sacoșe, cu capul mai mult în pământ, cufundați probabil în calculele existențiale…

Așa a trecut 22 decembrie 2024 în municipiul Târgoviște, orașul unde au fost împușcați soții Ceaușescu. Mai cenușiu și parcă în așteptarea unei furtuni. Revoluția de atunci a avut un singur deziderat: căderea lui Ceaușescu. Apoi, am intrat în neprevăzutul impus…

Urmărește Incomod Media și pe Google News