Connect with us

SOCIAL

Recomandări pentru cumpărături în siguranță. Nu neglija sfaturile polițiștilor!

Publicat

pe

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV (Sursa: B1 TV)

În contextul în care, în această perioadă, se fac mai multe cumpărături decât de obicei, polițiștii giurgiuveni vin cu recomandări care vă ajută să-i țineți la distanță pe cei care încearcă să atenteze la bunurile dumneavoastră.

LA CUMPĂRĂTURI

– Asigurați-vă că geanta, poșeta și portofelul nu sunt lăsate la îndemâna infractorilor!
– Evitați să aveți sume mari de bani asupra dumneavoastră!
– Încercați să faceți plata cu cardul ori de câte ori aveți posibilitatea, iar atunci când vreți să retrageți bani de la bancomat, mai întâi asigurați-vă că nu sunt persoane străine în apropiere. Dacă sesizați ceva suspect, renunțați la operațiune și căutați un alt bancomat.

ÎN PARCARE, LA CUMPĂRĂTURI

Nu lăsaţi la vedere, în mașină, cadourile pe care le-ați cumpărat pentru cei dragi. Indiferent de situație, chiar dacă părăsiți mașina pentru scurt timp, încuiați de fiecare dată portierele!

Reclama

CUMPĂRĂTURILE ONLINE

Recunoaștem că pot fi o soluție economică și convenabilă, însă nici acestea nu oferă o „siguranță absolută”. Chiar și în mediul online puteți fi victima unui furt. Contează doar să nu furnizați datele cardului bancar unor surse nesigure.

Iată ce se poate întâmpla:
– Oricine poate posta oferte „atrăgătoare” folosind identități false;
– Comandați un produs și primiți altul… sau nu primiți nimic!
– Transmiteți fără să vă dați seama datele personale, datele cardului bancar către infractori.

PROMOȚIILE „DE SEZON” DIN FAȚA UȘII

Sărbătorile de iarnă reprezintă un moment propice pentru cei care merg din ușă în ușă sub pretextul unor „oferte de sezon”. Aveți grijă! Puteți cumpăra bunuri de proastă calitate sau le puteți oferi accesul în locuința dumneavoastră unor hoți!

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Trei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea

Publicat

pe

Accident rutier, azi-noapte, în jurul orei 23:00, în comuna Braniștea, județul Dâmbovița – pe strada Manolești. Un autoturism în care se aflau trei tineri, unul de 16 ani și doi de 19 ani, a intrat violent într-un stâlp. Două dintre victime au fost găsite încarcerate.

Pompierii sosiți la fața locului au extras răniții dintre fiarele contorsionate ale mașinii și i-au predat echipajelor medicale, care i-au transportat la spital.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

SOCIAL

Explozie urmată de incendiu într-o locuință din Roșiori de Vede. Două persoane au suferit arsuri

Publicat

pe

Două persoane, un bărbat de 68 de ani și o femeie de 58 de ani, au ajuns la spital cu arsuri de gradul II, pe aproximativ 30-40% din suprafața corporală, produse în urma unei explozii urmate de incendiu, care a avut loc ieri, în jurul orei 15:20, într-o locuință de pe strada Dunării din municipiul Roșiori de Vede.

La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman. Cele două victime, după acordarea primul ajutor, au fost transportate la spital. Bărbatul a fost trimis la Spitalul Județean de Urgență din Alexandria, iar femeia la Spitalul Municipal „Caritas” din Roșiorii de Vede.

La sosirea militarilor, focul se manifesta în bucătăria casei, unde se produsese și deflagrația. Suflul exploziei a afectat grav alte două camere, distrugând mobilierul și mai multe aparate electrocasnice. Pompierii au reușit să stingă incendiul în aproximativ o oră, fără ca flăcările să se extindă la restul locuinței. Pagubele materiale au fost estimate la aproximativ 10.000 de lei, iar valoarea bunurilor salvate depășește 35.000 de lei.

Din cercetări a reieșit că nenorocirea s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei acumulări de gaze provenite de la o butelie care alimenta un aparat de gătit defect.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite