ADMINISTRAŢIE
Corneliu Ștefan, președinte CJ Dâmbovița: Dezvoltarea județului ar trebui să fie o muncă de echipă!

Gestul politicianist al consilierilor PNL de a boicota ședința Consiliului Județean Dâmbovița în care s-au aprobat sume de bani pentru unitățile administrativ-teritoriale i s-a părut unul neprincipial președintelui CJ, Corneliu Ștefan. A precizat șeful administrației județene că a avut, înainte de ședința extraordinară, consultări cu toți primarii din județ pe seama bugetului de anului acesta și a sumelor acordate.
„În ultimele două zile, am discutat cu primarii dâmbovițeni despre necesitățile fiecărei localități, despre stadiul și maturitatea anumitor proiecte aflate în desfășurare sau în pregătire, astfel încât repartizarea sumelor din impozitul pe venit corespunzător cotei de 6% să reflecte nevoile reale ale fiecărei administrații publice locale în parte.
Așadar, suma de 36.829.000 de lei a fost distribuită primăriilor cu scopul susținerii programelor de dezvoltare locală, a programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, dar și pentru a se asigura cheltuielile de funcționare din acest an.
Totodată, așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți, și în 2024, Consiliul Județean Dâmbovița, prin programele sale de asociere, va cofinanța investiții importante în fiecare localitate a județului nostru, PJDL fiind cel mai bun exemplu cu cele peste 187 de proiecte depuse de 76 de primării dâmbovițene, acestea însumând o valoare totală de 360.000.000 de lei”, a spus Corneliu Ștefan.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița este convins că cetățenii acestui județ nu privesc cu ochi buni absența aleșilor liberali de la lucrările unei ședințe deosebit de importante pentru dezvoltarea județului și, cu siguranță, acest act va fi sancționat.
„Conducerea partidului din care fac parte le-a cerut să nu participe la această ședință deosebit de importantă pentru județul nostru. Dezvoltarea județului Dâmbovița ar trebui să fie o muncă de echipă”, a adăugat președintele CJD – Corneliu Ștefan.
ADMINISTRAŢIE
Ritm bun de lucru pentru reabilitarea energetică a blocurilor din Răcari

Lucrările de reabilitare și modernizare a blocurilor de locuințe din orașul Răcari, prin proiectul „Eficientizarea energetică a blocurilor A, B, C, A2, A3, A4”, avansează într-un ritm susținut.
După cum ne-a precizat primarul Marius Caravețeanu, investiția prevede termoizolarea pereților exteriori cu vată minerală bazaltică, pentru o izolare termică superioară, izolarea planșeului peste subsol și a ultimului nivel, cu scopul de a fi reduse pierderile de căldură. De asemenea, va fi înlocuită tâmplăria exterioară la apartamente și casa scării, în vederea eliminării infiltrațiilor de aer, igienizarea și curățarea subsolurilor blocurilor. Vor mai fi executate lucrări de închidere a balcoanelor și logiilor, pentru un plus de confort și siguranță.
Tot în acest proiect sunt incluse realizarea trotuarelor de protecție în jurul blocurilor, pentru prevenirea infiltrațiilor și acces facil, și montarea corpurilor de iluminat eficiente energetic în spațiile comune. Pentru producerea energiei electrice necesare iluminatului comun din surse regenerabile, vor fi montate panouri fotovoltaice.

ADMINISTRAŢIE
Primăria Titu a efectuat lucrări de dezinsecție și deratizare în toate blocurile din oraș. VIDEO

Primăria Titu derulează, în această perioadă, o amplă campanie de reparații și curățenie în toate zonele publice din cartierele orașului: parcuri, locurile de joacă, spații verzi etc. Se cosește iarba, sunt reparate garduri, trotuare și mobilierul stradal și din perimetrele de recreere și cele de joacă, se efectuează lucrări de curățenie a spatiilor verzi și de-a lungul drumurilor. De asemenea, au fost executate intervenții de dezinsecție și deratizare în toate blocurile in oraș.
„Zi de zi, reparăm acolo unde este nevoie, facem curat după cei care uită că spațiul public este al tuturor și continuăm lucrările de întreținere și igienizare în toate zonele orașului”, a transmis primarul Laurențiu Costache.
VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileProgram integral Zilele județului Dâmbovița, 4-7 iunie 2026
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. A fost redeschis ștrandul de la Complexul de Natație. Program și tarife aici!
Dâmboviţaacum 5 zileTrei răniți într-un accident rutier în comuna Răzvad, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum 4 zileSecția Recuperare de la Spitalul Județean din Târgoviște a fost inaugurată în prezența fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete
Argeșacum 5 zileTânără de 19 ani, agresată sexual pe stradă, ziua, într-un loc public
Dâmboviţaacum 6 zileTitu. Accident pe strada Gării. Doi copii au ajuns la spital
ACTUALITATEacum 3 zileA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție
ACTUALITATEacum 7 zileProtest spontan la Finanțe Publice Dâmbovița. Joi – 4 iunie, va fi grevă generală!























