ADMINISTRAŢIE
Autoritățile din Dâmbovița au recunoscut: Taxa de gunoi pentru firme trebuie regândită! VIDEO

Conferință de presă, astăzi – 19 ianuarie 2024, la sediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Managementul Integrat al Deșeurilor Dâmbovița, susținută de managerul ADI – Cristian Avanu, președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan și primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan. Tema anunțată: taxa specială de salubrizare stabilită, începând cu 1 ianuarie 2024, pentru utilizatorii non-casnici din județ, respectiv agenți economici (SA, SRL, II, AF, PFA etc), instituții publice, asociații non-profit, altele decât asociațiile de proprietari/locatari.
Anterior începerii conferinței de presă, organizatorii au purtat discuții cu senatorul REPER Dragoș Popescu, dacă poate sau nu să participe și să pună întrebări, nefiind vorba despre o dezbatere publică. În final, parlamentarul a fost invitat să asiste, întrebările urmând să vină din partea ziariștilor.
În prima parte a conferinței de presă, managerul ADI Deșeuri Dâmbovița, Cristian Avanu, a făcut o prezentare tehnică a noii taxe de gunoi impusă firmelor din județul Dâmbovița. A punctat Avanu că toți membrii ADI (nora redacției: primarii tuturor localităților din județ sau reprezentanții acestora), cu o singură excepție (o abținere generată de un interes personal), au votat „pentru”. A spus apoi că „nivelul taxei este stabilit astfel încât să acopere costurile aferente prestației serviciului de salubrizare”, dar și că, în județul Dâmbovița, prețul de 700 lei per tona de gunoi este printre cele mai mici din țară.
„Cantitatea de deșeuri colectate anual în județul Dâmbovița este de aproximativ 191.000 de tone. Conform planului național de gestionare a deșeurilor, a planului județean și studiile efectuate de ADI Managementul Integrat al Deșeurilor Dâmbovița, cantitatea anuală de deșeuri generată de persoanele fizice din județul Dâmbovița este de 101.000 de tone. Diferența de aproximativ 90.000 de tone pe an este generată de agenții economici. Din păcate, în ultimii ani, din 66.000 de agenți economici, doar aproximativ 3.000 au plătit acest serviciu, adică 4,55% din totalul persoanelor juridice. Asta înseamnă că 63.000 de utilizatori non-casnici din județul Dâmbovița nu au achitat 1 leu pentru acest serviciu, deși generează deșeuri”, a declarat Avanu, explicând că acești agenți economici, spre exemplu magazinele mici de cartier, au aruncat deșeurile în punctele de precolectare destinate persoanelor fizice.

Plecând de la cele prezentate, nu aveam cum să nu întrebăm de ce a fost tolerată această situație zeci de ani? De ce nu s-au efectuat controale punctuale, care să se finalizeze cu obligarea celor în cauză la încheierea unor contracte de salubrizare pe principiul „plătești pentru cât produci”? Răspunsul primit, cum că nici ADI și nici primăriile sau Consiliul Județean nu au atribuții de control în acest domeniu, ci doar Garda de Mediu, nu rezolvă nici pe departe problema care, iată, a generat o taxă de salubrizare deloc echitabilă, calculată printr-o formulă care nu ține cont de realitățile din teren. Corect ar fi fost, cel puțin într-o primă etapă, să se fi găsit o soluție pentru a-i pune să plătească pe toți cei care s-au sustras de la această obligație atâția ani!
Abia apoi ar trebui să se găsească formula optimă pentru firmele care au doar sediu social (obligație impusă prin lege), într-un apartament spre exemplu, și care, în realitate, nu derulează acolo niciun fel de activitate, indiferent că la Registrul Comerțului figurează cu unul sau mai multe coduri caen autorizate la sediul social (Nota redacției: până în urmă cu câțiva ani, nu exista opțiunea de a-ți autoriza activitatea la terți). O declarație pe proprie răspundere și o verificare la fața locului, printr-o comisie mixtă de control instituită la nivelul administrației publice locale, din care să facă parte și un reprezentant ADI, ar trebui să fie suficiente. Nu este deloc indicat nici să pui acum pe drumuri toți agenții economici mici (SRL, II, AF, PFA) să opereze schimbări la Registrul Comertului… O variantă de luat în calcul ar putea fi aceea a unei taxe reduse, aceeași pentru toți agenții economici care nu au decât sediu social, indiferent de numărul de angajați și de domeniul principal de activitate. Diferențierea ar trebui să apară doar în cazul celor care desfășoară o activitate economică printr-un punct de lucru. Este nevoie clar de dezbateri publice serioase și abia apoi să se pună în aplicare o taxă de gunoi pentru firme.
VIDEO – EXEMPLU DE CAZ
Am dat ca exemplu, în cadrul conferinței de presă, situația proprie: SRL, cu doi angajați, care editează un ziar online. Ce gunoi producem? Specificul activității noastre nu necesită sediu. Noi ne derulăm activitatea în teren, discutăm cu oamenii, participăm la conferințe de presă, după care redactăm materiale, pe telefon sau pe laptop, stând pe o bancă în parc sau în spațiul unde se organizează conferința de presă sau, în cazul fericit, în confortul domiciliului propriu, iar pentru locuință, fiecare plătește deja o taxă de gunoi. Este normal ca un astfel de agent economic să fie pus pe același palier, când vine vorba despre taxa de salubrizare (150 lei/lună), cu un bar spre exemplu, doar pentru că are doi angajați, în fapt cei doi acționari? În ceea ce privește barurile, nu mai contează numărul de angajați! La fel, este normal ca o societate cu doi angajați care editează un ziar pe internet să achite o taxă de gunoi în același cuantum cu o grădiniță cu 30 de copii sau cu o școală unde învață 50 de elevi? De asemenea, este normal ca o societate cu doi angajați care editează un ziar online să plătească 150 lei lunar, iar una cu un singur angajat să achite o taxă de salubrizare de 50 de lei? Ne-am limitat la acest exemplu pentru că îl cunoaștem cel mai bine, însă există multe diferențe de acest tip între firme și nu sunt deloc în regulă. Clar trebuie să intervină modificări în formula de calcul!
Ne-a răspuns primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan. A spus edilul că urmează să fie operate ajustări, taxa în formula actuală fiind perfectibilă.
„Da. Sunt anumite lucruri care trebuie să fie reglate. De acord. Am acceptat ideea aceasta de la început. În situația în care se va scădea o taxă, dacă s-a plătit deja, sumă respectivă rămâne în contul contribuabilului. Lucrurile astea se vor regla și vor produce efect de la început. Nu este târziu. Pe de altă parte, da, sunt anumite zone în care taxele vor fi regândite, plecând inclusiv de la aspectele pe care le-ați sesizat aici. Sunt și zone, spre exemplu pe baruri, care ar trebui să plătească mai mult. Și pe zona de supermarketuri, de asemenea. Va fi o regândire a aranjării taxei pe tipul de activitate. Într-adevăr, vor fi avute în vedere și vor fi reconsiderate taxele pe PFA-uri, II-uri și așa mai departe. Lucrul acesta va fi făcut. Mai departe, că trebuie plătit acest serviciu, cred că toată lumea este de acord. Ne gândim și la situația în care sediul este într-un apartament. Vrem să clarificăm subiectul acesta cât mai curând și după aceea să fie unitate. Noi vrem să facem o analiză săptămâna viitoare”.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Dâmboviţa, Corneliu Ștefan, a precizat că a purtat deja mai multe discuții cu reprezentanții unor agenți economici din județ și se vor lua în calcul propunerile avansate. Dar, a spus Corneliu Ștefan, nu va mai accepta să se acopere din sumele strânse de la populație cheltuielile cu colectarea, transportul și depozitarea gunoiului produs de agenții economici.
„De la începutul anului, am stat de vorbă cu toți primarii și, bineînțeles, cu reprezentanții unor operatori non-casnici. Unii au dreptate, alții nu au dreptate. Așa cum a spus și dl primar, vom analiza de la caz la caz toate taxele pe care le avem în această hotărâre ADI. Dar, nici nu putem să acceptăm să țipe cel mai tare cei care nu au plătit niciodată. Acesta este un principiu de bază. Trebuie să ajungem la acel nivel în care fiecare operator să plătească pentru cât gunoi produce. Cuantumul taxei pe cantitatea pe care noi o avem la nivelul județului Dâmbovița este rezultat în urma unei evaluări la toată cantitatea de deșeuri. În al treilea rând, vom analiza și obiectele de activitate, respectiv codurile caen pe care le avem în această hotărâre ADI. Nu o să fiu de acord niciodată, indiferent vine se supără din județul ăsta, ca o gospodărie cu doi pensionari să plătească 32 de lei și o firmă care are 30 de milioane de euro cifră de afaceri să nu plătească niciun leu. (…)
Speța ridicată acum o analizăm. Sunt foarte multe categorii de activități care până astăzi nici măcar nu au conceput să plătească gunoiul. Rugămintea mea este să nu mai folosim acest subiect politic. Cetățenii din Dâmbovița au 32 de lei taxă de habitat per gospodărie. Niciodată nu o să accept să acoperim valoarea cuantumului pentru județul Dâmbovița pentru operatorul pe care-l avem, și pentru transport și colectare, și pentru operare în cele două depozite, din banii strânși de la persoanele fizice. Și atunci, trebuie să îi întrebăm pe ceilalți de ce nu au plătit până acum. Niciun primar din Dâmbovița nu a fost de acord să acoperim taxa pentru non-casnici de la persoane fizice. Acesta este un principiu corect și sănătos”, a declarat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmboviţa.
Atenție! Pentru firmele al cărui reprezentant legal nu a depus declarație de impunere la Primărie, cuantumul taxei de salubrizare va fi calculat din oficiu, în funcție de datele înregistrate la Registrul Comerțului.
VIDEO – CONFERINȚA DE PRESĂ INTEGRAL
ADMINISTRAŢIE
Găești. Demers concret pentru prelucrarea Casei Olănescu (Clubul Arctic) din Parcul Central

Consiliul Local Găești a aprobat proiectul de hotărâre inițiat de primarul Alexandru Iorga, act normativ care deschide drumul pentru ca imobilul din Parcul Central, fosta Casă Olănescu, actualmente Clubul Arctic, să revină în patrimoniul orașului. Este un demers pentru care edilul lucrează de la începutul mandatului și, iată, săptămâna aceasta, s-a făcut primul pas concret. Urmează acum parcurgerea etapelor impuse de lege pentru concretizarea transferului Casei Olănescu de la Beko SA.
„Cei mai mulți dintre noi o știm simplu: Clubul Arctic, clădirea din Parcul Central. Am trecut de sute de ori pe lângă ea, am crescut cu ea acolo și, pentru generații întregi de găeșteni, face parte din imaginea parcului și din amintirile noastre. Puțini îi mai spun astăzi Casa Olănescu, dar numele acesta spune o parte importantă din povestea locului. Clădirea este legată de vechiul ansamblu al familiei Olănescu și de istoria zonei pe care noi o numim astăzi Parcul Central. (…)
Pentru mine, Casa Olănescu nu înseamnă doar ziduri. Înseamnă o bucată din Găești. Din orașul în care am crescut și în care trăim împreună. Din amintirile noastre și din ceea ce vrem să lăsăm mai departe. O aducem în patrimoniul orașului, o protejăm, o restaurăm și îi redăm viața. Nu facem asta pentru un primar, pentru un partid sau pentru o administrație. O facem pentru Găești. Pentru noi toți. Sunt lucruri care trebuie să rămână ale Găeștiului. Casa Olănescu este unul dintre ele”, a precizat primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Pietrari pregătește licitația publică pentru proiectul privind construirea unui centru de sănătate

Primăria Pietrari va lansa, imediat ce Grupul de Acțiune Locală „Valea Ialomiței” va deconta factura în valoare de circa 310.000 lei pentru achiziția unui tractor nou pentru activitățile de gospodărire comunală și întreținere a domeniului public, va lansa licitația publică în vederea construirii de la zero a unui centru de sănătate.
Proiectul, în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei, va fi implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa (50% – 50%). Vorbim despre o unitate medicală la standarde europene, care va fi edificată în centrul comunei, pe terenul disponibil în fața centrului de informare turistică. Ne-a informat primarul Cornel Coman că lucrările propriu-zise ar putea demara în anul 2027.
Dâmboviţaacum 4 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum 4 zileDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Găești va monta panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei pentru toate instituțiile publice din subordine
Dâmboviţaacum 2 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMalu cu Flori se dezvoltă frumos, în ciuda resurselor financiare puține și a blocajelor de la Guvern
ACTUALITATEacum 3 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală
ACTUALITATEacum 4 zileRecital de excepție cu violoncelistul Adrian Naidin la Târgoviște. Pe 15 octombrie, la Teatrul Tony Bulandra
ACTUALITATEacum o săptămânăJandarmi din 19 țări vin în Dâmbovița pentru exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield”


























