Dâmboviţa
Senatorul Titus Corlățean: 47 de companii din Turcia au investit în județul Dâmbovița

Senatorul PSD Titus Corlățean a spus despre vizita în județul Dâmbovița a ambasadorului Turciei în România, Özgür Kivanç Altan, că a fost una foarte reușită, care s-a înscris în multitudinea de relații comune pe palierele politice și economice pe care țara noastră le are cu Turcia.
„Pe scurt, este bine de știut că Turcia, Aliat al României în NATO, cu care avem încheiat un parteneriat strategic și cooperăm strâns în domeniul securității la Marea Neagră, figurează între principalii investitori străini din județ, cu circa 47 de companii înregistrate ca investitori în domenii variate (producție, industria de bare de crom, infrastructură rutieră, cea turistică și sportivă etc), „perla coroanei” reprezentând-o evident investiția în cele două capacități de producție Arctic de frigidere, mașini de spălat, cuptoare cu microunde de la Găești și de la intrarea în Târgoviște.
Am discutat cu domnul ambasador și delegația turcă diferitele oportunități de investiții în domeniul economic, sănătate, turistic, sport, în domeniul educației universitare etc. Cred că vom vedea lucruri interesante în perspectivă, concretizate în proiecte benefice atât pentru noii investitori turci, cât și pentru comunitatea dâmbovițeană”, a spus președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României.
Ambasadorul Turciei s-a aflat în județul Dâmbovița la invitația senatorului Titus Corlățean și a președintelui CJD – Corneliu Ștefan. Înaltul oaspete a fost însoțit de președintele Asociației oamenilor de afaceri turci din țară noastră, Ufuk Tandogan, de directori ai companiei Arctic (grupul Arçelik) și de alți oameni de afaceri și oficiali turci. Delegația condusă de ambasadorul Turciei a vizitat și o serie de obiective turistice și istorice din județul nostru.

„Ambasadorul Turciei, Özgür Kivanç Altan, și delegația sa au apreciat deosebit vizitarea vestigiilor Cetății Domnești a Valahiei, timp de 3 secole, patrimoniul și istoria marcate de 33 de domnitori ai Țării Românești, între care se disting Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Petru Cercel, Mihai Viteazu, Matei Basarab sau Constantin Brâncoveanu, Turnul Chindiei, inclusiv accesul pe treptele interioare până sus pe platformă și vederea superbă spre oraș, Mânăstirea Dealu și munții înzăpeziți, ruinele Palatului Domnesc, Biserica Domnească, Muzeul tipăriturilor (inclusiv o Biblie scrisă în arabă), Foișorul sau grădinile Palatului, tot atâtea mărturii vii ale unei istorii excepționale, care, desigur, a inclus și episoade războinice de succes pentru mari domnitori ai Valahiei în luptele cu armatele sultanilor Imperiului Otoman. Istoria trecută trebuie cunoscută și respectată, în același timp noi trebuie să lucrăm pentru prezent și mai ales pentru viitor”, a mai spus senatorul Titus Corlățean.
ACTUALITATE
Drum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște

Din păcate, doamna profesoară de limba engleză, Monica Beșleagă, a pierdut lupta cu cancerul și nu mai este printre noi.
Am vrea să putem exprima în cuvinte cât de recunoscători suntem pentru privilegiul de a fi cunoscut o asemenea persoană minunată. Regretăm profund faptul că a plecat atât de devreme și atât de brusc.
A fost o profesoară minunată, plină de viață și empatie, care știa întotdeauna cum să se comporte cu elevii și care ne oferea mereu sfaturi. Pentru noi toți, a fost ca o mamă.
Am vrea să putem spune mai multe și să găsim cuvintele potrivite pentru a ne exprima durerea, însă această veste neașteptată ne-a luat pe toți prin surprindere.
Drum lin către îngeri! Nu vă vom uita niciodată!
Prea repede, Monica, prea repede ai plecat…
Nu credeam vreodată să fiu nevoită să scriu despre tine astfel… la timpul trecut…
Te-ai grăbit să pleci spre alte tărâmuri, să le zâmbești și altora așa cum ne-ai zâmbit și nouă, până la sfârșit, aici…
Pe noi ne-ai lăsat îndurerați, reduși la tăcere, cu sufletul mai gol și inima frântă…
Pentru tot ce simțim dar nu există cuvinte potrivite, un ultim gând:
Rămas bun, draga noastră Monica…
Dumnezeu să te odihnească în pace, iar pe cei dragi ție să îi întărească, să trăiacă să te pomenească.
Rămas bun, Monica! Drum lin către îngeri…
Pentru o ultimă revedere, draga noastră Monica nu vă mai așteaptă la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște, ci capela Catedralei Eroilor (micro XI).
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 12:00.
Dâmboviţa
Primarul de la Voinești cere reforme adevărate, doar 300 de aleși în Parlament și mai puține subvenții pentru partide!

Gabriel Dănuț Sandu, primarul comunei Voinești, atrage atenția celor care se află vremelnic la putere că România trece printr-o perioadă deosebit de dificilă. Cetățenii trăiesc, de la o zi la alta, tot mai greu. Consideră edilul că este momentul să fie realizate reforme adevărate, este nevoie de reducerea cheltuielilor bugetare și de repornirea motorului economiei. Altfel, e de rău!
Spune primarul de la Voinești că o reformă adevărată se face de la vârf în jos, nu invers. Și, dacă există voință politică, se poate! Edilul nu este prima dată când oferă și soluții. Parlamentul României să nu aibă mai mult de 200 deputați și 100 senatori, așa cum s-a stabilit în urma Referendumului desfășurat în noiembrie 2009.
„La nivel național, 200 de colegii cu vot uninominal pentru deputați și 100 de colegii cu vot uninominal pentru senatori. Cine câștigă colegiul, a câștigat mandatul fără prag electoral, fără redistribuiri.
După ce au fost stabilite colegiile, se poate trece la reorganizarea administrativ-teritorială a județelor. Comasați direcțiile, acum foarte multe, existente la nivelul fiecărui județ. Apoi gândiți comasarea comunelor de la nivel de sat, în funcție de nevoile cetățenilor, grupate cât mai aproape de centrul administrativ”.
Mai sugerează Gabriel Dănuț Sandu celor aflați vremelnic la putere, dacă vor rezultate, mai bine pentru țară, să reducă cu 80% subvenția partidelor politice pe o perioadă de 10 ani, iar reprezentanții în Consiliile de Administrație să fie neremunerați sau să primească o indemnizație simbolică.
„Nu vă mai gândiți să vă fie vouă bine! Gândiți-vă la bunăstarea tuturor românilor”, a transmis celor de la vârfurile puterii Gabriel Dănuț Sandu – primarul comunei Voinești, din județul Dâmbovița.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene
Dâmboviţaacum 7 zileExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere


























