ACTUALITATE
Drum închis din cauza zăpezii. De la Cabana Dichiu la Piatra Arsă

Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 19 – 25 februarie 2024, va desfășura, prin societățile comerciale de profil, următoarele activități de infrastructură rutieră:
1. Siguranța circulației – semnalizare rutieră conform adreselor Consiliului Județean Dâmbovița
2. Întreținere curentă a drumurilor județene în sezonul rece – iarna 2023 – 2024 – Activitate de combatere a poleiului și deszăpezire pe drumurile județene în funcție de condițiile meteorologice
3. Întreținere îmbrăcăminte asfaltică DJ 721A Speriețeni – Gura Șuții, km 9+500-12+678 – burdușiri
4. Protejarea corpului și platformei drumului, prin șanturi și rigole pavate, podețe laterale pe DJ 702G, la Potlogeni
ATENŢIE! BULETIN RUTIER
1. DRUMUL JUDEȚEAN DJ 713, SECTOR CABANA DICHIU – INTERSECȚIE DRUM ACCES CABANA PIATRA ARSĂ, ESTE ÎNCHIS CIRCULAȚIEI PUBLICE DIN CAUZA CĂDERILOR MASIVE DE ZĂPADĂ ȘI A VISCOLULUI
2. Podul peste râul Dâmbovița pe DJ 702D, km 11+647, la Dragomirești, este restrictionat circulației rutiere:
– Accesul interzis autovehiculelor cu masa mai mare de 20 tone
– Limitare viteză la 30 km / oră
– Circulația interzisă pe banda amonte a podului peste râul Dâmbovița.
Variante ocolitoare:
– Dragomirești (DJ 702D intersecție cu DN 72A) – Gheboieni (DN 72A intersecție cu DJ 702M) – Tătărani (DJ 720M intersecție cu DJ 702B) – Decindeni (DJ 702B intersecție DJ 702D); (DN 72A – DJ 720M – DJ 702B)
– Dragomirești (DJ 702D intersecție cu DN 72A) – Târgoviște (DN 72A intersecție cu DN72) – Lucieni (DN intersecție cu DJ 702B) – Decindeni (DJ 702B intersecție DJ 702D); (DN 72A – DN72 – DJ 702B)
3. Drumul județean DJ 719, sector intersecție DN 72 – Răzvad și sector intersecție cu str. Magrini – Târgoviște este restricționat circulației pentru vehiculele cu masă mai mare de 3,5t.
4. Podul pe DJ 702A, peste râul Argeş, la Pătroaia, este închis circulaţiei publice. Variante
ocolitoare sunt drumurile locale.
5. Sectoarele de drumuri judeţene care prezintă degradări şi alte pericole:
– DJ 701B Tărtășești – Ciocănești – Crevedia
– DJ 702A Mănești – Potocelu
– DJ 720A Gheboaia – Finta
– DJ 710 Pucioasa – Bezdead – sectoare cu drum îngustat și avariat pe zona Miculești – Măgura – Bezdead
– DJ 714 sector Glod – Sanatoriul Moroeni – intersecție drum de legătură Cabana Dichiu
Facem următoarele recomandări pentru participanţii la trafic:
Se va circula cu atenţie şi viteză redusă, în special în zonele semnalizate cu indicatoare rutiere având semnificaţia „drum cu denivelări”, adaptându-se viteza la starea părţii carosabile.
Recomandăm ca deplasările pe traseele montane să se realizeze cu autovehicule echipate corespunzător şi totodată, a acorda o atenţie sporită în zonele cu drum îngustat, zonele cu alunecări de teren şi unde există posibilitatea de dislocare a anrocamentelor.
Vă rugăm a vă informa, în prealabil, asupra condițiilor meteorologice din zona montană în perioadele de atenționare meteorologică de vreme rea, prin intermediul A.N.M.
Se vor respecta, cu strictețe, semnificațiile indicatoarelor rutiere de informare, semnalizare și reglementare.
Detalii suplimentare privind situaţia sectoarelor amintite se pot obţine și de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa – Direcţia Tehnică tel. 0245/207625, luni-vineri între orele 08.00-16.00.
Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița
ACTUALITATE
Șase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!

Anul 2026 a fost unul rodnic în activitate pentru Hotel Peștera Wellness & Spa din Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina, dar și în premii, distincții care atestă confortul, inovația, excelența, profesionalismul echipei ce deservește acest complex hotelier de cinci stele, unic în peisajul turistic montan românesc și, cu siguranță, printre puținele din Europa care oferă servicii de un înalt nivel.
Dovadă stau cele șase premii prestigioase pe care Hotelul Peștera Wellness & Spa le-a obținut la World Luxury Awards. Acest colț de vis din inima Bucegilor, creație a familiei de antreprenori Calcan, a fost nominalizat „Cel mai bun hotel de lux din România”, „Best Luxury Wellness Hotel in România”, „Cel mai bun spa Luxury Forest din România”, „Best Luxury Wellness Spa in România” și „Cel mai bun spa Luxury Mountain din Europa de Est”.
„În spatele fiecărui premiu stă o echipă dedicată, a cărei pasiune și atenție la detalii fac fiecare experiență specială. Echipa noastră, mulțumim că ați făcut acest lucru posibil. Și oaspeților noștri, mulțumim pentru încrederea acordată și pentru că ați făcut parte din călătoria noastră. Şase premii. O pasiune comună pentru ospitalitatea excepțională”, este mesajul transmis de conducerea Hotelului Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi.
ACTUALITATE
Nucet. Apel la solidaritate pentru sprijinirea unei familii greu lovite de soartă!

Un adevărat gest de solidaritate, de concetățean care se implică cu sufletul, cu mintea și cu fapta atunci când situația o impune a făcut primarul comunei Nucet, Luisa Bărboiu. Și nu este pentru prima dată când edilul acestei localități, ia taurul de coarne și, prin forța exemplului, pornește campanii de sprijinire a unor consăteni care au fost victimele unor situații neprevăzute din existența lor.
Luisa Bărboiu a cerut, zilele trecute, tuturor oamenilor din comună și nu numai, să sară în sprijinul unei familii năpăstuite din Cazaci, căreia, acum, în prag de iarnă, casa și agoniseala de-o viață le-au fost mistuite de flăcări.
„Pentru că un mare necaz s-a abătut peste o familie din satul Cazaci, familia Ungureanu Marius și Daniela, mai precis un incendiu puternic le-a mistuit o locuință, fac apel la dumneavoastră pentru un ajutor umanitar. Ați dovedit de multe ori că se poate! Ați contribuit fiecare cum ați putut! Sunt convinsă că o veți face și de aceasta dată! Noi, primăria, vom interveni cu utilajul din dotare și cu un ajutor financiar conform unei hotărâri a Consiliului Local. Vă rog, vă îndemn pe fiecare, pentru că ne aflăm în pragul iernii, să încercăm să le fim de folos. Cu ce poate fiecare. Cu 10, cu 20 lei, mai mult, mai puțin, să ne gândim că puteam fi noi, în locul lor”, este mesajul transmis de primarul Luiza Bărboiu pe paginile de socializare.
La nivelul administrației publice locale Nucet a fost constituită o comisie coordonată de asistentul social Silvia Baracia, care va gestiona toate donațiile în bani sau alte produse materiale de care are nevoie familia greu încercată de soartă.
Toți cei care vor să contribuie pentru sprijinirea acestei familii greu încercate pot contribui cu diferite bunuri, materiale sau cu o donație în bani în contul: RO24BACK0000001992845000, deschis pe numele Daniela Ungureanu.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 3 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum 7 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 4 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 4 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























