Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Răzvad, o comună care se dezvoltă frumos. Vezi ce investiții sunt în derulare!

Publicat

pe

Răzvad, comună vecină cu municipiul Târgoviște, capitala județului Dâmbovița, se află, de câțiva ani, într-un continuu proces de modernizare. La vremea când Emanuel Spătaru a preluat primul mandat de edil, și asta s-a întâmplat în 2016, a fost cel mai tânăr primar din România. Un atuu sigur al forței, energiei și dorinței de schimba înfățișarea localității. Acum, Emanuel Spătaru se pregătește pentru cel de-al treilea mandat de primar. Din discuțiile pe care le-am purtat cu o mulțime de localnici, nu există niciun dubiu că nu va câștiga alegerile de anul acesta. Ba chiar cu un scor bun!

Oamenii sunt mulțumiți de tot ce s-a realizat în Răzvad, de comunicarea cu reprezentanții administrației publice locale. După cum a precizat edilul în cadrul unei conferințe de presă ce s-a desfășurat la sediul PSD, partid al cărui membru este tânărul edil, la Răzvad, „indiferent de alegeri, de data la care se va desfășura scrutinul electoral, am reușit să ne facem treaba și vom continua să ne facem treaba de aceeași manieră”. Pe lângă obiectivele materializate de actuala administrație condusă de Emanuel Spătaru, sunt o mulțime de proiecte aflate în diferite faze de execuție. Startul pentru demararea lucrărilor va fi dat pe 1 martie, o dată ce primăvară se va instala în România și se va putea lucra fără probleme.

Extinderea rețelei de canalizare în satele Răzvad de Sus și Răzvad de Jos este unul dintre obiectivele deosebit de importante pe palierul confortului și civilizației în localitate. Investiția are o valoare de peste 27 milioane de lei și este finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Din acest segment al megaproiectului județean mai fac parte comunele Ocnița, Gura Ocniței și Glodeni.

„Vor intra în lucru străzile PECO, Percepției, Bisericii din Răzvad de Sus, Luca, 61, Gării, Buzețeni, apoi coborâm cu execuția în Răzvad de Jos, pe străzile Fețe, Dispensar, Bisericii, Butucești, Gătejești, Vasilache, Redevența și pe străzile principale, pornind de la Primărie, respectiv: strada Lungă, până la intersecția cu Gura Ocniței, cât și pe strada Ploiești, până la ieșire din localitate. Asta înseamnă că toată comuna Razvad va beneficia de rețea de canalizare. Este un proiect mare, care nu ar fi putut fi realizat din bugetul local”, a precizat Emanuel Spătaru.

Un alt proiect la fel de important pentru comunitate va fi materializat la Răzvad pe fonduri alocate prin PNRR. Vorbim aici despre construirea unui centru de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice. Unitatea va fi edificată pe amplasamentul fostului cămin cultural din Valea Voievozilor.

Reclama

„Am reușit să acoperim zona copiilor, a tinerilor, a venit timpul, și nu în ultimul rând, să ne îngrijim și de bătrânii din comuna noastră. Pentru ei, am pregătit acest proiect în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin DGASPC”, a mai adugat edilul de la Răzvad.

Acest proiect este primul aprobat în județ și printre primele din țară. Valoarea investiției este de 7. 253.482 lei.

„În momentul de față, obiectivul se află în faza de proiectare. Urmează să fie scoasă la licitație execuția. Estimăm ca, undeva în a doua parte a anului, să începem lucrările. Vom demola clădirea veche a fostului cămin cultural și acolo vom ridica centrul”.

Trama stradală, pe întreg teritoriul comunei Răzvad, este un alt deziderat al primarului Emanuel Spătaru. Practic, se va continua programul deja demarat și încheiat în Valea Voievozilor.

„Avem șanțuri dalate, podețe de acces în gospodării, trotuare, piste de biciclete. O lucrare frumoasă și utilă. Vom continua cu trama stradală și ajungem până la Primărie. Vorbim despre un proiect cu o valoare de 13 milioane de lei, o investiție cu finanțare pe Programul Național „Anghel Saligny”. Aceasta vizează construirea tramei stradale pe o lungime de 9 km, respectiv 4,5 km pe sens. Vorbim de intrarea în Răzvad, de pe Aleea Mănăstirii Dealu, venim de-a lungul DN 72 și ajungem până la Primărie. Până aici, am reușit să finalizăm celelalte proiecte de infrastructură: rețele de gaze naturale, apă potabilă, canalizare, energie electrică, la care adăugăm branșamentele la utilități”.

Reclama

Cu o finanțare asigurată de Administrația Fondului de Mediu s-a reușit extinderea iluminatului public în satele Răzvad și Gorgota. Vorbim despre o extindere de peste 2 km de rețea. Vor fi montați stâlpi și apoi corpurile de iluminat. Valoarea proiectului este de 1.252.0000 de lei, cu eligibilitate 100%.

„Pe lângă această extindere de 2 km, vom reuși să realizăm rețea de iluminat public și pe acele străduțe unde nu a fost prins până acum. În momentul de față, comuna Răzvad beneficiază de o rețea modernă de iluminat public. Vorbim despre 1.542 de lămpi montate deja. Acest proiect l-am finalizat în perioada primului mandat de primar”.

Tot prin AFM, la Răzvad s-a obținut finanțare pentru construirea a 16 stații de încărcare a autoturismelor electrice.

„Toate cele 16 stații vor fi alimentate cu energie de la panouri fotovoltaice, astfel încât costul pentru încărcare să fie diminuat spre zero. Întreaga valoare este eligibilă. Vorbim despre o valoare a investiției de 1.104.000 lei”, ne-a informat Emanuel Spătaru.

Cele 16 stații vor fi instalate în cele patru sate ale comunei, câte patru în fiecare, respectiv Valea Voievozilor, Răzvad de Sus, Răzvad de Jos și Gorgota.

Reclama

Pe zona de educație, datorită faptului că la Răzvad s-a investit enorm în reabilitarea, modernizarea și dotarea instituțiilor de învățământ preșcolar și școlar, s-a remarcat o revenire a copiilor la unitățile din comună. În ultimii ani, mulți răzvădeni aleseseră soluția de a-și înscrie copiii la grădinițele și școlile din Târgoviște.

„Suntem acum nevoiți să extindem Grădinița Valea Voievozilor cu încă o grupă cu program prelungit. Am reușit să aducem la normalitate grădinița. În 2016, aveam 22 de copii, eram pe punctul de a închide unitatea. Acum avem 67 de copii înscriși la cele 3 grupe de la Grădinița Valea Voivozilor. De asemenea, avem un număr impresionant de cereri de înscriere în asteptare. Pentru a rezolva această problemă, de la bugetul local, nu am mai așteptat o altă sursă de finanțare, am demarat partea de studiu de fezabilitate, iar în perioada imediat următoare vom începe construirea spațiilor pentru a treia grupă cu program prelungit. Acest proiect are o valoare de 721.000 lei și, cum am spus, finanțarea este asigurată din bugetul local”.

Prin PNRR, la Răzvad, va fi implementat proiectul de reabilitare, modernizare și digitalizare a bibliotecii comunale. Valoarea investiției este de 209.000 lei.

La Răzvad sunt în construcție și două capele, pe lângă Parohiile din Razvad de Sus și Răzvad de Jos. Sunt elemente necesare unei comunități moderne, europene. Lucrările, ne-a precizat primarul Emanuel Spătaru, vor fi finalizate anul acesta.

Un proiect aflat în pregătire are ca obiectiv achiziția unei autobasculante multifuncționale. S-a reușit elaborarea documentației într-un timp foarte scurt. Este vorba despre o finanțare europeană, de 40.000 de euro, pentru o autobasculantă și utilajele de lucru aferente: lamă, sărăriță etc.

Reclama

„Ne pregătim pentru următorul exercițiu financiar european. Am identificat pe Programul Operațional Regional posibilitatea de a construi o creșă în comuna Răzvad. Deja am demarat procedura și lucrăm la partea de proiectare. Vrem să ne preocupăm și de copiii mai mici de 3 ani, astfel încât părinții să îi poată lăsa în siguranța la o instituție specializată și să meargă la muncă liniștiți”.

Mai sunt proiecte ce se vor materializa la Răzvad, cu fonduri nerambursabile obținute prin Grupul de Acțiune Locală „Arcul Târgoviștei”. Primarul Emanuel Spătaru vrea ca o fostă Grădinița să fie reamenajată și transformată în cabinet de stomatologie.

„Tot prin GAL, avem acum în lucru proiectul pentru realizarea unui loc de joacă, pe strada Dispensar, în locația de lângă Școala Răzvad. Am demolat acolo o clădire veche, insalubră, care nu mai prezenta siguranță. De asemena, avem în proiectare construirea unui teren de sport multifuncțional, pentru fotbal, handbal și tenis. Vrem să avem cât mai multe astfel de locații, pentru a încuraja copiii să facă mișcare, să se pregătească în diferite discipline sportive”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

41 de milioane de lei în 7 zile! Fonduri europene nerambursabile accesate de Primăria Târgoviște

Publicat

pe

Primăria Târgoviște a semnat, săptămâna trecută, trei contracte de finanțare cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în valoare de peste 41 de milioane de lei.

Fondurile vor fi utilizate pentru consolidarea, reabilitarea și modernizarea celor două sedii ale Școlii „Vasile Cârlova” și pentru restaurarea Casei „Fusea Pârvulescu” – imobil în care a funcționat Teatrul pentru Copii, situat vizavi de Muzeul de Artă.

Reamintim că sediul principal al Școlii „Vasile Cârlova”, de la intrare în Parcul Chindia, datează din anul 1833, fiind cea mai veche unitate de învățământ din Târgoviște, și nu există date că ar mai fi fost inclus până acum într-un proiect general de reabilitare și modernizare. Cât privește Casa Fusea Pârvulescu, de asemenea, niciodată restaurată în mai bine de 100 de ani, a precizat primarul Daniel Cristian Stan că va fi transformată într-un centru multifuncțional și muzeu.

„Este evident că, fără un proiect important de restaurare, probabil în viitorul nu foarte îndepărtat, această clădire emblematică pentru municipiul Târgoviște s-ar fi degradat irecuperabil. Imobilul va fi restaurat cât mai aproape de modul în care arăta inițial, inclusiv tencuieli, uși, ferestre etc.”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Târgoviște face curățenie în rețelele de stâlpi și cabluri din oraș. VIDEO

Publicat

pe

Primăria Târgoviște verifică, în această perioadă, utilitatea fiecărui stâlp montat de-a lungul timpului în oraș, pentru semnalizare rutieră, iluminat public, reclame stradale etc.

Rezultatul este că, în primele două zile, ieri și astăzi, au fost înlăturate peste 100 de „bețe fără rol” – după cum a precizat edilul Daniel Cristian Stan, care a anunțat, de asemenea, că urmează „pânza de păianjen” de deasupra, adică rețeaua de cabluri.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite