Connect with us

Dâmboviţa

Deputat Radu Popa: Alegerile europarlamentare trebuie să oprească ofensiva partidelor suveraniste

Publicat

pe

Deputatul Radu Popa, vicepreședinte al PSD Dâmbovița, a spus, în cadrul unei conferințe de presă, că este necesar, în acest an încărcat de tensiuni și cu o ofensivă a curentelor suveraniste, ca cetățenii să fie informați, sfătuiți cu prezentarea unor argumente valide, de ce trebuie să iasă în număr mare la vot.

Consideră Radu Popa că trebuie musai contrabalansată ascensiunea partidelor suveraniste, care pot pune în pericol unitatea și echilibrul Uniunii Europene. A mai vorbitt deputatul social-democrat despre importanța și avantajul faptului că suntem țară membră a Uniunii Europene. România a reușit să atragă 10 miliarde de euro în investiții directe în economia națională. Fondurile europene înseamnă dezvoltare, locuri de muncă bine plătite, nivel de trai ridicat.

„Trebuie să înțeleagă toată lumea că acești bani europeni, miliardele acestea, rămân în România prin efectul finanțărilor directe care sunt simțite în cifrele prezentate de Institutul Național de Statistică, în economia românească. Pentru o analiză deplină, raportată doar la alocările de fonduri europene pe care le avem la dispoziție până în 2029, efectul asupra creșterii economice este de 1,2 puncte procentuale pe an. Paradigma de dezvoltare va fi axată pe formare brută de capital fix, atât în zona privată cât și în zona publică. Mai pe românește, trebuie să creștem întreprinderile mici producătoare de bunuri și servicii, pentru a fi păstrate locurile de muncă”, a precizat Radu Popa, știindu-se că una dintre problemele majore cu care se confruntă economia românească este tocmai lipsa forței de muncă.

Prin urmare, pentru binele României, pentru bunăstarea cetățenilor trebuie privite serios alegerile europarlamentare și sprijiniți, prin vot, cei care merită cu adevărat să ajungă la Bruxelles pentru a ne reprezentam interesele și pentru a consolida construcția democratică europeană.

„Punem în mișcare economia cu miliardele de euro pe care UE le acordă României. Tocmai din această cauză va trebui să ne uităm cu alți ochi la alegerile europarlamentare”, a adăugat Radu Popa.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite