Connect with us

SOCIAL

Acțiune mamut de destructurare a grupărilor de crimă organizată

Publicat

pe

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

140 de percheziții sunt efectuate astăzi în mai multe locații din țară, la domiciliile unor persoane și sedii de firme. Anchetele inițiate de polițiști sub coordonarea procurorilor de la DIICOT și alte unități de parchet vizează săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrafacere, constituire de grup infracțional organizat, delapidare, obținere ilegală de fonduri, trafic de droguri, operațiuni cu psihoactive, pornografie infantilă, înșelăciune, fals și uz de fals.

„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice”, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Română.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș

S-a dat peste cap cu mașina din cauza vitezei. Șoferul a fost găsit încarcerat

Publicat

pe

Pompierii argeșeni au intervenit astăzi, 27 octombrie 2026, la un accident rutier în comuna Albota, satul Cerbu. A fost vorba despre un autoturism care, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, s-a răsturnat pe partea carosabilă.

Militarii au fost nevoiți să folosească echipamentele de descarcerare pentru scoaterea șoferului din habitaclu. Victima, conștientă, acuza dureri la coloana cervicală. După acordarea primului ajutor medical la fața locului, bărbatul a fost transportat la spital.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Bărbat de 50 de ani din Vulcana Pandele, reținut pentru agresiune sexuală asupra unei copile de 14 ani

Publicat

pe

Un bărbat de 50 de ani, din Vulcana Pandele, județul Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor. De asemenea, un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate, este cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie-octombrie 2026, în repetate rânduri, bărbatul de 50 de ani a exercitat acte de agresiune sexuală asupra unei copile de 14 ani. Individul cu bâzdâc ar fi mângâiat-o în zonele intime. Flăcăul de 20 de ani, mai încins, în cursul lunii octombrie 2026, a întreținut un raport sexual cu aceeași minoră, prin constrângere morală.

Astăzi – 27 octombrie 2026, cei doi agresori sexuali vor fi prezentați în fața magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite