Dâmboviţa
Atenție! Hoții din buzunare au ieșit la atac pe străzile din Târgoviște

Polițiștii din Târgoviște au reținut un bărbat de 47 de ani, din municipiu, bănuit că este autorul mai multor infracțiuni de furt din buzunare.
Potrivit cercetărilor efectuate, cel în cauză a dat atacul în zilele de 5, 12 și 13 martie 2024, în zona unor magazine din oraș. Victime i-au căzut trei bărbați, de la care a furat 7.386 de lei.
Suspectul va fi prezentat astăzi în fața magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.
ACTUALITATE
Primăria Târgoviște a semnat contractul de finanțare pentru sediul secundar al Școlii „Vasile Cârlova”

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a fost prezent astăzi la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, unde a semnat, împreună cu directorul ADR Sud Muntenia – Liviu Mușat, în prezența președintelui CJD Corneliu Ștefan, contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea sediului secundar al Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova”, cel de pe terasa Pârvan Popescu (fostul Liceu Auto).
După cum a precizat edilul Târgoviștei, scest proiect care primește finanțare prin Programul Regional „Sud Muntenia” poartă numărul 13 și nu este unul cu ghinion. Valoarea tuturor contractelor semnate pe acest program de finanțare depășește 320.000.000 de lei.
„Sediul Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova” situat pe strada Pârvan Popescu va face obiectul unei investiții complete de reabilitare și modernizare, în valoare de aproximativ 17.000.000 lei, finanțare europeană nerambursabilă și care va transforma spectaculos școala amintită. Licitația de execuție a fost deja lansată, iar lucrările ar putea începe vara aceasta”, a precizat Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște, după semnarea contractului de finanțare.
ACTUALITATE
Proiect istoric! DJ 714, drumul spre inima Bucegilor, va fi modernizat printr-un proiect finanțat prin ADR Sud Muntenia

După deplasările la Titu și Vulcana Pandele, stația terminus a misiunii ADR Sud Muntenia și a Consiliului Județean Dâmbovița de semnare a unor contracte de finanțare cu fonduri europene nerambursabile a fost la sediul CJD, unde au fost semnate câteva contracte de finanțare cu Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria municipiului Târgoviște și Primăria comunei Valea Lungă.
CJD, prin președintele Corneliu Ștefan, a semnat cu directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, un contract de finanțare considerabil, ce vizează modernizarea DJ 714, Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci -Padina – Peștera. Este vorba de un vechi și indispensabil traseu montan care face legătura cu inima Munților Bucegi, respectiv cu zona stațiunii Padina – Peștera. Această cale de acces este necesară pentru dezvoltarea turismului montan dâmbovițean.
După cum a precizat Corneliu Ștefan, investiția, aflată acum în prima fază, are o valoare de 390.000.000 de lei. Traseul, care va fi supus unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, are o lungime de 19,14 km.

„Este cel mai mare proiect din Regiunea Sud-Muntenia ca valoare și cel mai mare contract semnat vreodată de autoritățile din Dâmbovița pentru modernizarea unui drum județean”, a spus Corneliu Ștefan.
Pentru prima dată de când a fost construit, întregul traseu, pornind din satul Glod și până în zona Padina -Peștera, va fi asfaltat. De asemenea, se vor executa lucrări de lărgire a benzilor de circulație, se vor realiza consolidări ale versanților în zonele unde se produc alunecări de teren și vor fi montate elemente moderne de siguranță rutieră.
„DJ 714 asigură accesul către Sanatoriul Moroeni și către stațiunea de interes național Peștera – Padina, o destinație cu un potențial turistic deosebit. Prin această investiție, punem bazele unei infrastructuri moderne care va susține dezvoltarea turismului în zona montană dâmbovițeană”, a adăugat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
A mai precizat Corneliu Ștefan că, în etapa a doua, de execuție a acestui proiect mamut, se are în vedere construirea unui drum nou, care va ocoli satul Glod și se va conecta la DN 71, Târgoviște – Sinaia. Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost deja finalizat.
Dâmboviţaacum 6 zileBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
Dâmboviţaacum 2 zileUPDATE. Ei sunt tinerii care este posibil să se fii înecat în râul Argeș, la Ionești
ACTUALITATEacum 2 zileAstăzi, ați făcut un copil fericit! Mesajul unei mămici către un polițist din Târgoviște
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum 12 oreAu fost găsiți înecați! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 2 zileDoi tineri, posibil înecați în râul Argeș în zona satului Ionești. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămână607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”























