Connect with us

Dâmboviţa

Elevi și profesori de la Școala Nr. 4 Moreni, într-un schimb de experiență în Spania

Publicat

pe

Opt elevi și două cadre didactice de la Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni au participat, luna trecută, la o mobilitate de grup la Colegio Gamarra Malaga, din Spania, în cadrul proiectului de acreditate al școlii, proiect cu număr de referință 2023-1-RO01-KA121-SCH-000127497.

Despre activități:
– Elevii au participat, împreună cu colegii lor din școala gazdă, la activități specifice domeniului STEAM, dar și la ore de limba spaniolă, engleză, franceză;
– Fie împărțiți în 2 echipe, fie împreună, ei s-au implicat cu entuziasm și responsabilitate în toate activitățile;
– Activitățile au folosit aplicații, resurse create cu ajutorul tehnologiei;
– Au fost activități și în cadrul claselor și laboratoarelor, dar și în afara spațiului școlar.

Activități STEAM
– Animale: descriere, habitat, curiozități;
– Caracterul științific al unor procese tehnologice (deshidratare, amestecare, topire, dizolvare, solvenți, grade alcoolice etc.);
– Mărimi fizice, măsurarea lor, inderdependența dintre acestea;
– Forțe de tracțiune;
– Aurora boreală – explicații științifice.
– Prezentări despre marile orașe ale lumii;
– Rețete tradiționale din Spania și Andaluzia în format digital (prezentări, filmulețe);
– Prezentări cu tema: Cum s-a construit? – clădiri celebre din Europa;
– Scratch;
– Tehnologia în muzee – The future is here – aplicații interactive din muzee;
– Activitate outdoor – OXO – Muzeul jocurilor video ( istoria componentelor calculatorului, istoria jocurilor video, Sala de realitate virtuală).
– Cum s-au construit? – Acropole, Alcazaba, Turnul Eiffel, ;
– Succesiunea proceselor tehnologice în prelucrarea strugurilor;
– Instrumente de măsură;
– Machete ale unor obiective din oraș;
– Activitate outdoor – Cum se imprimă picturi?
– Cum se construiesc componentele calculatoarelor, ale consolelor de jocuri video?
– Integrarea artei în diverse discipline;
– Activități outdoor: Graffiti tour;
– Arta lui Picasso;
– Arta lui Velasquez;
– Ritmurile muzicale și corpul uman.
– Proporții – reguli matematice;
– Situații, mărimi întâlnite în viața de zi cu zi între care există relații de proporționalitate / invers proporționalitate / neproporționalitate;
– Probleme de calcul cu aplicații din viața reală – Procente și proporții;

Vizite culturale:
– Muzeul Picasso
– Alcazaba
– Palatul Gibralfaro
– Catedrala din Malaga
– Centrul cultural Pompidou
– Granada – Alhambra

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

Publicat

pe

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.

„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!

Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!

Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.

Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Publicat

pe

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.

Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!

Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite